Chiar scriitorul Mircea Cărtărescu a fost surprins de sala plină care îl aștepta la întâlnirea programată miercuri seara la Biblioteca Județeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe, în ziua 0 a Festivalului de Artă Contemporană pulzArt. Sute de admiratori au fost curioși să audă pasaje din viața unuia dintre cei mai titrați scriitori români ai momentului, și nu au fost dezamăgiți întrucât Cărtărescu a povestit multe, vorbele lui fiind presărate cu umor, spre deliciul publicului. Discuția a fost moderată de criticul literar Adrian Lăcătuș, după o prezentare făcută de directorul Bibliotecii, Szonda Szabolcs.

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu a fost de fapt o călătorie prin viața lui, dar și călătorie în Bucureștiul anilor ’70-’80. „Am fost un copil sărac și sceptic al lumii proletare. Părinții mei erau muncitori simpli, bunicii mei au fost toți 4 țărani simpli. Eu m-am trezit pur și simplu pe lume într-un apartament de bloc și am trăit toată viața mea în asemenea apartamente. Părinții mei erau oameni foarte simpli, eu când m-am trezit pe această lume, aveam în casă 10 cărți. Știam fiecare carte în parte, acestea erau cărțile cu care am trăit până la vârsta de 12-13 ani și le-am citit de nenumărate ori” – și-a început povestea Cărtărescu. Apoi a vorbit despre faptul că tatăl lui a devenit mai târziu ziarist la o publicație agricolă, și cu toate că, spune Cărtărescu, a fost îndoctrinat, prea mult rău nu a putut să facă. Spune că a trăit până în adolescență înconjurat de oameni simpli, la fel ca el. „Nu aveam privilegiul să fim niște oameni cu conștiință deschisă, cu conștiință politică, să provenim din familii de intelectuali, din familii de germani sau maghiari, care aveau legături mai puternice cu lumea de afară” – spune.

Mircea Cărtărescu a vorbit și despre biblioteca pe care mai târziu și-a făcut-o singur, dar și despre acele două volume care l-au marcat în mod deosebit: „Contele de Monte Cristo” și „Toate pânzele sus”. De asemenea a povestit cum o carte, „Tăunul” de Voynich l-a determinat oarecum să conștientizeze că literatura îi este calea în viață. În liceu Cărtărescu a mers la cenacluri literare, unde scria și vedea ce scriu colegii lui. La cenacluri s-a dus și în studenție, și spune că aceste locuri erau oaze de evadare din lumea gri de afară, locul unde toți se tăvăleau pe jos de râs de la versurile ironice la adresa sistemului.

„În studenție trăiam deja pentru literatură, pentru scris, pentru citit. Împreună cu ceilalți colegi ai mei de la cenaclul literar încercam să creăm mici nuclee de societate adevărată prin scris” – spune Cărtărescu. La început a scris poezii, apoi a trecut la proză pentru că, spune el, în proză nu poți să trișezi.

„Până la 50 de ani am fost un copil, acum am trecut ușor în adolescență” – spune Mircea Cărtărescu, care lucrează la un nou volum despre care spune că este influențat de „Tăunul”.