ACTUALITATE 13 iunie 2016

„Pui de Brad”, legătura dintre tineri şi natură

de Iulia Drăghici - Taraș | 1963 vizualizări

Anul acesta s-au împlinit 32 de ani de când în zona Întorsurii Buzăului se organizează Concursul Național Interdisciplinar „Pui de Brad”. Pentru mulţi dintre cei care au copilărit şi crescut în zona Buzaielor, concursul este echivalentul disciplinei, socializării, prieteniei şi tinereţii. Ediţia de anul acesta, derulată în perioada 9-12 iunie şi găzduită de „relicva” a ceea ce a fost cândva satul de vacanţă din Crasna, a reunit circa 22 de echipe din mai multe zone ale ţării, printre care şi Bucureşti, Brăila, Botoşani, Mureş, Oradea, Câmpulung, Neamţ, Braşov, Iaşi sau din zona Covasnei.

Alexandru Renga, iniţiatorul şi organizatorul concursului „Pui de Brad” încă din anul 1980, în prezent profesor la catedra de orientare şi ecoturism de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, ne-a declarat că acest concurs este cu atât mai interesant cu cât în fiecare an se modifică probele concursului. „La fiecare ediţie se modifică probele şi conţinutul lor. Concursul acesta este doar un pretext, iar latura educativă primează. Competiţia este de fapt un complex de situaţii educaţionale, unele simple, altele complicate, altele combinate. Copilul este pus în faţa faptului împlinit şi trebuie să rezolve situaţia”, ne-a declarat Alexandru Renga.

„În fiecare an, „Pui de Brad” este interesant. La fiecare ediţie apar probe noi, probe interesante şi plăcute. Copiii le savurează de fiecare dată. De la o ediţie la alta este înlăturată monotonia prin diversitatea aceasta de probe surprize. „Pui de Brad” este un concurs cu tradiţie, intercultural şi interdisciplinar, artistic, turistic şi sportiv, respectiv un concurs complex”, a completat şi Rodica Boieru, profesor la Clubul Copiilor din Întorsura Buzăului.

Faptul că „Pui de Brad” este un concurs interdisciplinar complex o dovedesc şi probele din acest an. Printre acestea se numără: ecoturism sportiv, tetratlon modern, orientare sportivă de zi şi de noapte, alpinism, cros montan, îndemânare/perspicacitate, parcurs aplicativ, montarea corectă a cortului, parcurgerea unui mini curs teoretic şi practic de turism sportiv şi cunoştinţe de supravieţuire, activităţi ecologice, de protecţia mediului şi antidrog, mini expoziţie şi concurs foto, creaţie artistică, moment artistic şi joc de cabană, dans, aprinderea focului şi gătit.

Alternativă oferită tinerilor – ieşitul în natură

Atât organizatorii, cât şi participanţii spun că „Pui de Brad” este alternativa perfectă oferită tinerilor, care în ziua de azi aleg calculatorul în detrimentul ieşirilor în natură. „Prin acest concurs ne propunem să obişnuim copiii să se bucure de natură, să se simtă bine afară, adică să le oferim o alternativă a vieţii de astăzi. Tinerii învaţă aici că se pot distra şi că poate să le fie bine şi în natură. Sigur că tehnologia are şi ea avantajele ei, dar şi mari dezavantaje, după părerea mea. Tendinţa actuală şi educaţia primită de la părinţi o să coste mai târziu, din păcate. Sper să nu fie aşa”, ne-a spus Alexandru Renga.

„Este al 14-lea an de când vin în zona Întorsurii Buzăului la „Pui de Brad”. Anul acesta am venit cu o echipă de gimnaziu”, ne-a spus, din capul locului, directorul Palatului Copiilor din Brăila, profesorul de orientare turistică Ghiţă Nedelcu. Acesta a mai completat: „Sunt încântat că vin aici. Concursul mi-a fost o sursă de inspiraţie şi astfel am pornit şi eu un concurs naţional la Brăila, în parcul natural „Balta Mică a Brăilei”. Venim în fiecare an datorită organizării foarte bune, a probelor de concurs foarte interesante, cât şi datorită zonei deosebite în care se desfăşoară acest concurs. Aici copiii pot să socializeze, să îşi dezvolte prietenii, dar şi calităţile motrice. Mai mult, aici se pot pregăti pentru viaţă. Cam ce se face aici este echivalentul a ceea ce se face în armată. În ziua de azi toţi copiii stau în faţa calculatorului şi uită să se mai joace, uită să mai facă mişcare”, a spus profesorul Nedelcu.

Şi reprezentantul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, profesoara Florentina Floroianu, a susţinut ideea că noua generaţie nu ştie să se bucure de frumuseţile naturii. „Din probele pe care le derulăm aici putem să vedem că în ziua de azi copiii noştri nu mai au abilităţi motrice, nu mai au rezistenţă, nu mai au îndemânare, viteză, nimic. Asta înseamnă să stai numai la calculator. Pe lângă toate activităţile fizice care se derulează aici, e foarte important şi faptul că aceşti copii învaţă să colaboreze între ei, să comunice şi să socializeze. Aici putem să vedem zâmbetul acela frumos al copiilor. Din punctul meu de vedere, acest tip de competiţii ar trebui organizate în fiecare lună”, a spus aceasta. „Eu aici mi-am petrecut copilăria, la „Pui de Brad”. Am participat la concurs din clasa I până la liceu. Am crescut aici. Cred că noi, spre deosebire de copiii de acum, eram mai pasionaţi de joacă, de nou, de aventură, ştiam să lucrăm în echipă şi să nu discriminăm”, a mai spus Florentina Floroianu.

Părinte: „Baza concursului este socializarea”

O parte dintre copiii de şcoală primară au venit însoţiţi de părinţi. Întrebată despre „Pui de Brad”, Oana Iuga, mama unei concurente din Bucureşti, a spus: „Este un concurs la care am fost şi anul trecut. Aici vin foarte mulţi copii din toată ţara şi ajung să se cunoască între ei, iar acest lucru mi se pare foarte important. Aici avem parte de mişcare în aer liber, iar probele de orientare îi ajută pe copiii noştri pentru că îi învaţă, în primul rând, să citească o hartă. Probele de îndemânare sunt foarte importante, de asemenea. Cred că baza concursului este, aşa cum am mai spus, socializarea”.

Participanţi: „Mi-a plăcut, chiar dacă mi-a fost frică”

„Cel mai mult mi-a plăcut parcursul aplicativ, chiar dacă mi-a fost foarte frică”, ne-a spus micuţa Maria Iuga, elevă în ciclul primar la o şcoală din Bucureşti.

Gilia Marin, din echipa Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, ne-a mărturisit că „Pui de Brad” nu este doar un concurs, ci chiar o experienţă de viaţă. „Este foarte interesant. Este o experienţă nouă de viaţă. Probele sunt puţin grele, dar ne descurcăm cum putem. Mi-am dorit să particip încă de anul trecut, dar atunci nu am putut să vin. Îmi doresc să vin şi în anii viitori”.

„Pui de Brad” este un concurs organizat pe trei categorii de vârstă: primar, gimnazial şi liceal. La ediţia din acest an au participat circa 150 de copii, din 13 judeţe ale ţării. Potrivit organizatorilor, proiectul „Pui de Brad” este inclus în CAEN – Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.

Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor din Întorsura Buzăului, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe şi Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.