ACTUALITATE
	   4 decembrie 2016
Sepsi OSK: Egal „cât o victorie“ în meciul cu Brașovul
  de Sever Ioan Miu |
    1260 vizualizări
Meciul FC Brașov-Sepsi OSK, desfășurat sâmbătă la Brașov, s-a încheiat la egalitate, 1-1. După golul lui Andrei Poverlovici din minutul 13, OSK a egalat în minutul 84. Atunci, după o deviere a unui fundaș brașovean, mingea a ajuns la Issa Thiaw, care a reuşit să marcheze.
„A fost un meci pe un teren greu, am jucat foarte bine, în repriza a doua am fost net superiori Brașovului și am fi meritat victoria. Însă și un punct este foarte OK, fiindcă eu nu-mi amintesc de când sunt în fotbal ca Sfântu Gheorghe să scoată măcar un egal la Brașov, la ei acasă. Pentru noi valorează cât o victorie, dar câștigam lejer dacă în ultimele cinci minute fructificam măcar una dintre cele trei ocazii“, ne-a declarat patronul clubului, Diószegi László.
ACTUALITATE
Bărbat arestat după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție, în Ariușd
            
       Acum 10 ore, 9 minute  
          
  De acelasi autor
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
    Daca tot o faci, fa-o sa fie buna, sa stie tot omu cine a jucat, ce a jucat.  
  
    0 
            
                   Răspunde
            
  
         Opțiuni
        
      
    Frumoasa cronica a partidei...  
  
    0 
            
                   Răspunde
            
  
         Opțiuni
        
      Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.