TTC trimite copiii angajaților în tabără
De asemenea, liceenii sau studenții pot lucra în fabrică pe timpul vacanței
Peste 80 de copii ai angajaților fabricilor TTC și RGT din Sfântu Gheorghe, ai RHM Pants din Estelnic și Platanus din Baraolt vor participa la o tabără de vară pe banii companiei.
Proprietarul fabricilor, Dietrich Bock, spune că acesta unul dintre modurile prin care fabricile se deschid către comunitatea în care își desfășoară activitatea pentru că, așa cum a declarat, „aceste fabrici nu sunt niște cutii negre, unde angajatul intră dimineața și iese seara”.
„Suntem pe piața din România de 20 de ani, numai în ultimii 4 ani am investit peste 4 milioane de euro aici, așadar nu avem de gând să plecăm. Avem în continuare încredere în locațiile unde am ales să lucrăm, și avem o strategie foarte clară pentru România și pentru următorii ani” – a declarat Dietrich Bock. Acesta a precizat că de-a lungul anilor fabricile s-au implicat permanent în viața comunității, amintind câteva din sponsorizările pe care le-a făcut unor școli din județ.
Dietrich Bock este de părere că și copiii angajaților trebuie să cunoască locul în care părinții lor își desfășoară activitatea, acesta fiind motivul pentru care fabricile organizează anual Ziua Porților Deschise. Iar pentru că doresc să se implice și mai mult în sfera socială a comunității, au decis ca anul acesta toți copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani (copiii angajaților) să meargă într-o tabără la Oituz. Aici vor fi supravegheați de membrii Asociației „Bóbita”, specialiști care le-au pregătit copiilor o serie de surprize.
„Vom pune mare accent pe cunoașterea de sine, vom avea diferite jocuri, dar și excursii. De asemenea vom desfășura activități în grupuri mici, prin care copiii se pot destăinui, își pot spune problemele și vom încerca să găsim soluții” – a declarat președintele Asociației „Bóbita”, Orbán Imola.
Copiii vor pleca în două ture, în perioada 16-20 iulie, respectiv 29 iulie – 2 august.
Dietrich Bock a vorbit și despre copiii mai mari, tot ai angajaților, care, dacă doresc, pot lucra 4-6 săptămâni pe timpul vacanței în una dintre fabricile companiei. „Acești tineri nu numai că vor fi responsabilizați și vor vedea fabricile noastre din interior, ajungând să cunoască efectiv mediul de lucru al părinților, dar sunt și remunerați pentru munca depusă, astfel părinții sunt scutiți de banii pe care copiii îi cer pentru a pleca la munte, la mare sau unde mai doresc” – explică Dietrich Bock.
În cele 4 fabrici din Covasna ale investitorului german lucrează 1.400 de angajați, însă aceste unități fac permanent angajări. De altfel, conducerea dorește să lucreze în următoarea perioadă la partea de resurse umane a companiei pentru că, afirmă Dietrich Bock, cheia succesului este dezvoltarea, iar dezvoltarea nu este posibilă fără capital uman valoros.