Starea „naţiunii covăsnene” preocupă multă lume din interiorul şi din afara judeţului. Mă refer, de această dată, la situaţia economică, financiară şi socială a judeţului, prinsă într-un „buchet” de analize care de care mai obiective şi, prin urmare, diferite una de alta. Însă indiferent cine face analizele statistice de rigoare, în mai toate judeţul Covasna stă binişor la coada clasamentului când vine vorba de produsul intern brut, salarii, pensii, participare la formarea bugetului de stat.

Nu trebuie să fii mare specialist în economie ca să vezi, de pildă, că valoarea PIB al judeţului nostru este de aproape 4,7 miliarde lei – faţă de 149 miliarde lei ale Bucureştilor, sau 32 miliarde lei ale judeţului Timiş, sau 26 miliarde lei cât produce judeţul Constanţa. Dacă o luăm ca valoare în sine, nu depăşim nici judeţele Vaslui, Tulcea şi Botoşani. Ocupăm, cu alte cuvinte, ultimul loc în acest clasament, la egalitate cu judeţul Giurgiu.

Un asemenea clasament nu spune, însă, totul. De aceea ar fi nedrept să-l luăm drept etalon. Pentru că lucrurile nu stau chiar aşa de rău când raportăm acest produs intern brut la populaţia judeţului, obţinând PIB pe cap de locuitor. Aici judeţul Covasna se află undeva spre locul 30, lăsând în urmă judeţe precum Vaslui, Botoşani, Buzău, Olt şi altele încă vreo 10. Diferenţe mici, dar diferenţe totuşi.

Ar fi acesta un motiv să ne simţim mândri de noi, de munca noastră, de evoluţia economică, financiară şi socială a judeţului? Răspunsul este un NU hotărât! Şi asta pentru simplul motiv că aceste mici diferenţe în plus la PIB nu se regăsesc deloc şi în cuantumul salariilor, pensiilor, veniturilor obţinute de cetăţenii judeţului, care se află sub nivelul judeţelor amintite.

Am căutat statisticile astea pentru că mă agasează o idee care revine obsesiv la fanaticii „autonomiei cu orice preţ”, şi anume aceea că dacă ne-am despărţi financiar de Bucureşti am trăi mai bine, ne-am descurca minunat gestionând taxele şi impozitele locale, făcând noi aici ce ne taie capul şi mai ales ce vrea UDMR-ul. Da, poate că aşa ar fi dacă Bucureştiul ar accepta să ne „dăruiască” bani de la buget pentru salarii şi pensii, cerând în schimb doar loialitate şi credinţă veşnică de la un partid-uniune culturală. Dar asta nu se va întâmpla pentru că n-are cum, nu poţi să fii doar un consumator, trebuie să şi participi la formarea bugetului de stat. Cât despre loialitate şi credinţă, să fim serioşi, UDMR a fost în mai toate guvernele, cu toate partidele, în toate comitetele şi comiţiile, de la stânga la dreapta şi viceversa.

După cum se observă, judeţul Covasna nu alimentează bugetul de stat cu sume care să-i dea dreptul să-i privească de sus pe ceilalţi. Dimpotrivă, e undeva la coadă şi gesturile orgolioase ale autonomiştilor „ţipă” în acest concert naţional precum o soprană călcată pe cercelul din ureche. Judeţul Covasna este un consumator, nu un donator la bugetul de stat. E drept, există firme în judeţ care plătesc dări la Bucureşti, pentru că aşa au dorit nişte specialişti în centralism democratic. Dar sumele astea nu acoperă diferenţa dintre ce mari ne credem şi ce mici suntem în realitate. Oricum, e util de ştiut că „Domo”, de pildă, are 13 magazine în Bucureşti şi doar 6 în HarCov...

Sigur, s-ar putea face nişte experienţe autonomiste, ocazie cu care s-ar demonstra ce era de demonstrat. Numai că experienţele astea se fac pe noi toţi şi nu cred că nişte dorinţe ilegitime ale unor nostalgici iredentişti merită să fie asumate de zeci de mii de „cobai” români şi maghiari-secui, care n-au altă vină decât aceea că sunt contemporani cu Tamás şi Antal, „oameni nerealizaţi ca persoane, care vor să ne apere ca minoritate, când în realitate ei sunt nişte posedaţi ai inconştientului”. (Sublinierea dintre ghilimele aparţine d-lui Nagy Attila, căruia îi mulţumesc cu sinceritate pentru scrisoarea extrem de interesantă şi documentată trimisă, asupra căreia sper să pot reveni fie şi succint).

Cu alte cuvinte, mai uşor cu „pianul” autonomist pe scări, fraţilor, pentru că riscaţi un dezacordaj definitiv.