(Update) Sancționați pentru continuarea propagandei electorale
UPDATE2: În total, 8 cazuri de persoane care au postat materiale electorale în mediul on-line, astfel continuând propaganda electorală după încheierea acesteia, sunt cercetate de polițiștii covăsneni.
UPDATE1: De la momentul ultimei comunicari publice până la această oră, la nivelul județului Covasna, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la încă un caz în care un cetățean a postat materiale electorale în mediul on-line, astfel continuând propaganda electorală după încheierea acesteia.
Si această persoană a fost sancționată contravențional.
La acest moment toate cele 214 de secții de votare s-au închis fără a exista incidente.
Efectivele M.A.I. sunt încă în dispozitiv până la finalizarea misiunii și vor asigura protecția transportului către Birourile Electorale Județene a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării.
Precizăm faptul că din punct de vedere al ordinii publice, pe parcursul votului, nu au fost înregistrate incidente majore, fapt pentru care dorim să le mulțumim atât cetățenilor și competitorilor electorali, cât și colegilor noștri care au vegheat și veghează în continuare la respectarea legii.”
Sursa: IPJ Covasna.
UPDATE: Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. acţionează pentru buna derulare a votului şi asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, în toate localitățile din județul Covasna.
De la momentul ultimei comunicari publice până la această oră, la nivelul județului Covasna, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la 5 cazuri în care persoane au distribui sau au postat materiale electorale în mediul on-line, astfel continuând propaganda electorală după încheierea acesteia.
Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional în conformitate cu Legea 208/2015.
Vă reamintim că sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.
Precizăm faptul comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în zona de protecție a secției de votare, respectiv în limita celor 50 de metri este interzisă.
Reiterăm că în cadrul acestui proces electoral se utilizează Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal și că utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini este interzisă.
Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 - de exemplu au vârsta peste 65 de ani, au diabet zaharat sau alte boli cronice ori au imunitate deficitară - pot solicita acces prioritar în localul de vot.
Împiedicarea unei persoane să voteze este faptă penală și se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Persoana care votează fără a avea acest drept, votează de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Precizăm faptul că și tentativa la infracţiunile electorale se pedepseşte.
Totodată, în contextul actual, alegătorii și toate celelalte persoane implicate în procesul electoral trebuie să respecte măsurile speciale de protecție stabilite în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât să fie evitată răspândirea virusului SARS-CoV-2.
De asemenea, se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare și atingerea acelorași obiecte sau materiale.
Colegii noștri sunt în continuare la datorie pentru a se asigura că procesul de vot se vor desfășura, ca și până acum, în condiții de siguranță. După încheierea votului, efectivele MAI vor rămâne în dispozitiv pentru a asigura protecția transportului către Birourile Electorale Județene a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării.
Sursa: COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA
În cele 9 ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice. Totuși, două persoane din județ au intrat în atenția oamenilor legii pentru că, pe rețelele de socializare, au distribuit mesaje cu caracter electoral după încheierea campaniei.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat a distribuit, pe o rețea de socializare, un videoclip și o postare care conțineau mesaje cu caracter electoral, astfel a continuat propaganda electorală după încheierea acesteia.
Bărbatul a fost sancționat contravențional în conformitate cu Legea 208/2015.
De asemenea, polițiști au constatat că pe pagina oficială a unui partid politic a fost postat un mesaj cu caracter electoral, astfel continuând propaganda electorală după încheierea acesteia.
Reprezentantul partidului va fi invitat la sediul poliției în vederea aplicării sancțiunii contravenționale prevăzute de Legea 208/2015.
În afară de cazurile anterior menționate, la nivelul județului Covasna nu au fost sesizate alte incidente care să afecteze procesul electoral.
Sursa: COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE AL IPJ COVASNA.