ACTUALITATE 23 ianuarie 2013

Taxare în funcţie de cantitatea de gunoi

de Monica Vrânceanu | 1178 vizualizări

Taxare în funcţie de cantitatea de gunoiSocietatea de salubrizare Tega SA va mări taxele de ridicare a deșeurilor în toate localitățile din mediul rural, începând cu 1 februarie.

Directorul Tega, Toth Birtán Csaba, a declarat că decizia a fost luată în cadrul Asociației Eco Sepsi ca urmare a faptului că cheltuielile Tega au crescut din 2010 încoace, la fel și prețurile în general și la motorină în special. Majorările vin și pe fondul creșterii cursului euro și pe cel al majorării salariului minim; în plus, față de 2010, Tega are în prezent cu 1.900 de persoane mai puțin în evidențele sale de încasare.

Potrivit lui Toth, taxa era până acum de 3,5 lei pe lună, însă în 2012 s-au înregistrat pierderi de 1,2 milioane de lei, așa că aceste creșteri se impuneau.

Pe persoană sau pe cantitate

Astfel, cei de la Tega au elaborat două sisteme de plată, urmând ca primăriile să decidă pe care le vor urma. Primul sistem propune taxarea cu 5 lei lunar a fiecărei persoane dintr-o gospodărie, însă nu mai mult de 20 de lei lunar per gospodărie. Cel de-al doilea sistem propune taxarea gunoiului menajer la litru, gospodăriile putându-și alege saci de 30 sau 60 de litri ori pubele de 120 sau 240 de litri, în funcție de cât gunoi estimează că vor produce. Și aici, prețurile sunt cuprinse între 5 și 20 de lei lunar, însă se pare că cea de-a doua variantă ar fi mai avantajoasă în timp, mai ales dacă vorbim de familii care au grijă la cât gunoi produc.

„Cantitatea deșeurilor nu depinde mereu de numărul persoanelor dintr-o gospodărie ci mai degrabă de stilul de viață”, a explicat Toth Birtán Csaba.

Potrivit acestuia, primăriile vor decide ce variantă vor alege, iar acolo unde există localități cu zone foarte sărace, unde cetățenii nu-și pot permite să plătească – și nici nu sunt foarte interesați să o facă, primăriile pot amplasa containere pe care Tega le va goli contra unei taxe pe care o va achita administrația locală.

Taxele cresc în 36 de localităţi

Directorul Tega a avertizat că gunoiul se va transporta doar de la cei care vor încheia contracte și a arătat că prețurile au fost stabilite pe un principiu al solidarității, căci dacă ar fi fost corecte, oamenii din Arcuș ar fi trebuit să plătească mai puțin decât cei din Vârghiș, de exemplu – diferențierea se face prin consumul de carburant la transport, evident distanțele de parcurs fiind diferite.

În prezent, 36 de localități rurale au contracte cu Tega, plus municipiul Sfântu Gheorghe și orașul Baraolt – modificările nu se aplică însă acestor două din urmă. Cei din Estelnic și Cernat au contracte cu Târgu Secuiesc, iar cei din Barcani și Sita Buzăului cu Întorsura Buzăului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 24 ianuarie 2013
Tega scumpeste taxa pentru ca e sponsorul echipei Sepsi de la noi si trebuie sa-si scoata cumva banutii si calicii aia !!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.