Minor de 15 ani, băut și la volanul unei mașini furate, arestat preventiv la Sfântu Gheorghe
Un minor de 15 ani din Sfântu Gheorghe a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este bănuit că a comis mai multe infracțiuni rutiere. În noaptea de 14 octombrie, tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost prins de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalul regulamentar și a fugit spre stațiunea Șugaș Băi cu o mașină luată fără acordul proprietarului. Minorul a fost urmărit și oprit pe un drum forestier, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Anchetatorii au stabilit că adolescentul mai comisese fapte similare în urmă cu două luni.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe eu efectuat, în noaptea de 14 octombrie, în jurul orei 02:00, semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula prin oraș. Conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, accelerând și îndreptându-se către stațiunea Șugaș Băi.
„Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost oprit pe un drum forestier din apropierea stațiunii. În urma verificărilor, persoana aflată la volan a fost identificată ca fiind un minor de 15 ani.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul condus de minor ar fi fost luat fără acordul proprietarului”, transmite IPJ Covasna.
Din imaginile surprinse la fața locului se observă că autoturismul este avariat, iar airbag-urile au fost declanșate.
Potrivit polițiștilor, adolescentul nu este la prima abatere. În urmă cu aproximativ două luni ar fi condus o altă mașină sustrasă și ar fi provocat pagube altor vehicule parcate.
În cursul zilei de joi, 16 octombrie, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a minorului. Vineri, acesta a fost prezentat instanței de judecată, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa foto: We Radio