ACTUALITATE 17 aprilie 2019

Sărbătoarea Ouălor Roșii de Paște, de un sfert de secol, la Brădet

de Iulia Drăghici - Taraș | 1522 vizualizări

Solista Mariana Ionescu Căpitănescu este invitata celei de-a XXV-a ediții

Căminul Cultural al satului Brădet din Întorsura Buzăului se pregătește de mare sărbătoare! Aici va avea loc, marți, pe 30 aprilie, începând cu ora 16:00, a XXV-a ediție a festivalului folcloric cu obiceiuri de primăvară „Sărbătoarea Ouălor Roșii de Paște”. Evenimentul, devenit tradiție în zona Buzaielor și organizat negreșit din 1994 încoace în a treia zi de Paște, aduce, așa cum este obiceiul, un așteptat concurs de încondeiat ouă, dar și un festival folcloric. Invitatul special al ediției de anul acesta este celebra interpretă de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu.  

Mai sunt aproape două săptămâni până la marea sărbătoare care anual adună sute de curioși amatori de distracție la Căminul Cultural din Brădet și deja lista participanților are nouă înscriși la concursul de încondeiat ouă. Iar acesta este abia începutul, ne spun organizatorii, care se așteaptă să aibă peste 20 de persoane înscrise. Nu e grabă însă, punctează aceștia, pentru că participarea se poate anunța chiar și în ziua evenimentului, dacă se îndeplinesc toate condițiile, aceleași de 25 de ani încoace.  

„Avem deja nouă participanți, dar sigur se vor mai înscrie. De obicei, avem câte 20 de participanți. Din an în an vin tot mai mulți copii care încep să încondeie. Îi primim cu mare drag. Pe de altă parte însă, câștigătorii sunt cam aceiași ca în fiecare an. Cu greu se pot întrece aceste persoane, pentru că ele încondeiază ouă de ani de zile și au ajuns la o performanță care este foarte greu de depășit. Ne mândrim cu acești participanți ”, spune inițiatorul și organizatorul evenimentului, reprezentantul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean.

Regulamentul, același ca în fiecare an, le cere participanților să aducă un cofraj cu șase ouă încondeiate, pentru a fi jurizate, și încă patru ouă colorate, pentru a fi utilizate pentru decor.  

Participanții cu experiență aduc anual ouă alb-roșii încondeiate cu ceară, tradiționale în zona Întorsurii Buzăului. Totodată, de ani încoace, la concurs sunt înscrise și ouă încondeiate în stil Bucovinean, foarte spectaculoase, prin liniile și mixul de culori folosite.  

„Toți participanții la concurs primesc premii și diplome”, punctează organizatorul.  

Program religios, dar și artistic

Pe lângă componenta de concurs, foarte importantă de altfel, evenimentul se remarcă și cu o componentă religioasă, fiind un eveniment organizat cu ocazia Paștelui Ortodox, dar și cu cea folclorică.

Programul de scenă aduce în fața publicului atât ansambluri de dansuri populare, cât și interpreți de muzică populară. Anul acesta, invitatul special este cântăreața Mariana Ionescu Căpitănescu.

„Așa am conceput evenimentul acum 25 de ani. În primul rând, să aibă o parte religioasă pentru că suntem imediat după Învierea Domnului și cinstim această zi cu un program religios. Dar pentru că ieșim din Post, am considerat că ar fi bine ca omul să și înceapă această perioadă cu voie bună și drept urmare aducem și folclor românesc. Vom avea dansuri populare, soliști vocali și instrumentiști. Capul de afiș va fi Mariana Ionescu Căpitănescu, o binecunoscută solistă de muzică populară. Așteptăm lumea cu mic cu mare, să vină la această frumoasă sărbătoare”, transmite organizatorul evenimentului.

Festivalul împlinește anul acesta un sfert de secol

Tradițiile frumoase pornesc de la oameni și se perpetuează tot prin aceștia. Dovadă este chiar acest eveniment, care în 30 aprilie împlinește 25 de ani de existență. Dăruirea organizatorilor împletită cu interesul cetățenilor au adus acest rezultat, care îi calcă pe urme cu mândrie longevivului Ciobănaș.

„Nici mie nu îmi vine să cred. Parcă ieri am inițiat această sărbătoare la Brădet. Am fost repartizat acolo ca referent și am zis de ce să nu fie și acolo o sărbătoare de suflet pentru Căminul respectiv, pentru cetățenii din sat. Dumnezeu așa mi-a dat prin gând, să fac. La vremea respectivă, în 1994, nu era nicăieri un astfel de eveniment. Ulterior au mai apărut festivaluri sau sărbători asemănătoare, dar o perioadă lungă acest tip de eveniment a fost unic în țară. (...) Simt emoție, e un sentiment tare plăcut. Sunt atât de bucuros că această sărbătoare a ajuns pe urmele festivalului Ciobănașul. Nu știu când au trecut acești ani, dar sunt bucuros că această sărbătoare a fost inițiată de mine personal și mă mândresc cu lucrul acesta. Iată că se pare că va rămâne ca tradiție acolo în satul Brădet. Să dea Dumnezeu să dăinuie și să ajungă mulți ani de acum încolo, indiferent de cine o va organiza. Cetățenii satului Brădet au astfel șansa, după Înviere, să meargă la Căminul Cultural la un spectacol de suflet, de tradiție. Dar nu numai spectacolul în sine spune mult, ci și concursul de ouă încondeiate”, ne-a împărtășit inițiatorul festivalului.  

Evenimentul are viitor prin tinerii participanți

Costică Oltean a punctat de asemenea și că an de an numărul tinerilor participanți, care își pun la încercare talentele artistice în domeniul încondeierii ouălor este tot mai mare. Faptul este îmbucurător în special pentru că astfel se asigură continuitatea evenimentului.

„Mulți copii încep să încondeie și ăsta e lucru mare. Chiar dacă au venit cu ouă mai mult sau mai puțin reușite, noi le-am primit cu mare drag pentru că au fost făcute cu mânuța lor și sunt convins că peste câțiva ani de zile vor veni și vor lua locul celor care acum sunt pe podium de atâția ani”, spune acesta.

Mărturia primului sfert de veac

Mărturii ale primului sfert de veac împlinit de acest eveniment stau chiar ouăle înscrise în concurs din 1994 și până în prezent. Planul este ca pe viitor acestea să devină piese centrale ale unei expoziții locale, mai spune organizatorul evenimentului.

„Am păstrat aproape toate ouăle înscrise în concurs în cei 24 de ani de până acum. Dispunem de câteva sute, mii de ouă încondeiate, pe care le păstrez cu sfințenie. Unele s-au mai stricat, (...) dar din fericire pentru noi ouăle care au luat locurile I, II și III de la prima ediție încoace le avem. (...) Mi-aș dori să putem organiza în satul Brădet o expoziție. Chiar dacă anul acesta nu vom avea posibilitate, aș vrea cât de curând să putem să confecționăm niște vitrine în care să le putem expune”, ne-a mai spus Costică Oltean.

Intrarea la eveniment este liberă. Festivalul este organizat de Casa de Cultură a orașului Întorsura Buzăului și Asociația „Cununa Carpaților”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Întorsura Buzăului și alții.

Anul trecut, sărbătoarea a avut loc în 10 aprilie și pe scena Căminului Cultural au urcat Cristina Turcu Preda și Cornelia Ciobanu.

(Sursă foto: Facebook)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.