ACTUALITATE 23 octombrie 2011

Suntem primii din ţară la Recensământ

de Monica Vrânceanu | 590 vizualizări

Județul Covasna se situează, până acum, pe primul loc în țară în ceea ce privește recenzarea, în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor demarat săptămâna trecută. Secretarul comisiei județene a Recensământului, Lorinczi Ferencz, a declarat că recenzarea decurge fără probleme la noi în județ - pe de o parte nu au existat nici cazuri de abandon masiv al recenzorilor, iar pe de altă parte se pare că și populația este destul de deschisă în ceea ce privește disponibilitatea de a răspunde întrebărilor.

Lorinczi Ferencz nu a putut însă oferi date legate de aspectul etniei, de exemplu – cum aleg covăsnenii să răspundă în acest sens – dacă cei din familiile mixte se declară români sau maghiari sau dacă romii își declară concis această etnie, arătând că a cerut în mod expres recenzorilor să nu pună presiuni pe acest aspect, tocmai pentru ca oamenii să răspundă conform propriei lor conștiințe. Pe de altă parte însă, așa cum există recenzori care cunosc foarte bine limba română și maghiară, pentru comunitățile rome – de la Vâlcele, Hăghig sau Belin, de exemplu, au fost selectați și instruiți recenzori romi din cadrul acestora, explicația fiind evidentă: romii vor răspunde mult mai deschis întrebărilor din chestionare atunci când acestea le vor fi adresate de către oameni pe care-i consideră de-ai lor.

Nu-i mai recenzăm pe romii de pe Valea Corlatului

Romii care în ultmii ani și-au construit ilegal locuințe la Valea Corlatului – fost teren aparținător de comuna Belin, vor fi recenzați ca cetățeni ai județului Brașov, apărând în evidențele Măieruș-Arini. Pe cele aproximativ 20 de hectare de teren ale Văii Corlatului, mai mulți romi – în principal veniți din localitățile brașovene învecinate, au început să-și construiască locuințe cu ani în urmă. Situația s-a complicat în timp, deoarece deși terenul aparținea de județul Covasna, romii au refuzat permanent să li se facă actele aici, preferând să rămână ”brașoveni”.

Problema romilor instalați abuziv pe o suprafață de teren aparținând comunei Belin are însă urmări inclusiv asupra Recensământului demarat în urmă cu câteva zile, deoarece aproximativ 200 dintre ocupanții suprafeței nu au, în prezent, acte de identitate. Pentru că autoritățile covăsnene au renunțat însă, între timp, la cele 20 de hectare de teren - cedându-le administrativ la Arini, se pare că nu mai este problema noastră ce anume se va întâmpla de acum încolo.

”Noi am renunțat din primăvară la respectiva suprafață de teren, iar acum, înainte de Recensământ, am și atenționat Bucureștiul cu privire la această situație. E adevărat că sunt sute de romi care nu au acte de identitate, dar asta nu mai e problema noastră, autoritățile brașovene trebuie să gestioneze situația, căci acum romii aparțin de Brașov”, a declarat prefectul György Ervin, cu privire la situația celor de pe Valea Corlatului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vasi, 24 octombrie 2011
Se pare ca la acest recensamant administratia UDMR a lucrat intens,oricum,o mare prostie acest recensamant,90% din intrebari sunt chiar idioate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.