ACTUALITATE 22 iulie 2010

Salvat de la moarte

de Ana Sidon | 419 vizualizări
Bărbatul are 55 de ani, este pensionar, văduv și tată a cinci copii Tată a cinci copii și cu o gravă afecțiune a inimii, Gergely Arpad (55 de ani) din zona Baraoltului, are astăzi o nouă șansă la viață. Bărbatul are 55 de ani și este pensionar, tată văduv a cinci copii, și cu o leziune de 99% pe artera principală a inimii. Singurul lui venit este pensia din care se chinuie să aibă grijă de copii, astfel că nici nu se pune problema să aibă bani de operația la inimă – un by-pass aorto-coronarian.

Bărbatul are 55 de ani, este pensionar, văduv și tată a cinci copii

Tată a cinci copii și cu o gravă afecțiune a inimii, Gergely Arpad (55 de ani) din zona Baraoltului, are astăzi o nouă șansă la viață. Bărbatul are 55 de ani și este pensionar, tată văduv a cinci copii, și cu o leziune de 99% pe artera principală a inimii. Singurul lui venit este pensia din care se chinuie să aibă grijă de copii, astfel că nici nu se pune problema să aibă bani de operația la inimă – un by-pass aorto-coronarian.

Fără aceasta, riscul ca el să sufere un infarct miocardic este aproape iminent, astfel că medicii de la Clinicile ICCO din Brașov au decis să realizeze această operație în mod gratuit.

Intervenția va avea loc astăzi și va fi realizată în timp ce inima bate. Metoda este folosită până în prezent doar de echipa medicală de la ICCO, și reprezintă o tehnică chirirgicală de ultimă generație cu numeroase beneficii pentru pacienți.

Astfel, dacă în majoritatea centrelor se efectuează operația de by-pass cu cordul oprit, pacientul fiind asistat de un aparat de circulație extracorporeală care îi preia toate funcțiile vitale pe durata intervenției, la clinica din Brașov se intervine pe cordul în activitate. În acest mod, este posibilă stabilizarea cordului și operarea arterelor inimii fără ca aceasta să fie oprită.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.