ACTUALITATE 3 februarie 2013

„Trebuie să ajungem să vindem lemnul în cutii, nu în coajă”

de Székely Emőke | 736 vizualizări

La Sfântu Gheorghe a avut loc o conferință pe tema industriei lemnului și a mobilei.

„Trebuie să ajungem să vindem lemnul în cutii, nu în coajă”Reprezentanții unor clustere în domeniu, profesori de la Universitatea Transilvania Brașov, reprezentanți ai autorităților locale și alți specialiști în domeniul lemnului au participat vineri la conferința „De la silvicultură la mobilă și piața europeană”, organizată de clusterul Pro Wood și ASIMCOV.

Evenimentul a avut loc la Restaurantul Park din Sfântu Gheorghe, iar temele dezbătute au fost diverse: de la problemele cu care se confruntă unele organizații în a deveni clustere, la cercetarea în domeniul lemnului de la Universitatea Transilvania sau oportunitățile de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea acestui segment.

În cuvântul de bun venit, președintele ASIMCOV, Bagoly Miklós, a spus că industria lemnului are tradiție în județul Covasna, dar și acest domeniu a fost afectat de criză. „Județul Covasna are multe păduri, așadar industria lemnului, cea a mobilei are tradiție în această zonă. Am exportat asemenea produse ani la rând, și deși această piață a început să își revină, nu a ajuns încă la nivelul din 2008. Trebuie să ajungem să vindem lemnul în cutii, nu în coajă” – a declarat Bagoly Miklós.

Primul cluster din ţară

Pro Wood este primul cluster pe domeniul lemnului din țară. A fost înființat în anul 2010 și este deja unul dintre cele mai de succes clustere din țară, care colaborează cu organizații similare din Franța, Finlanda sau Germania. Președintele Pro Wood, Kádár Rezső, a declarat că este nevoie de creșterea numărului de angajați în acest domeniu, precum și de îmbunătățirea producției prin colaborarea cu Universitatea Transilvania. „Menirea unui cluster este aceea de a realiza un lanț de valori – de la exploatarea forestieră, prin prelucrare și producție a mobilei, până la vânzarea acesteia” – spune Kádár.

Profesorul universitar Dan Săvescu a vorbit despre cercetare în domeniul lemnului și a subliniat faptul că la Universitatea Transilvania se face cercetare pentru afaceri, se caută soluții pentru eficientizare, pentru că, spune el, „degeaba cercetăm, dacă rezultatul nu poate fi folosit”.

Reprezentanții Asociației Producătorilor de Mobilă din România au concluzionat faptul că în zona Covasna-Harghita sunt activități în domeniul lemnului de care puțină lume știe și au spus că vor redacta articole în presa de specialitate pentru a ne face cunoscuți.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.