ACTUALITATE 15 mai 2013

Tinerii de la Ecou refuză cei 500 de lei daţi de Primărie

de Monica Vrânceanu | 509 vizualizări

Un bilanț financiar al Asociației de Tineret Ecou arată că autoritățile locale sunt cel mai puțin implicate în sprijinirea acesteia

Asociația de Tineret Ecou din Sfântu Gheorghe nu va semna contractul prin care Primăria Sfântu Gheorghe îi acordă  500 de lei pentru sprijinirea Zilelor Ecou, ce au loc în această perioadă. Decizia a venit ca urmare a faptului că, în cadrul Proiectelor culturale sprijinite de Primărie, aniversarea de zece ani a Asociației și evenimentelor organizate de aceasta au fost finanţate de municipalitate cu 500 de lei, în condiţiile în care evenimentul are un buget de 50.000 de lei.

„Nu vom semna contractul de finanțare pentru cei 500 de lei, dorind să tragem un semnal de alarmă. Suntem în continuare nemulțumiți,  e o sumă ridicolă și nu știm dacă asta se poate numi susținere. Considerăm că nu e normal ca un eveniment de asemenea amploare – cu diverse acțiuni în premieră și trei spectacole mari de nivel național, să beneficieze de o susținere în valoare de 1% din partea autorităților locale. Mai ales în cazul în care evenimentul în sine se adresează întregii comunități locale”, a explicat președintele Asociației Ecou, Alexandru Ujvarosi.

Bani mulți de la mediul de afaceri și foarte puțini de la Primărie

Ujvarosi a declarat că o statistică a proiectelor realizate de Asociație din ianuarie 2010 și până în aprilie 2013 arată că acestea au fost realizate cu finanțări ce au venit în proporție de 66% din sume atrase de Asociație; mai exact, 36% din sume au fost obținute prin diverse parteneriate și atragerea de sponsorizări, iar 30% reprezintă venituri ale Asociației, din atragerea cotei de 2% a impozitului pe venit, plus vânzări de bilete și diverse taxe de intrare la evenimente. Autoritățile centrale, prin Ministerul Culturii ori instituțiile din teritoriu au sprijinit și ele activitatea Asociației cu 19%, în vreme ce autoritățile locale au avut o contribuție de 15%. În cifre, situația arată că autoritățile centrale au sprijinit Asociația cu 116.749 lei, 95.490 de lei au venit de la autoritățile locale, 104.080 lei au venit în numerar din partea mediului de afaceri, iar 124.000 lei au venit sub formă de bunuri și servicii, în vreme ce 191.500 reprezintă veniturile proprii, suma totală a evenimentelor și acțiunilor organizate în ultimii trei ani ridicându-se la 631.000 de lei.

Preşedintele Asociaţiei, Alexandru Ujvarosi, şi prof. Luminiţa Cornea, preşedinte de onoare Ecou

Vor transparentizarea finanțării ONG-urilor

Președintele Ecou a ținut să sublinieze că Asociația a beneficiat puternic de sprijinul mediului privat din Sfântu Gheorghe și județ, iar printre primele trei societăți amintite în acest sens au fost Arcon, Dunapack și Tricomserv.

„Am considerat necesar să facem publice aceste cifre, dorindu-ne să facem un prim pas spre transparența de care trebuie să dea dovadă inclusiv ONG-urile. E normal să arătăm ce am făcut până acum, pentru ca nimeni să nu aibă senzația că am cheltuit banii aiurea și ne-am dori să lansăm un obicei în acest sens, plus că sperăm ca această atitudine să schimbe pe viitor modul de abordare al autorităților locale, care credem că ar fi normal să ne sprijine în mod real”, a mai spus Alexandru Ujvarosi.

Prima ediţie a Zilelor Ecou au loc în această perioadă și cuprinde o serie de evenimente destinate nu doar elevilor și tinerilor ci întregii comunități – iar acest lucru este evident prin prezența la Sfântu Gheorghe, cu trei spectacole, a Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” din București.

Istoria Ecou a început în 1996, când o fostă elevă a CNMV, Roxana Florescu – Morrice a dat această denumire revistei școlii. Prof. Luminița Cornea, în prezent președinte de onoare al Asociației Ecou, s-a implicat ani la rând în mod activ în activitatea Revistei și a Asociației.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.