ACTUALITATE 3 octombrie 2011

Se pregătesc recenzorii

de Székely Emőke | 358 vizualizări

Deocamdată se caută o sală pentru cursurile de pregătire.

Prefectul judeţului Covasna, György Ervin, a declarat ieri că pregătirile pentru recensământ au intrat în linie dreaptă. „Suntem în stadiul în care căutăm cea mai bună soluţie în ceea ce priveşte locaţia pentru cursurile ce se adresează recenzorilor – spune el. În Sfântu Gheorghe, fiind vorba de mai mult de 600 de persoane, avem nevoie de o sală adecvată, chiar şi în cazul în care vom organiza aceste cursuri în două tranşe. Cel mai probabil le vom ţine la Casa de Cultură sau la Teatru.”

Întrebat de jurnalişti dacă oamenii de rând pot avea încredere în recenzorii care le vor trece pragul, György Ervin a spus că e convins că nu vor fi probleme majore. „Oamenii pot avea încredere în recenzori, pentru că la alegerea lor s-a ţinut cont de experienţă, o parte dintre ei fiind recenzori şi la recensământul trecut, iar ceilalţi sunt şi ei cadre didactice sau alţi intelectuali”, a declarat György.

Recenzorii vor fi plătiţi cu 50 de lei pe zi, brut, timp de 15 zile; un recenzor va lua în evidenţă 100 de gospodării de la oraş şi alte 80 de la sate. Se estimează că la nivelul județului nostru, în Recensământ vor fi implicate aproximativ 1.300 persoane.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.