ACTUALITATE 18 august 2016

Strategia de dezvoltare a municipiului Sfântu Gheorghe, aprobată de consilieri

de Iulia Drăghici - Taraș | 1023 vizualizări

Consiliul Local din Sfântu Gheorghe a aprobat joi, 18 august, într-o şedinţă extraordinară, „Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului”. Documentul de circa 340 de pagini conţine atât date despre indicatori locali (demografie, religie etc.), economie locală şi regională, profil strategic, analize, cât şi obiective şi planuri de acţiune ale autorităţilor pentru perioada 2015 – 2020.

„Prin această strategie am încercat să creem profilul strategic al municipiului Sfântu Gheorghe pe baza viziunilor pe care le avem în ceea ce priveşte viitorul acestui oraş pe termen mediu şi lung. Eu cred că este un material foarte bine elaborat, care ne arată atât punctele slabe pe care le ştim sau nu le ştiam până acum şi punctele forte, dar mai ales direcţia în care trebuie să mergem în următorii ani”, a declarat primarul Antal Árpád, după şedinţa Consiliului Local.

În discursul ţinut în faţa consilierilor înainte de susţinerea votului, primarul a explicat: „La priorităţi am introdus faptul că dorim să înfiinţăm câteva instituţii care se ocupă de cercetare, în domeniile de IT, agricultură, săntătate, turism, turism balnear, industrializarea lemnului. Un alt proiect pe care vrem să îl cuprindem în strategie este „Europarc”, o iniţiativă care promovează zonele culturale şi sportive care se adresează mai ales copiilor. Acest proiect a fost evaluat la 1,8 milioane de lei. De asemenea, avem în vedere programul „Bike City”, în valoare de 2,7 milioane de lei. (...) Nu ştim dacă există vreo posibilitate să aplicăm un proiect pentru modernizarea Hotelului Bodoc, dar prevedem acest lucru în strategia noastră ca să putem aplica în cazul în care apare vreo astfel de şansă”.

Consilierul  Bálint Iosif a luat cuvântul în dezbaterea despre strategie şi a dorit să sublinieze faptul că aceasta este necesară pentru a face paşi în direcţia dezvoltării. „Ştim că şi mai demult au existat strategii şi cred că e bine să avem astfel de programe ca să putem avansa. E bine că domnul primar a făcut paşi în acest sens. În ceea ce priveşte materialul, acesta conţine o analiză destul de bună a municipiului Sfântu Gheorghe. La capitolul privind direcţia de dezvoltare a municipiului mi s-a părut că ar mai fi loc de propuneri. (...) Deci părerea mea este că pentru a face paşi înainte, o strategie este necesară şi în acest caz se pare că este şi suficientă”, a spus consilierul.

Sfântu Gheorghe nu este atractiv pentru intelectualitate

În cadrul discuţiei de joi, şi consilierul József Álmos-Zoltán a intervenit, spunând: „Am citit în această strategie, printre altele, că Sfântu Gheorghe nu este suficient de atractiv pentru intelectualitate. La acest subiect aş adăuga că ar fi neapărat nevoie de un centru de cărţi, pentru că ştim foarte bine că majoritatea cumpără cărţi de pe internet sau de la Miercurea Ciuc. Avem două librării care nu au spaţiu suficient şi unde nu putem să găsim reviste”.

Primarul a răspuns consilierului, precizând: „Sunt de acord cu domnul consilier că în oraşul nostru este nevoie de librării, dar acest aspect nu intră în activitatea Consiliului Local. Totuşi, vom încerca să stimulăm întreprinzătorii să facă paşi în acest sens pentru că este o decizie legată mai mult de piaţă”.

Potrivit analizei incluse în strategie, printre punctele tari ale municipiului Sfântu Gheorghe se numără: „sporul natural pozitiv la nivelul municipiului, cu rata mortalității sistematic mai redusă decât cea de la nivel național și nivel urban; diversitatea culturală este o sursă de avantaj competitiv pentru municipiu, însă este important ca administrația locală să susțină o dezvoltare incluzivă; deschiderea de noi extensii universitare la nivelul municipiului (Sapientia) crește atractivitatea acestuia atât pentru tineri în a-și continua studiile, cât și pentru investitorii care sunt atrași de forța de muncă calificată”.

De cealaltă parte, la categoria punctelor slabe intră: „Scăderea populației datorată mai ales plecărilor cu domiciliul din localitate; slaba dezvoltare a ofertei universitare este un factor care contribuie la ieșiri atât de capital uman cât și resurse financiare din cadrul municipiului, iar indirect, lipsa unor oferte susținute de absolvenți de studii superioare la nivel local afectează atractivitatea municipiului pentru investitori; O scădere semnificativă a populației școlare de la nivel municipal, peste media națională și media urbană; Nivelul de educație al populației relativ scăzut, cu un procent de 19,31% dintre locuitorii municipiului având studii superioare, sub media națională pentru zonele urbane de 22,4%; Dialogul dintre mediul de afaceri și instituțiile de învățământ este limitat”.

„Municipiul Sfântu Gheorghe va fi un oraș definit prin calitatea vieții, un spațiu comunitar capabil să asigure locuitorilor săi un loc plăcut în care să îți dorești să locuiești, să lucrezi și să îți petreci timpul liber. Municipiul va reprezenta un factor integrator al avantajelor competitive oferite de el și de comunitățile apropiate, o zonă de dezvoltare economică bazată pe integrarea noilor tehnologii în zonele cu avantaj competitiv și un spațiu cultural bogat și divers”, arată Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.