Citind firma tâmplarului Szász Dezső, într-un gang din Strada Ciucului, afli că lucrează mobilă la domiciliu și în construcții, dar nu și despre restaurare. Totuși, cum știam că se ocupă și de mobilă veche, am vrut să aflu mai multe despre această latură a muncii sale. Am descoperit un meseriaș foarte atent la secretele profesionale, dar care, dacă-l tragi de limbă, ajunge să-ți povestească despre cum a restaurat o caleașcă pentru Familie Regală a României.

O meserie care nu mai rentează

Szász Dezső a moștenit pasiunea de a lucra în lemn de la bunicul său, dulgher. „Am făcut școală profesională de arte și meserii la Sfântu Gheorghe. Meșterii mei toți erau restauratori și exista o secție de restaurare și mobile noi pe stil vechi. Și acum eu fac niște mobile pe stil vechi, nu-ți dai seama că e vechi sau făcut. Din 1976 lucrez. Pe vremuri, oamenii știau să păstreze mobila”, își amintește meșterul.

„E vorba că dacă ții la ceva, la lucrul vechi, dacă este lăsat din strămoși, atunci prețuiești. Acum mă mai caută dar nu prea merită. Dacă merită fac, dacă nu, nu. Oamenii nu pot să aprecieze munca, efortul, iar materialul e scump. Unii ar vrea să faci imposibilul, dacă ceri prețul după lucru și timp, atunci nu mai vor. E o chestie de timp, dacă e să lucrezi trei luni de zile la o mobilă nu merită să faci, mori acolo de foame”, punctează Szász Dezső.

Șase luni de zile, lucrul la caleașca de la Peleș

„Anul acesta am făcut numai piese noi. Anul trecut am avut trei, lucruri serioase nu jucării. Un dulap, un șifonier și un pat”. A lucrat mai puțin la ele, cel mai mult câteva săptămâni. Altă dată, însă, a lucrat trei luni și a meritat, îmi povestește el: „e vorba de o caleașcă, din 1829, restaurată de la A la Z. Era din lemn toată, mai puțin copertina, din piele. A adus-o în bucăți aici, am lucrat la ea trei luni de zile. Și roțile din lemn au fost făcute, dar acum le-a turnat cauciuc în Ungaria.

– Era a unei familii nobile?

– A fost adusă din castelul Peleș. De la familia regală”, îmi spune meșterul, pe care-l ascult cu gura căscată.

Sunt curios ce unelte folosește. „Am niște unelte separate, am o grămadă de freze, dar nu pot să le scot afară. E interesant pentru dumneavoastră, dar pentru mine nu. Sunt secrete, ca multe în meserie. Aici începe meseria, că trebuie să știi acolo ce folosești”, îmi răspunde el, râzând.

Mai există cel puțin un restaurator în Sfântu Gheorghe, dar spune că fiecare are clienții lui. Mai are colegi care îl ajută la restaurare, ba mai apelează și la sculptori, când mobila veche o cere, dar nu are cui să-i lase meseria. „Suntem ultima generație”, punctează el cu realism.