ACTUALITATE 29 decembrie 2010

Românii, divizaţi de festivalurile iernii

de Monica Vrânceanu | 607 vizualizări
Cele două festivaluri de colinde de la Sfântu Gheorghe încing spiritele Cea de-a 20-a ediție a Festivalului de Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români“, organizat de Fundația Mihai Viteazul, este contestată, printr-o scrisoare, de către primarul comunei Valea Mare, Gheorghe Avram. În respectiva scrisoare, edilul se arată dezamăgit de atitudinea organizatorilor Festivalului, care se pare că au „selectat” participarea formațiilor în ca drul evenimentului.

Cele două festivaluri de colinde de la Sfântu Gheorghe încing spiritele

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului de Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români“, organizat de Fundația Mihai Viteazul, este contestată, printr-o scrisoare, de către primarul comunei Valea Mare, Gheorghe Avram. În respectiva scrisoare, edilul se arată dezamăgit de atitudinea organizatorilor Festivalului, care se pare că au „selectat” participarea formațiilor în ca drul evenimentului.

Refuzaţi din cauza primarului Avram?

Potrivit lui Gheorghe Avram, în perioada de selecție a participanților la Festivalul organizat de Fundația Mihai Viteazul, profesoara de istorie a Școlii Generale Mihai Eminescu din Valea Mare, Sanda Romana Feldiorean, a solicitat participarea în Festival a unui grup de copii cu care a lucrat la mai multe proiecte asemănătoare.

Gheorghe Avram susține că Sanda Romana Feldiorean s-a adresat directorului Festivalului, Maria Peligrad, pentru participare, însă a fost refuzată cu vorbele ,,atât timp cât eu sunt directorul Festivalului de Colinde, iar în Valea Mare primar este Avram Gheorghe, la Festivalul meu nu au ce căuta copiii din această localitate”.

Aceasta a fost cauza pentru care Gheorghe Avram s-a decis să scrie o scrisoare deschisă Fundației Mihai Viteazul, apreciind că o astfel de atitudine nu face cinste simbolurilor pe care aceasta le reprezintă și nici membrilor săi. Primarul susține că întâmplarea este cu atât mai regretabilă cu cât profesoara Sanda Romana Feldiorean a participat de-a lungul vremii la mai multe acțiuni ale Fundației, iar la concursul „Mihai Viteazul şi Unirea“, organizat la Făgăraș a reprezentat Fundația Mihai Viteazul, obținând chiar și o mențiune.

„(...) știu că spiritul Crăciunului ne îndeamnă prin colindători să fim mai buni, mai omenoși, mai îngăduitori și să transmitem acest fior specific românesc, participând la răspândirea minunatei vești a Nașterii Mântuitorului. Din respect pentru această idee, am așteptat să treacă postul Crăciunului pentru a vă face cunoscută această întâmplare ce indirect mă afectează și îmi lasă un gust amar”, a explicat Gheorghe Avram faptul că nu a reacționat imediat în perioada Festivalului cu privire la atitudinea directorului acestuia, Maria Peligrad.

Întâmplare cu precedent

Gheorghe Avram arată în scrisoarea sa inclusiv faptul că tinerii din Valea Mare au participat, până în 2009, la edițiile anterioare ale Festivalului, problemele începând de fapt de la ediția anului trecut.

„Stimați membri ai Fundaţiei Mihai Viteazul, când auzeam prin mijloacele mass media pe câte unul spunând ca a fost confiscată Revoluția, râdeam. Dar iată că există și se întâmplă în mintea unora și astfel de fenomene, dacă cumva nu greseșc și acest Festival de Colinde a fost privatizat între timp - pentru că așa pare. Eu am în familie un membru fondator al Fundației Mihai Viteazul și știu că unul dintre obiectivele pentru care a fost înființată această Fundație a fost tocmai stimularea mișcării cultural-artistice din județ, promovarea tradițiilor și a folclorului românesc, cu preponderență prin școli. Mai mult, se menționa la înființare că Fundația ne cheamă să uităm micile noastre patimi, interese și orgolii, pentru a ne uni în scopul înlăturării vrajbiei și dușmăniei la români

(...). Vă asigur că nu e o tragedie că nu au putut participa și copiii din Valea Mare la acest Festival. Dar este păcat ca un grup de copilași, fie ei de oriunde, și un tânăr cadru didactic dornic de afirmare nu se pot exprima pentru că, cuiva nu-i plac ochii și culoarea politică a primarului și este și mai păcat că munca și rezultatele frumoase ale Fundației sunt eclipsate de asemenea atitudini ale celui pus să conducă (...)”, scrie Gheorghe Avram în scrisoarea sa.

