Priorităţile primarului Antal Árpád: Modernizarea oraşului şi o comunitate puternică
La împlinirea unui an de la câştigarea unui nou mandat de primar în Sfântu Gheorghe, Antal Árpád a declarat că a realizat aproape tot ceea ce şi-a propus în această perioadă, punctând 45 de realizări dintre care cele mai multe vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii municipiului.
Antal Árpád a declarat că toate proiectele derulate de Primărie, chiar dacă unele pot părea mai mici, vizează modernizarea oraşului şi crearea unei comunităţi mai puternice şi tocmai de aceea nu poate numi niciun proiect ca şi cum acesta ar fi cel mai important.
„Un oraş modern şi o comunitate puternică se construiesc din proiecte mai mici. Fiecare proiect, fiecare lucrare, au rolul lor pentru a se ajunge la un rezultat final închegat. Toate proiectele sunt importante, mai ales că fiecare locuitor are priorităţile sale pentru acest oraş”, a ecplicat primarul.
Potrivit acestuia, în ultimul an banii guvernamentali au fost foarte puţini, însă primarul Antal spune că nu se plânge, mai ales că în ultima perioadă lucrurile au început să se mişte în acest sens, venind sume şi de la Guvern.
Lipsa banilor se simte la proiecte
Punctual, primarul Antal a declarat că există câteva proiecte care deocamdată stagnează sau pentru care încă mai durează anumite documentaţii – modernizarea Stadionului mic din Simeria, reabilitarea clădirii fostului Cinema Arta, situaţia fostelor centrale termice, realizarea unei zone de agrement la Insuliţa de la Gară sau Parcarea subterană.
„Lucrările la Stadionul mic stagnează pentru că în acest an municipalitatea nu a găsit resurse de investiţii acolo, iar demolarea acelor foste centrale termice pentru care nu s-a găsit o utilitate e deocamdată amânată – demolarea ar costa anumite sume de care nu dispunem în acest moment. În cazul fostului Cinematograf, aşteptăm finalizarea documentaţiei de proiectare, urmând ca imediat apoi să organizăm licitaţie – aici va da bani Consiliul Local, dar sperăm şi la sprijin guvernamental. Insuliţa de la Gară ar fi trebuit deja să prezinte un punct de agrement, după ce am încheiat un contract cu o firmă ce s-a angajat în acest sens – cum nu s-a întâmplat nimic până acum, le-am dat un ultimatum, iar dacă până pe 15 iulie nu se apucă de treabă, reziliem contractul”, a explicat primarul.
Parcarea subterană, sub semnul întrebării
Referindu-se la controversata Parcare subterană din centrul oraşului, Antal Árpád a recunoscut că aceasta presupune investiţii serioase, drept pentru care autorităţile locale vor trata cu cei de la Agenţia de Dezvoltare Centru, astfel încât parcarea să nu mai fie o condiţie prealabilă în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU).
„Dacă nu vom reuşi, atunci vom face şi parcarea subterană. