Sărbătoarea gastronomiei tradiționale la Balvanyos
Sute de turiști și zeci de concurenți au petrecut sâmbătă, pe platoul de la Balvanyos, la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional Pomana Porcului, organizat de ANTREC România și Primăria comunei Turia. Pomana Porcului de la Balvanyos a devenit în ultimii ani o competiție reprezentativă pentru zona Covasnei, aici întâlnindu-se cei mai buni bucătari din diverse zone ale țării și din străinătate, pentru a-și dovedi măestria în prepararea bucatelor tradiționale din carne de porc. În acest an, organizatorii au sacrificat porci între 100 și 130 de kilograme, fiecare din cele 14 echipe participante primind câte o jumătate de porc pe care au preparat-o după rețete numai de ei știute și bine păstrate în secret, tocmai pentru a nu le afla alții specificul. Echipele care au venit în acest an la Balvanyos au fost din România, Ungaria și Germania, țara noastră fiind reprezentată de echipe venite din Oltenia, Moldova și, desigur, Ardeal.
Inițiatorul Festivalului de Pomana Porcului, primarul comunei Turia, Daragus Attila, a explicat că fiecare echipă trebuie să pregătească trei produse tradiționale care să reprezinte zona sa, însă din preparatele care apăreau unul câte unul pe mese s-a văzut clar că au fost echipe care au realizat și zece feluri de astfel de produse. Dincolo de încântarea adusă de descoperirea atâtor feluri de mâncare, Daragus Attila a arătat că acest Festival s-a transformat și într-o sărbătoare a prieteniei între regiuni.
”Omul crește un porc un an de zile, iar atunci când îl taie e o sărbătoare. De fapt asta am făcut și noi, am tăiat porcii, am chemat prietenii, cunoștințele - dar i-am chemat pe regiuni: Oltenia e reprezentată prin Craiova, Moldova prin Vrancea, județul Alba reprezintă Ardealul și așa mai departe; ne simțim bine, ne distrăm și facem niște prietenii. Sunt multe echipe care au mai fost la noi, dar avem și două echipe noi, cele din Covasna - Sânzieni și Dalnic și asta este foarte bine. Nici pe cei din Alba nu i-am mai avut la concurs și sunt totuși foarte încântați. Oricum, e foarte frumos, anul acesta au venit și primarii, ceea ce face ca zonele țării să fie bine reprezentate, vin cu steagurile localităților, cu tarafuri, e frumos. Pe lângă un festival al gastronomiei tradiționale, cred că Festivalul se transformă și în unul al prieteniei, drept pentru care medaliile pe care le vom acorda în concurs reprezintă o strângere de mâini - prietenia”, a explicat primarul Daragus.
Oaspeții au ajuns la Balvanyos încă de vineri seară, fiecare aducând cu ei băuturi și preparate de cofetărie specifice zonelor lor, petrecând seara în așteptarea competiției de a doua zi. Sâmbătă dimineață, porcii au fost sacrificați într-un țarc amplasat chiar lângă platoul concursului, iar mulțimea de curioși n-a întârziat să apară. Înarmați cu cuțite şi tot ceea ce le trebuie unor adevărați bucătari, cei din echipele concurente au început să-și tranșeze, cum știau mai bine, jumătățile de porc, împărțindu-le atent pentru a putea prepara rețetele cu care aveau să impresioneze, mai târziu, audiența.
Pălincă în șoric
Până la apariția pe mese a preparatelor mai sofisticate din carne de porc, concurenții au expus platouri cu șoric proaspăt și fin, bucățele de slăninuță, pâine secuiască cu cartofi și nelipsitele păhărele cu pălincă ori țuică oltenească, pentru ca privitorii să nu înghețe în așteptarea delicioaselor preparate; mai mult, o echipă din Ungaria a fost și mai inventivă și a combinat șoricul cu palinca, realizând din felii de șoric păhărele pe care le- a umplut cu o pălincă tare, astfel încât după aceasta îți puteai unge imediat stomacul cu o gustărică.