Întrebări fără răspuns

Primarul subliniază că întreaga pățanie a celor din Valea Mare, care nu au fost primiți în Festival, crează o senzație puternică de tristețe, accentuată de faptul că cei care vor rămâne cu gustul amar și cu întrebări fără răspuns sunt tocmai copiii care ar fi dorit să evolueze pe scena acestuia. Astfel, tocmai pentru că s-a încercat acreditarea ideii că neparticiparea la Festival a celor din Valea Mare nu ar fi fost permisă de primarul Gheorghe Avram, acesta spune că a considerat necesară scrisoarea pentru a clarifica lucrurile.

„Dacă anul trecut îi recomandam evlavioasei doamne (Maria Peligrad - n.r.) să nu privească în ochii îngerașilor pictați în Bise rică pentru că seamănă izbitor de mult cu ochii copilașilor din Valea Mare, acum îi recomand să nu stea sub icoanele de pe pereți, că ar fi posibil ca elementele de fixare să se revolte și să cedeze”, mai spune Gheorghe Avram în finalul scrisorii sale.

Nemulţumire și la Vâlcele

Primarul comunei Vâlcele, Dumitru Marinescu, susține că organizarea din acest an a Festivalului de Colinde i-a dezamăgit oarecum și pe membrii Corului de aici, care au fost lăsați să interpreteze doar două melodii.

„Poate că timpul era prea scurt și trebuiau să intre mai multe formații, dar faptul că s-a stat lângă cei din Cor, arătându-li-se ceasul în sensul de a se grăbi nu a fost deloc încurajator, mai ales că vorbim despre un Cor aflat la debut. Doamnele Maria Peligrad și Stela Buda, care se ocupă de acest Festival, sunt foarte utile în ceea ce fac, dar poate că ar trebui să dea dovadă de mai multă elasticitate pe viitor”, a mai spus Dumitru Marinescu, primarul expri mându-și totodată speranța ca atitudinea față de Corul din Vâlcele să nu fi avut nicio conotație politică.

Acuzaţii respinse și explicaţii

Directorul Festivalului și președintele Fundației Mihai Viteazul, Maria Peligrad, susține că nimic din cele spuse de primarul Gheorghe Avram nu poate avea susținere și neagă implicarea politicului în Festival.

„Comitetul director al Fundaţiei Mihai Viteazul și organizatorii Festivalului de Colinde și Obiceiuri de iarnă „Crăciunul la Români“ au un regulament de desfășurare al acestuia, cu câteva principii de bază: stimularea mişcării artistice de amatori din județ, crearea de schimburi culturale cu alte zone folclorice tradiționale din țară, promovarea unui repertoriu tradițional, de calitate, înnoit anual, când căutăm să fie prezente formații artistice din localități diferite ale județului, cu obiceiuri, port popular și tradiții locale, cuprinse într-un program aproximativ de două ore (...)”, a declarat Maria Peligrad, adăugând că „În pomul care dă roade se aruncă cu pietre".

În ceea ce privește situația celor de la Vâlcele, Maria Peligrad a declarat că aceștia nu au fost tratați diferit față de alții, explicând că timpul evoluțiilor pe scena Festivalului era foarte limitat și că organizarea unui astfel de eveniment va crea mereu și nemulțumiri.

Două festivaluri

Luna decembrie a marcat, pentru comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, două festivaluri legate de tradiții și obiceiuri: Festivalul de Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români“ al Fundației Mihai Viteazul și Festivalul „Povestea din Ajun“ al Asociației de Tineret Ecou. În vreme ce primul festival a fost finanțat de Consiliul Local (CL) Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean (CJ) Covasna cu un total de 9.000 de lei, cel de-al doilea Festival, care s-a întins pe parcursul mai multor zile și a cuprins mai multe acțiuni distincte, nu a primit niciun leu din partea CL sau CJ și deși au existat colaborări cu instituțiile, cea mai mare parte a susținerii financiare a fost rezolvată prin contracte de sponsorizări.

Ar dori un singur festival, dar îl contestă pe cel nou

Membră în Comisia de Cultură a CL Sfântu Gheorghe, prof. Rodica Pârvan consideră că finanțarea unui singur festival al colindelor este consecința faptului că nu pot primi finanțări două evenimente cu același obiect, iar alegerea finanțării Festivalului organizat de Fundația Mihai Viteazul este justificată ca fiind firească, în condițiile în care acesta are o tradiție de 20 de ani.

„Oricum ar trebui să fie un singur festival, așa consider eu și așa cred că era frumos. Acum vorbim despre unul cu tradiție de 20 de ani (Festivalul Crăciunul la Români - n.r.) și despre unul organizat de șmecheri (Festivalul Povestea din Ajun - n.r.). În vreme ce unul a prezentat tradiții, valori, costume populare... celălalt a prezentat niște tineri pe străzi, cu chitara, îmbrăcați care cum a știut... Aș întreba și eu - cine le-a motivat acestor tineri absențele de la școală cât timp ei au cutreierat străzile și autobuzele orașului...? În orice caz, cred că de anul viitor, când vor fi finanțate câte 3-4 evenimente culturale, nu se vor mai face astfel de șmecherii care oricum nu rezistă în timp”, este de părere Rodica Pârvan.

