„Ștafeta ciclistă” a trecut în premieră prin județul Covasna
Caravana Asociației de Scleroză Multiplă din România a avut parte de o primire exemplară la Sfântu Gheorghe
Caravana „Ștafeta ciclistă” a Asociației de Scleroză Multiplă din România a ajuns marți dimineață în premieră la Sfântu Gheorghe, unde a avut parte de o primire foarte călduroasă, după cum au precizat chiar coordonatorii campaniei de la nivel național.
Evenimentul a fost marcat de turul făcut în centrul orașului de peste 20 de bicicliști, majoritatea tineri din Sfântu Gheorghe, cu scopul de a solidariza și încuraja pacienții afectați de scleroza multiplă (SM) în lupta lor cu această maladie.
De asemenea, În cadrul acțiunii de la Sfântu Gheorghe au avut loc și ateliere de lucru, la care pacienții afectați de această boală au putut să ia parte. Acestea au avut loc la Casa de Cultură „Kónya Ádám” și au fost coordonate de specialiști, printre care și un psiholog, asistenți medicali și sociali sau kinetoterapeuți.
„«Ștafeta ciclistă» este un eveniment aflat acum la cea de-a cincea ediție și este ocazionat de Ziua Mondială a Pacienților care suferă de Scleroză Multiplă, serbată în ultima miercuri din luna mai. Noi am pornit în eveniment mai devreme ca să reușim să unim comunitățile pacienților cu scleroză multiplă din România. «Ștafeta ciclistă» este simbolică pentru că nu se merge cu bicicleta pe tot parcursul acestui eveniment, ci doar în interiorul comunităților în care ne oprim, pentru ca ele să ne unească, să devenim cât mai uniți, astfel încât pacienții care suferă de această boală să vadă că nu sunt singuri și astfel să fie acceptați și de comunitatea locală. Scleroza multiplă este o boală invalidantă, dar acești oameni pot cu siguranță să aducă plus valoare comunității din care ei fac parte”, ne-a declarat coordonatorul proiectului „Ștafeta ciclistă”, Claudia Torje.
Aceasta a mai ținut să sublinieze că primirea făcută de orașul Sfântu Gheorghe a fost una deosebită. „Aici suntem pentru prima oară și din câte am observat, colegul nostru de aici, Kovari József, s-a ocupat foarte bine de eveniment. Sunt locații în care am fost deja a treia sau a patra oară și nu au fost atât de mulți suporteri și bicicliști prezenți la eveniment și chiar ne bucurăm pentru asta”, a mai spus Claudia Torje.
„Ne dorim ca prin acest eveniment să atragem atenția mulțimii că și acești bolnavi sunt de fapt oameni normali ca și noi. Vrem să fie acceptați de comunitate, nu să fie izolați. Ideea este că acești bolnavi au nevoie de suport, fiindcă majoritatea sunt singuri. Când un pacient vede că nu este singur, se simte motivat și prinde putere să lupte să se facă mai bine”, ne-a spus coordonatorul local al evenimentului și al grupului SM Covasna, Kovari József.
Zeci de mesaje de încurajare pleacă din Covasna către pacienții din toată țara
Prin intermediul acestui eveniment, locuitorii orașului au avut șansa să transmită gânduri de încurajare, scrise pe flori portocalii din hârtie, pentru oamenii care se luptă zi de zi cu această boală care nu se poate vindeca complet niciodată, scleroza multiplă.
„Trăiește clipa!”, „Viața are frumusețea ei oricum ai fi. Fii fericit!”, „Fii încrezător”, „Fiți puternici”, „Niciodată să nu renunți!”, „Ambiție”, „Multă sănătate!”, „Credință” sunt câteva dintre mesajele transmise de covăsneni, scrise atât în limba maghiară, cât și în română.
Acestea, împreună cu gândurile transmise de oameni din toată țara, vor ajunge la București, unde va avea cel mai mare eveniment din cadrul campaniei, iar mai apoi la pacienții care suferă de scleroză multiplă.
Simptomele bolii, simulate de o bicicletă
Pentru a transmite mai simplu și grăitor care sunt simptomele pe care le are această boală, coordonatorii campaniei eu creat un simbol pe care îl plimbă în toată țara în cadrul acestei caravane. Este vorba despre bicicleta care „suferă” de scleroză multiplă, respectiv care simulează simptomele bolii.
„Este o noutate faptul că avem cu noi o bicicletă care „suferă” de scleroză multiplă, adică simulează o parte din simptomele pacienților: mânerele au niște ace care simulează înțepăturile pe care le au pacienții cu scleroză multiplă, scaunul este foarte rigid, ca și pacienții care au rigiditate la mișcări, respectiv musculatură, câteodată îi mai cade lanțul, ceea ce înseamnă că și pacienții se mai împiedică din cauza imposibilității de a ridica piciorul, roata din față este îndoită, tocmai pentru a arăta dezechilibrul pe care îl au pacienții”, ne-a explicat coordonatorul campaniei la nivel național.
De la Sfântu Gheorghe la Brașov
De la Sfântu Gheorghe, caravana a pornit în aceeași zi spre Brașov, iar de acolo va pleca mai departe spre Sighișoara (24 mai), Mediaș (24 mai), Alba-Iulia (25 mai), Sibiu (26 mai), Râmnicu Vâlcea (27 mai), Craiova (28 mai), București (29 -31 mai).
„Ștafeta ciclistă” a plecat în 17 mai din Oradea, iar înainte de a veni în reședința județului nostru a mai trecut prin Cluj-Napoca (18 mai), Bistrița (19-20 mai), Reghin (21 mai), Târgu Mureș (21 mai), Piatra Neamț (22 mai), Miercurea Ciuc (22 mai).