În ceea ce privește felul mâncărurilor și preparatelor, acestea au fost numeroase și pline de originalitate, în vreme ce expunerea lor pe mesele participanților i-a impresionat pe toți cei prezenți. Astfel, pe mesele concurenților au început să apară sărmăluțe în foi de viță, în foi de varză, cârnați proaspeți și afumați, caltaboș, tochitură, piftie, tobă, rulade vrâncenești și oltenești, mușchiuleț împănat, carne la găleată, cârnați trandafir, cârnăciori oltenești și multe alte preparate care-ți lăsau gura apă.
”Este un eveniment frumos, venim în fiecare an aici și parcă mereu găsim altceva, ne place foarte mult, mai vedem și câte o rețetă din carne de porc și mai aflăm din obiceiurile altora”, ne-a spus unul dintre turiștii aflați sâmbătă la Balvanyos, Ion Burca din Covasna, omul arătându-se totodată nerăbdător să guste din bucatele preparate, pe care bucătarii concurenți aveau să le împartă apoi celor prezenți dincolo de gardul platoului unde au fost amplasate mesele de lucru.
Mâncare tradiţională și pur naturală
Bucătarii echipelor din Festival au subliniat că nu lucrează decât cu produse naturale, astfel încât fiecare preparat a fost condimentat pentru gust, însă pentru a ține mai mult timp - în cazul cârnaților, de exemplu, carnea a fost fiartă bine și nicidecum nu i s-au pus adaosuri de conservanți artificiali.
”Nu punem nimic artificial în carne, o fierbem îndelung și trebuie să țină, că doar strămoșii noștri n-aveau conservanți și de la ei am moștenit noi rețetele”, au explicat bucătarii echipei din Craiova, care pentru a face carnea tocată mai fină au trecut-o întâi printr-un proces manual de tocare măruntă.
Echipele ungare s-au prezentat cu preparate tradiționale din care cele mai lăudate au fost sângeretele și caltaboșii realizați după rețete speciale, preparând totodată și o ciorbă specială din ciolan și carnea de pe burta porcului.
”În fiecare an am venit aici și mereu sunt concurenți noi și un interes sporit pentru această manifestare. Ne bucurăm că ANTREC și Primăria Turia sunt partenere în acest proiect, deoarece este unic în România, iar rețetele tradiționale sunt importante, fiind cerute de turiștii care și-au întors fața către acestea, renunțând la tot felul de mâncăruri artificiale din magazine. Festivalul de la Balvanyos este important în peisajul turismului românesc, atrăgând atenția asupra importanței pe care o are mâncarea tradițională, atât de căutată de străini”, a declarat Mioara Stoian Vișan, președinte al ANTREC Brașov, membră a juriului Festivalului de la Balvanyos.
Festivalul Pomana Porcului de la Balvanyos a mai cuprins, pe lângă prepararea porcului, și prezentarea unor obiceiuri de iarnă, precum și numeroase cântări în aer liber, oferite de mai multe formații de lăutari. Echipele participante la Festival au fost premiate nu doar pentru cele mai gustoase preparate ci și pentru felul de prezentare al acestora, punându-se mare preț pe aspectul cât mai plăcut și interesant.
Premiul pentru Gastronomie a fost câștigat de echipa Craiovei, în timp ce Vrancea a câștigat Premiul pentru diversitatea preparatelor, iar Alba a fost echipa ale cărei preparate au fost considerate cele mai reprezentative pentru păstrarea tradițiilor. Echipa din localitatea ungară Balvanyos - înfrățită cu Balvanyosul covăsnean, a câștigat premiul pentru Cea mai frumos aranjată masă din Festival, iar echipa din Kistarcsa, Ungaria, a fost desemnată echipa cu Cele mai gustoase preparate.
În judeţul Covasna, manifestările de acest gen au devenit obişnuite, printre cele mai renumite numărându-se şi celebrul Festival al Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe, unde în fiecare an se adună bucătari din ţară şi din străinătate, pentru a prepara diverse feluri de cârnaţi, de lungimi cât mai impresionante.