Accent pe multiculturalitate

Directorul Festivalului Povestea din Ajun, Emil Pantelimon, a declarat că împărtășește părerea Rodicăi Pârvan referitoare la existența unui singur festival de colinde la Sfântu Gheorghe, însă în condițiile în care acesta se adresează în aceeași măsură românilor și maghiarilor, deoa rece aceștia trăiesc într-o comunitate multiculturală.

„Nu voi susține niciodată un eveniment organizat exclusiv pentru români sau maghiari. Dacă a fi „șmecher“ înseamnă a organiza un eveniment al unei sărbători comune, ce se adresează tuturor, atunci ne asumăm acest lucru. Longevitatea este dată de ultimii cinci ani de activități menite să ne unească nu să ne despartă, făcute de tineri pentru toată lumea și menite să aducă adevăratul spirit al Crăciunului în comunitate”, a declarat Emil Pantelimon, adăugând că în mod sigur nu lipsa longevității a lăsat fără finanțare Festivalul Asociației de Tineret Ecou, deoarece în anii trecuți s-a găsit finanțare pentru eveniment.

Proiectele multiculturale, necesare în structura finanţării CL

Consilierul local Mădălin Guruianu a declarat că această situație, de finanțare a unor proiecte culturale în vreme ce proiectele multiculturale rămân pe dinafară, a fost prevăzută de la începutul acestui an, însă atunci în CL Sfântu Gheorghe s-a refuzat crearea unei a doua categorii de proiecte care să permită proiectelor multiculturale acces separat la bani.

„Este inadmisibil să mergem pe căi paralele, să finanțăm proiecte destinate exclusiv românilor sau maghiarilor, este o greșeală. Am cerut în CL o latură separată pentru proiectele multiculturale, dar s-a refuzat pe ideea că acestea trebuie să concureze cu cele culturale. Normal că au câștigat însă cele cu tradiții, vechi, cu istorie, în vreme ce Festivalul Povestea din Ajun a primit zero lei. Aceasta este însă o cale care ne îndepărtează, deoarece Asociația Ecou ne-a dat un exemplu cu acest Festival, care a reunit sute de tineri români și maghiari. În mințile celor setați pe calea ferată cu șine paralele nu s-a putut însă înțelege exemplul extraordinar pe care ni l-au dat cei de la Festivalul Povestea din Ajun, dar finanțarea zero pentru acest proiect a dat doar semnalul de a merge mai departe separat, români și maghiari”, a declarat Guruianu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
Elisa, 5 ianuarie 2011
Pai asa cum aveai ce vedea ore in sir la Cenaclul Flacara,asa poti vedea si la anumite festivale de genul Povestea din Ajun.Nu mergi nicaieri din obligatie:)
ion, 4 ianuarie 2011
Pai cine a obligato pe doamna sa mearga la Cenaclu Flacara ? Ce pe tinerii de astazi ii obliga cineva sa mearga la concert la Madona ? Eventual spiritul de turma dar in rest nu te obliga nimeni. citeste integral
Marian, 3 ianuarie 2011
Problema cea mai mare a doamnei Parvan este ca are un copil care are(pana acuma)o viata ratata,isi cheltuie banii pe la masini de jocuri,l-au bagat pe la jandarmerie sa aiba saracutul un loc de citeste integral
Elisa, 3 ianuarie 2011
Dar dupa cum se observa acest festival de 20 de ani nu este unul multicultural,acceptand toate etniile din judet.Este unul strict cultural,avand in vedere numai istoria si traditia poprului roman,dar citeste integral
vasy, 30 decembrie 2010
Eu sunt de parere ca aceste festivitati sa fie facute mereu si impreuna cu TOATE minoritatile din judet si ABSOLUT IN MOD EGAL PENTRU TOTI indiferent de procentajul etnic,atunci abia le-am demonstra citeste integral
Carmen, 29 decembrie 2010
Hora unirii si-a demonstrat eficienta, odata, dar contemporanii nostri nu o mai apreciaza, desi este la fel de eficienta. Pacat!
Simina, 29 decembrie 2010
Eu, personal, ma bucur ca am avut prijelul de a insoti corurile de la Mikes, Miko, ECOU etc. in autobuze! Nu m-am simtit smechera, dar mi-am facut in schimb foarte multi prieteni din grupurile de mai citeste integral
Roli, 29 decembrie 2010
Doamna Pârvan,sunteti liberă să suţineţi "tradiţii,valori,costume populare" eu consider a pune accent pe valorile interioare,pe traditiile care ne aduc impreună,români si maghiari si pe citeste integral
-, 29 decembrie 2010
Sau poate problema tine de strazi ...
any, 29 decembrie 2010
am cam ramas fara cuvinte.....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.