Se caută elevi de elită
S-a dat startul înscrierilor la Bursele Sfântu Gheorghe, iar termenul de depunere a dosarelor este 13 noiembrie
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a votat luni în cadrul unei ședințe extraordinare proiectul de hotărâre cu privire la o nouă ediție a Burselor Sfântu Gheorghe.
Prin programul de sprijinire și recompensare a tinerilor excelenți din Sfântu Gheorghe vor fi puse la dispoziția elevilor din anii terminali de liceu 5 burse a câte 3.000 de lei fiecare. Conform calendarului pentru ediția din 2014, termenul de depunere a dosarelor este 13 noiembrie, urmând ca în luna decembrie cei cinci merituoși câștigători să fie prezentați în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
„Este una dintre marile mele bucurii să simt cum acest proiect începe să fie replicat pe plan național și din ce în ce mai multe comunități locale înțeleg rostul de a investi în tineri. Ca în fiecare an, bursierii nu vor fi punctați doar pe baza rezultatelor la învățătură, ci și a implicării civice, acțiunile de voluntariat fiind generos recompensate în cadrul acestor burse. Sunt convins că „investiția” pe care o facem în acești tineri și în procesul educațional în general, este una dintre puținele acțiuni cu efect pe termen lung pentru binele acestui oraș” – a declarat consilierul local Mădălin Guruianu, cel care a inițiat acest proiect în 2009.
Acesta a mai spus că regretă faptul că programul nu a putut fi replicat și în cazul profesorilor de elită. Guruianu a inițiat anul trecut un astfel de proiect, care însă a fost respins.
„Nu pot să nu-mi exprim regretul că în ciuda succesului ușor de demonstrat al burselor, asemenea gen de recunoaștere nu a putut fi posibilă și pentru profesorii excelenți ai acestui oraș, proiectul de hotărâre propus de către mine acum mai bine de 2 ani fiind tergiversat în Consiliul Local luni bune și apoi transformat în ceva foarte departe de forma inițială: adică două festivități diferite, organizate pe criterii etnice, pe de o parte Asociația Pedagogilor Români și pe de altă parte Asociația Pedagogilor Maghiari premiind simbolic zeci de cadre didactice la finalul anului trecut” – spune Mădălin Guruianu.
Regulamentul de acordare a Burselor pentru elevi este disponibil pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.