ACTUALITATE 26 august 2014

Școli și grădinițe închise

de Székely Emőke | 773 vizualizări

Noutăți înainte de începerea noului an școlar

Câteva unități de învățământ din județul Covasna și-au pierdut personalitatea juridică, iar altele și-au închis temporar sau definitiv porțile. Părinții din mediul rural care lucrează la oraș aleg să își ducă și copiii în grădinițele și școlile din orașe, și astfel educatoarele și învățătoarele ar preda dacă ar avea pentru cine.

Inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Covasna, Keresztély Irma, a declarat că la nivelul județului Covasna în anul școlar 2014-2015 vor funcționa 319 unități de învățământ, cu 5 mai puține decât anul trecut. Dintre acestea 160 sunt grădinițe, 63 școli primare, 74 școli gimnaziale, două școli gimnaziale speciale, un liceu de artă, 5 licee teoretice, două licee teologice, un liceu pedagogic, 9 licee tehnologice și două școli postliceale sanitare. „La Zoltan, comuna Ghidfalău grădinița cu program normal a fost desființată, la fel și grădinița de la Valea Scurtă. Și-a închis porțile și școala de la Floroaia Mare. La Sfântu Gheorghe a fost desființată grădinița cu program normal de la gară, așadar aici va fi doar grădiniță cu program prelungit. La Târgu Secuiesc a fost desființată grădinița Csipkerózsika” – a declarat inspectorul șef din cadrul IȘJ Covasna, Keresztély Irma.

Doi copii într-o clasă

Inspectorul șef a vorbit și despre o situație specială depistată la Dobolii de Jos. „Directorul școlii ne-a spus că vor fi 5 copii în clasa cu predare în limba română, însă ne-am trezit că sunt doar doi, așadar pentru doi copii nu va porni clasa I. Soluția este de a aduce acești copii la Sfântu Gheorghe. Comuna Ilieni are microbuz școlar care aduce zilnic copiii la Sfântu Gheorghe, acesta îi va aduce și pe acești doi elevi. În ceea ce privește învățătoarea lor, aceasta va fi detașată la o școală din municipiul reședință de județ” – spune Keresztély Irma.

Aceasta a spus că golirea școlilor din mediul rural este un fenomen, iar consiliile locale trebuie să decidă dacă mențin, închid temporar sau închid definitiv școlile și grădinițele care rămân fără copii. Comuna Ilieni este un exemplu clasic, iar Keresztély Irma spune că nu știe cât va mai rezista școala de aici. „Nu știu prin ce minune poate fi salvată școala de la Ilieni în condițiile în care școala, ca și biserica sunt unități fără de care o comună nu funcționează” – este de părere inspectorul șef.

Majoritatea directorilor rămân

În ceea ce privește conducerea școlilor și a grădinițelor, Inspectoratul Școlar a emis numirile pe funcții pentru 83 de directori. „De 5 ani nu a mai fost organizat concurs pentru ocuparea posturilor de conducere de la unitățile de învățământ, așadar directorii sunt numiți prin decizia inspectorului șef. La numirea directorilor am ținut cont în primul rând de competența profesională și de calificativele obținute în urma evaluărilor. Majoritatea directorilor de anul trecut rămân, s-au produs 7 schimbări, dintre care în 4 cazuri vechii directori au demisionat, doi s-au pensionat și unul a fost promovat” – a declarat Keresztély Irma. Au demisionat directorii de la Școala „Gödri Ferenc” din Sfântu Gheorghe, Școala „Petőfi Sándor” din Târgu Secuiesc, școala din Aita Mare și Vârghiș. S-au pensionat directorii de la Școala Specială Sfântu Gheorghe și Lemnia, iar directorul de la Moacșa va fi din toamnă inspector școlar de specialitate. „Am nevoie de oameni serioși și motivați. Tinerețea nu este un dezavantaj, de exemplu fostul director de la Moacșa este un tânăr, însă reprezintă un mare potențial pentru învățământul covăsnean, și iată, a fost promovat în funcția de inspector școlar” – spune Keresztély Irma.

Directorii nu vor mai fi nevoiți să predea

Inspectorul șef a vorbit și despre faptul că a fost publicată în Monitorul Oficial rectificarea de buget, iar documentul anulează acea prevedere potrivit căreia directorii trebuie să aibă 14 ore la catedră în afară de atribuțiile manageriale. Pe când a apărut această regulă directorii și-au ridicat vocea și au spus că a preda 14 ore la clasă nu le permite să își exercite așa cum trebuie îndatoririle de directori. „Consider că anularea acestei prevederi este o decizie corectă pentru că directorii au o mulțime de probleme pe care trebuie să le rezolve zilnic, iar dacă este scos de la ore de fiecare dată când este vreo problemă de rezolvat, acest lucru este în detrimentul educației. Dar cum prevederea nu mai e valabilă, vom avea din nou directori care vor avea suficient timp pentru a-și desfășura activitățile manageriale” – a concluzionat Keresztély Irma.

Problema manualelor se va rezolva

Manualele reprezintă o problemă la fiecare început de an școlar. Keresztély Irma a declarat că nu sunt probleme în afară de manualele pentru clasele I și a II-a. „Am primit deja peste 75% din manualele retipărite. În cazul manualelor pentru clasele I și a II-a însă există o problemă la nivel național. Pentru aceste clase au fost introduse și manualele electronice, iar licitația pentru acestea a ajuns în instanță, apoi relansată. Am primit asigurări de la Ministerul Educației că problema va fi rezolvată, mai multe detalii deocamdată nu știm” – spune inspectorul șef. Keresztély Irma a spus că după începerea anului școlar le va cere școlilor o situația care să arate câți copii au calculatoare acasă pentru că, spune ea, degeaba primesc manuale electronice (CD-uri), dacă nu au unde să le folosească. „Ideea este bună, dar visăm. Nici în 2020 nu ajungem la nivelul la care fiecare copil să aibă calculator, la școală să avem proiectoare și table interactive” – a declarat Keresztély.

IȘJ este de altfel în plin proces de control al școlilor, iar inspectorul șef a spus că vor prezenta în curând situația unităților de învățământ. Ceea ce se știe sigur este faptul că la 15 septembrie elevii se vor întoarce la școală. Mai sunt așadar câteva săptămâni pentru pregătiri, deși Keresztély spune că niciodată nu a fost mulțumită de toate școlile din județ.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.