ACTUALITATE 19 ianuarie 2012

Proteste şi la Sfântu Gheorghe [FOTO-VIDEO]

de Székely Emőke | 1626 vizualizări

Aproximativ 300 de persoane adunate ieri în faţa Prefecturii au cerut „Demisii comasate”.

Peste trei sute de persoane s-au adunat ieri în piața din fața Prefecturii Covasna, orașul alăturându-se astfel localităților unde sunt manifestări împotriva președintelui Traian Băsescu și a guvernului Boc.

La protest au participat și 50 pe persoane venite de la Întorsura Buzăului, iar din Sfântu Gheorghe au fost în stradă membri PSD, PNL, PCM și CNMT, printre protestatari numărându-se şi pensionari, angajaţi din cadrul administraţiei publice, actori, studenţi, sindicalişti, toți strigând lozinci deja devenite celebre: „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „A venit vaporul ca să plece chiorul”, „Demisii comasate” etc. La eveniment au fost prezenți oameni din toate categoriile sociale, cea mai gălăgioasă gașcă fiind una formată din circa 50 de persoane de etnie romă, atât din Vâlcele cât şi din cartierul Örkő. Am stat de vorbă cu ei și aceștia ne-au spus că sunt nemulțumiți de actualul guvern, sunt supărați pe Traian Băsescu, dar nu sunt siguri că în cazul demisiei președintelui ar duce-o mai bine. „Să ne ajute și pe noi, să ne dea de mâncare că ne-au luat tot. Primarul nu ne lasă nici măcar să luăm câte ceva din tomberoane. Păi asta e viață?” – spune unul dintre participanți.

Oamenii au venit la proteste fiecare cu păsul lui. Bugetarii sunt nemulțumiți de tăierea salariilor, alții protestează împotriva taxei auto. Oana Banu, o tânără de 30 de ani, ne-a spus că a venit să protesteze împotriva închiderii spitalului de la Vâlcele, spunând că este foarte bine că acum oamenii au ieșit în număr relativ mare la eveniment. Ea va ieși până când va fi nevoie afirmând că protestele stradale sunt singura soluţie la situația actuală din țară.

Un pensionar a dat foc carnetului de membru UDMR în semn de protest față de partidele aflate la guvernare. El a spus că este membru UDMR din 1990, dar acest partid nu a făcut nimic pentru maghiarii din țară.

Protestele din Sfântu Gheorghe au fost pașnice, singurul incident care s-a înregistrat fiind căzătura unui operator TV care se pare că și-a rupt piciorul „la datorie”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 42

Adaugă comentariu
dan, 22 ianuarie 2012
Bine stelu !.. ai descoperit focul ! Nimeni nu s-a gandit la asta ! uau ! ...asa este de cand lumea...bla,bla,bla....si atunci nu mai facem nimic .Stam si devenim niste asupriti ! Tot mai saraci, mai citeste integral
stelu, 22 ianuarie 2012
@sinceritate e de discutat..problema nu e simpla, intotdeauna lumea a fost si este condusa de o mana de "baieti destepti"!, avem si noi exemple destule la noi in tarisoara! Principiul dvs, acela de a citeste integral
LESUCA DIN HETEA - VIERME, 22 ianuarie 2012
SINCER, PROBLEMA PUSA ESTE FORTE GREU DE DIGERAT PENTRU UNII.STIU UNA SI BUNA SI ATAT LE PERMITE LANTUL,MAI DE PARTE NU VAD.
sinceritate, 22 ianuarie 2012
@stelu. Eu v-am intrebat cu totul altceva.Nu v-am intrebat despre partide politice ci despre doctrine politice. Si am scris asa;DREAPTA=LIBERTATE,STANGA=DREPTATE SOCIALA. Pentru care inclinati citeste integral
LESUCA DIN HETEA - VIERME, 22 ianuarie 2012
TOTUSI TIGANII FAC PARTE DIN PEISAJUL COVASNEAN SI SUNT DESTUI.O INTREBARE - CE LOC VOR AVEA IN AUTONOMIA S F VISATA,CUM VOR FI TRATATI? LA STAMPILE VOR AVEA DREPTUL ORICUM, NU?CE ZICI IANCULE?
jancu.hu, 22 ianuarie 2012
Apropo si tiganimea putiau de votca , saniuta si desinea lor. Acum fie care sa gandeasca e treaba ...curata? mie a fost rusine. Normal asa au fot si de la a noua dreapta.Bause pe autobuz si au citeste integral
jancu.hu, 22 ianuarie 2012
EU nu mai anteleg ce sa intampla : de ziua Romaniei aduce a nou a drepta , si la manifestari aduce tigani. Nas vorbi daca nu eram de 1 Decembriei la sarbatoare ! Sau la manifestar din citeste integral
La pândă in lanul de secui, 21 ianuarie 2012
@pitagora, pupa-l pe basexul sub coada, daca doar atata te duce bibilica !!! De ce nu scrii si tu un "editorial" pentru ziarele basiste, vad ca ai talent .
"PANORAMIX", 21 ianuarie 2012
Auzi domnule"pita-gora" ! Personal cred ca esti unul dintre portocalii asa ca nu prea vreau sa intru in polemica cu tine ! Totusi tin sa te intreb cate ceva . 1.Cat la % din poporul roman traieste in citeste integral
stelu, 21 ianuarie 2012
@sinceritate intr-adevar.. psd=dreptate sociala, liderii lor sunt un exemplu de "saraci si cinstiti"...ILIESCU, NASTASE, DRAGNEA, MAZARE, HREBENCIUC, NICHITA, CATALIN VOICU, si sunt doar o parte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.