Psiholog al poliției elvețiene: „Domnișoarele să poarte un fluier în loc de spray paralizant”
Luni a început primul curs din cadrul proiectului „Curaj civic”, având ca obiectiv instruirea de formatori în vederea prevenirii violenței în școli. Cursurile care se adresează profesorilor și polițiștilor de proximitate sunt ținute la Grupul Școlar „Kós Károly” din Sfântu Gheorghe de un psiholog al poliției elvețiene, Christian Weidkuhn.
Prezent la o conferință pe presă, Weidkuhn a spus că aceste cursuri sunt mai degrabă practice, decât teoretice, cursanții au de jucat diferite roluri pe care apoi le discută. „Vorbim despre diferite tipuri de violență prin abordarea unor situații care se pot întâmpla în viața de zi cu zi. De asemenea vom discuta și dacă este sau nu necesară purtarea unor arme de autoapărare. Domnișoarele poartă deseori în poșetă sprayuri paralizante, pe care nu știu să le folosească în mod corespunzător și se pot răni. Un fluier ar fi mult mai indicat, acesta ar trebui să fie accesoriul obligatoriu al domnișoarelor” – este de părere psihologul. Weidkuhn a vorbit și despre faptul că situația violenței școlare din România nu diferă de cea din Elveția, elevii noștri nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât cei din țara cantoanelor.
Christian Weidkuhn a venit pentru prima dată în România în 2005, a contribuit la „nașterea” poliției de proximitate, după care s-a gândit să revină și să susțină aceste cursuri de formatori. Spune că petrece în jur de 3 luni în țara noastră în fiecare an, iar cursurile din județul Covasna le susține în colaborare cu autoritățile locale, având sprijinul financiar al unor fundații din Elveția.