ACTUALITATE 8 ianuarie 2009

Revin „elevii de cartier“

de Covasna Media | 664 vizualizări
Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ) a hotărât să reintroducă în municipiul Sfântu-Gheorghe circumscripţiile şcolare, iar potrivit acestui sistem elevii vor fi înscrişi cu prioritate la şcoala de care aparţine strada lor.

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ) a hotărât să reintroducă în municipiul Sfântu-Gheorghe circumscripţiile şcolare, iar potrivit acestui sistem elevii vor fi înscrişi cu prioritate la şcoala de care aparţine strada lor, în a doua fază părinţii pot opta pentru locurile libere la şcoala la care doresc şi se pot face transferuri, iar ulterior se pot înscrie şi elevii din afara oraşului. Decizia IŞJ nu a fost primită prea bine de unii părinţii, care au acuzat că li se îngrădeşte dreptul la libera decizie, întrucât dacă nu mai prind locuri libere la şcoala la care doresc rămân cu circumscripţia. Unii părinţi au catalogat proiectul IŞJ drept unul discriminatoriu, pe considerentul că elevii care locuiesc în cartiere mărginaşe nu vor mai putea învăţa în centrul oraşului, doar pentru că familiile lor nu-şi permit să cumpere un apartament în zona centrală, în timp ce alţii s-au arătat revoltaţi şi consideră că în acest fel se îngrădesc şansele copiilor şi chiar competiţia. ...

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ) a hotărât să reintroducă în municipiul Sfântu-Gheorghe circumscripţiile şcolare, iar potrivit acestui sistem elevii vor fi înscrişi cu prioritate la şcoala de care aparţine strada lor.

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ) a hotărât să reintroducă în municipiul Sfântu-Gheorghe circumscripţiile şcolare, iar potrivit acestui sistem elevii vor fi înscrişi cu prioritate la şcoala de care aparţine strada lor, în a doua fază părinţii pot opta pentru locurile libere la şcoala la care doresc şi se pot face transferuri, iar ulterior se pot înscrie şi elevii din afara oraşului. Decizia IŞJ nu a fost primită prea bine de unii părinţii, care au acuzat că li se îngrădeşte dreptul la libera decizie, întrucât dacă nu mai prind locuri libere la şcoala la care doresc rămân cu circumscripţia.

Unii părinţi acuză discriminare

Unii părinţi au catalogat proiectul IŞJ drept unul discriminatoriu, pe considerentul că elevii care locuiesc în cartiere mărginaşe nu vor mai putea învăţa în centrul oraşului, doar pentru că familiile lor nu-şi permit să cumpere un apartament în zona centrală, în timp ce alţii s-au arătat revoltaţi şi consideră că în acest fel se îngrădesc şansele copiilor şi chiar competiţia. „Fiecare are dreptul să-şi înscrie copilul unde vrea“, spun mulţi părinţi. Pe tema circumscripţiilor şcolare a fost organizată în luna decembrie, de către organizaţia PCM Covasna, şi o dezbatere publică la care au participat părinţi şi profesori, reprezentanţii acestui partid acuzând că este o metodă nedemocratică. Mai mult, vicepreşedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan, a afirmat ieri că a auzit chiar de unii părinţi care şi-ar fi făcut vize de flotant sau o familie chiar ar fi dispusă să divorţeze formal pentru a-şi putea trimite copiii la ce şcoală vor.

Metodă experimentală...

Şefa IŞJ, Keresztely Irma, a declarat că propunerea este valabilă pentru Sfântu-Gheorghe şi a fost introdusă experimental, în urma consultărilor care au avut loc cu directorii unităţilor de învăţământ şi conform metodologiei aprobată de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului. Decizia introducerii circumscripţiilor şcolare a fost luată pentru a se evita supra aglo merarea şcolilor centrale şi desfiinţarea şcolilor de cartier sau de la periferia oraşului, care au avut de suferit de pe urma lipsei copiilor, şi se aplică doar pentru învăţământul obligatoriu preuniversitar. Conform Regulamentului de funcţionare şi organizare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, unităţile de învăţământ primar şi gimnazial sunt obligate să şcolarizeze, cu prioritate, în limita planului de şcolarizare aprobat, elevii care au domiciliul în aria de cuprindere a unităţii respective. Conform directoarei Colegiului Naţional Mihai Viteazul (CNMV), Brânduşe Roman, circumscripţiile şcolare au existat şi până acum, dar nu s-au respectat, iar părinţii nu trebuie să-şi facă griji, întrucât cel puţin la CNMV vor mai fi locuri disponibile şi după prima înscriere.

„Nu vor fi probleme“

„În general, părinţii trebuie să ştie de ce şcoală aparţin, dar nu înseamnă că sunt obligaţi să-i înscrie acolo, pot opta în funcţie de cum doresc ei. În mod sigur mai rămân locuri, cel puţin la noi, văzând şcolile şi străzile aron date şi numărul de copii, nu trebuie să-şi facă griji în cazul unităţii noastre”, a afirmat directoarea CNMV. Aceasta a menţionat că se încearcă să se aibă grijă şi de copiii din imediata vecinătate a şcolilor, dar şi de opţiunea părinţilor, şi nu crede că vor fi probleme, întrucât numărul copiilor nu este atât de mare. Potrivit circumscripţiilor, copiii se vor înscrie la şcoala la care sunt arondaţi în funcţie de strada pe care îşi au domiciliul, iar ulterior, dacă mai rămân locuri disponibile, la respectiva şcoală vor avea acces şi copiii din alte zone ale oraşului. Într-o a treia etapă de înscrieri pot veni şi copiii din afara oraşului. Metoda se va pune în aplicare începând cu anul şcolar viitor, iar înscrierile încep la finele lunii ianuarie. Potrivit datelor stabilite, prima înscriere ar urma să aibă loc între 26 ianuarie – 1 februarie, în circumscripţiile de care aparţin copiii, între 9 februarie – 15 februarie – dacă mai sunt locuri libere părinţii pot opta pentru locurile de la şcoala la care doresc, iar ulterior se pot înscrie şi elevii din afara oraşului. Lista cu arondarea şcolilor o puteţi găsi pe site-ul http://isj.educv.ro

Ana Sidon

Teme articol: elevi scoli cartiere
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.