SJU Covasna: Primim tot felul de telefoane, „dar mai lucrați și altceva decât COVID?”
Pandemia de COVID-19 a scos în evidență, poate mai mult decât până acum, activitatea din spitalele din România, printre care și cea a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Covasna. Noul virus a schimbat foarte multe obiceiuri, spun reprezentanții instituției, cum ar fi prioritatea internărilor. În acest context, aceștia au punctat că la spital sunt, încă din vară, primiți din nou și pacienți cu alte patologii decât COVID.
În ultimele 30 de zile, potrivit statisticii spitalului, aici au fost peste 1.200 de persoane internate pentru tratarea diverselor patologii sau chiar pentru nașteri.
Dar, spune directorul medical, dr. Roșu Mátyás, față de perioada de dinainte de pandemie, acum sunt internați doar pacienții care au nevoie reală de acest lucru.
„Și în momentul de față sunt pacienți de cel puțin două-trei ori mai mulți de alte patologii internați decât COVID. Sunt peste 250 de pacienți cu alte patologii decât COVID. (...) Ca să fiu foarte franc, și am mai spus acest lucru și înainte de COVID, aveam un anumit procent de pacienți internați în spital, care de fapt, dacă e să luăm foarte clar și foarte corect, nu necesitau internare în spital. Dar era și un fel de obicei. (...) Și noi, din motive economice, trebuia să internăm un pacient care ne costa mai puțin ca tratament, lângă un pacient care ne costa foarte mult, ca să se compenseze cumva aceste sume plătite. Acum nu. Acum cine este în spital, într-adevăr trebuie să fie tratat în spital. Acum nu ne mai putem permite să internăm pe cineva cu o viroză ușoară, că e mai sigur aici, că aparținătorii nu pot avea grijă de pacient acasă. Acest lucru nu mai este posibil”, a spus miercuri, într-o conferință de presă, directorul medical, dr. Roșu Matyas.
Managerul instituției, András-Nagy Róbert, a spus și el din nou că se resimte că în ultimul timp instituția pe care o conduce este ținta unor acuzații, dar crede că tonul unora dintre acestea este nedrept, în condițiile în care personalul de aici face eforturi suplimentare pentru a gestiona criza sanitară.
„Și noi primim tot felul de telefoane: dar mai lucrați și altceva decât COVID? În momentul de față, pandemia ne-a prins și pe noi ca spital. Cu diferența că noi, în această calitate, de angajați ai spitalului, vorbesc în numele tuturor celor care lucrează aici, am avut o gândire, în sensul să ne facem treaba cum știm mai bine. În momentul de față, același principiu este valabil și același principiu ne ghidează în continuare: să asigurăm asistență medicală pentru toată lumea. Nu noi suntem vinovați, nu medicii sunt vinovați, nu asistentele sunt vinovate de această pandemie. Nu ne convine nici nouă că e nevoie ca angajații să se îmbrace tot felul de costume și să lucreze cu ele. Măsurile de protecție care în momentul de față raportat la ce a fost sunt exagerate, sunt importante pentru că trebuie să ne apărăm și pe noi. Această nelămurire, întrebare se răsfrânge și asupra noastră. Pentru că pacientul cu noi se confruntă, cu medicul de la policlinică, cu medicul de gardă, cu medicul de pe secție. Apropo, situația aceasta cu interzicerea vizitelor creează mult disconfort, atât pentru noi, ca și cei care lucrăm cu pacientul, cât și pentru aparținători. Este foarte greu să găsim soluția de comunicare, în condițiile în care trebuie să facem față în trei domenii: trebuie să asigurăm asistență și de COVID și de urgență și mai trebuie să ne ocupăm și de pacienții cronici. Încercăm să găsim soluții, dar nu toate soluțiile pe care le găsim, și știm de la început, sunt bune pentru unul sau pentru altul. Încercăm să găsim soluții pentru majoritate”, a spus András-Nagy Róbert.
De reamintit este și că pe lângă faptul că pandemia a redus numărul de paturi din spital sau a creat o reticență în rândul cetățenilor de a mai merge la unitățile spitalicești, care, la rândul ei a agravat unele boli, la Sfântu Gheorghe și atitudinea personalului medical de pe anumite secții din spital a fost denunțată în mai multe rânduri în mediul online.