ACTUALITATE 18 iunie 2013

Se mai fac înscrieri pentru Școlile de Agenți de Poliție

de Székely Emőke | 899 vizualizări

Până acum din județul Covasna s-au înscris 21 de candidați pentru Academia de Poliție și cele două Școli de Agenți de la Câmpina și Cluj Napoca. Dacă pentru Academie înscrierile s-au încheiat, cei care doresc să își încerce norocul la o Școală de Agenți se mai pot înscrie până pe data de 2 august.

„Candidații au șanse reale de a intra în una din aceste două școli pentru că la Școala de Agenți de la Câmpina au fost anunțate 313 locuri, iar la cea din Cluj Napoca 160 de locuri. În ambele cazuri sunt și locuri pentru minoritățile naționale. Doritorii trebuie să vină în primă fază la sediul IPJ de pe strada Kőrösi Csoma Sándor, unde vor primi toate informațiile necesare” – a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Iulia Grigoraș.

În primă fază candidații vor fi testați psihologic și trebuie să dovedească faptul că nu suferă de boli. Doar după aceea vor urma probele propriu-zise: patru probe sportive, și anume viteză, rezistență, aruncarea mingii medicinale și săritură în lungime, și probe scrise la Gramatica Limbii Române, Istoria Românilor și o limbă străină de circulație internațională, la alegere.

Anul trecut și-au manifestat intenția de a urma o carieră în Poliție doar 7 elevi din Covasna, însă nici unul nu a reușit să intre la Academia de Poliție sau Școala de Agenți. Conducerea IPJ Covasna îi încurajează pe tineri să aleagă această carieră spunând că este nevoie de forțe noi în poliția covăsneană.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.