ACTUALITATE 29 septembrie 2011

Referendumul pentru autonomie se mai amână

de Székely Emőke | 532 vizualizări

Atmosfera de la Consiliul Judeţean Covasna a fost una încinsă încă dinainte de începerea şedinţei ordinare de ieri. Membrii fracţiunii PCM din Cadrul Consiliului Judeţean au fost nemulţumiţi de faptul că deşi au înregistrat un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum pentru autonomie încă din luna iulie, acesta nu a fost supus în plen nici până acum. Aşadar, după ce preşedintele CJ, Tamás Sándor, a deschis şedinţa ordinară, preşedintele PCM Covasna, Kulcsár-Terza József, a cerut cuvântul şi a propus ca proiectul de hotărâre să fie inclus pe ordinea de zi la şedinţa de ieri.

Tamás Sándor a propus ca acest proiect de hotărâre să fie dezbătut mai întâi în comisiile de specialitate, şi să fie inclus pe ordinea de zi la şedinţa ordinară de luna viitoare.

La şedinţa CJ a fost prezent şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, care i-a întrebat pe membrii PCM care ar fi în opinia lor centrul administrativ al Ţinutului Secuiesc, pentru că acest lucru nu este prevăzut în proiectul de hotărâre, spunând că „o astfel de propunere este validă formal numai dacă prevede şi reşedinţa viitorului judeţ”.

În urma mai multor dezbateri mai mult sau mai puţin prietenoase, s-a ajuns la concluzia că propunerea de proiect de hotărâre va fi dezbătută în comisiile de specialitate.

PCM doreşte organizarea unui referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc ca Ţinutul Secuiesc să constituie o unitate administrativ-teritorială sau nu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
'PANORAMIX', 30 septembrie 2011
ASA A SLABIT PUTEREA UDMR-ULUI !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.