ACTUALITATE 12 octombrie 2011

Problema clădirilor vechilor centrale – pe cale de a fi rezolvată

de Székely Emőke | 407 vizualizări

În Sfântu Gheorghe sunt în jur de 10 zece astfel de clădiri.

Potrivit spuselor viceprimarului Bálint József, problema vechilor clădiri de centrale termice din Sfântu-Gheorghe este pe cale să fie rezolvată. Bálint a vorbit în special de clădirea de lângă ştrand, în cazul căreia autoritatea publică locală a fost nevoită să rezolve problema proprietăţii. Până la urmă au ajuns la un consens cu proprietarii care au decis să vândă imobilul în cauză. „După ce vom intabula clădirea pe numele administraţiei publice locale, vom căuta resursele financiare necesare construirii a 40 de locuinţe sociale. Sunt mai multe variante luate în discuţie, vor fi ori garsoniere, ori apartamente cu două camere mici. Acestea vor putea fi solicitate atât de către elevi, cât şi de familii care au venit, dar acesta nu este unul mare”, a declarat Bálint.

Valoarea investiţiei se ridică la suma de 3 milioane de lei, iar Bálint József a declarat că „în 2008 am avut o parte din suma necesară, întrucât atunci am obţinut suma de 400.000 lei din vânzarea echipamentelor vechi din centrală la fier vechi. Atunci am adoptat şi o hotărâre de Consiliu Local prin care am pus deoparte aceşti bani pentru începerea construcţiei de locuinţe. O parte din sumă a fost realocată pentru alte scopuri, sperăm să găsim resursele necesare pentru ca acest proiect să devină realitate.”

În municipiul Sfântu Gheorghe sunt în jur de 10 zece astfel de clădiri. În majoritatea cazurilor nu sunt rezolvate problemele ce ţin de intabulare. Încet însă începe să se lumineze situaţia, dat fiind faptul că în ultima perioadă mai multe astfel de vechi centrale au fost date în folosinţă unor instituţii. Cel mai recent caz este cel al centralei din spatele Bibliotecii Judeţene Bod Péter, care a ajuns în proprietatea Consiliului Judeţean Covasna, urmând să fie folosită de către bibliotecă. De asemenea centrala din cartierul Őrkő va fi şi ea renovată, urmând să devină un centru de cultură folosit de către Şcoala Néri Szent Fülöp.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.