Sfântu Gheorghe, oraşul triatlonului?
Clubul Tri-Aluta ocupă locul secund în clasamentul Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon.
În cadrul unei ceremonii festive ce a avut loc la sfârşitul săptămânii, clubul Tri-Aluta din Sfântu Gheorghe a prezentat realizările din anul ce se încheie, dar conducerea clubului a vorbit şi despre planurile pentru 2012.
În clasamentul Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Clubul Tri-Aluta ocupă locul secund, imediat după Olimpia Bucureşti, club cu renume şi tradiţie în triatlon. Această clasare l-a determinat pe preşedintele clubului, Dániel János, să viseze la planuri frumoase. „De ce nu ar putea fi Sfântu Gheorghe oraşul triatlonului în România? Oraşul are o tradiţie de 20 de ani în această ramură sportivă, şi avem condiţiile necesare organizării unor competiţii majore” – spune el.
În ultima perioadă clubul s-a axat şi pe promovarea triatlonului, astfel că cei interesaţi se pot adresa conducerii grupării sportive în vederea legitimării. Trebuie ştiut însă că triatlonul nu este un sport tocmai ieftin, o bicicletă performantă costă în jur de 3.000 de euro, dar pe lângă asta mai este nevoie şi de ghete de alergat sau costum pentru înot.
Clubul Tri-Aluta a participat în 2011 la patru Campionate Naţionale (ciclism, duatlon, triatlon şi Campionatul Naţional din Ungaria), la Campionatele Europene, la cele Balcanice şi la numeroase cupe, crosuri şi concursuri. De asemenea Tri-Aluta a organizat mai multe competiţii care au adunat sute de sportivi din toată ţara.
Printre rezultatele celor 10 sportivi ai clubului menţionăm titlul de campion naţional la duatlon obţinut de Szabó Norbert la categoria juniori, medalia de argint câştigată de Daniel Attila la Campionatul Naţional de Duatlon, categoria cadeţi, medalia de aur la Campionatul Naţional de triatlon obţinută de Dániel Attila, medalia de aur a lui Hadnagy Tamás obţinută la Campionatul Naţional de Triatlon, precum şi cea de argint de la Campionatul Balcanic de Triatlon şi cele două titluri de vicecampion naţional câştigate de Szabó Norbert şi Madaras Dániel.
În clasamentul general al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Dániel Attila ocupă prima poziţie la categoria juniori, iar Szabó Norbert este pe locul 3.
Pentru sportivi urmează o bine meritată vacanţă, iar din luna martie a anului viitor reîncep concursurile. În luna mai se va organiza Campionatul European de Triatlon, acesta fiind găzduit de Israel, iar preşedintele clubului, Dániel János, a declarat că Tri-Aluta va avea un reprezentant la această competiţie.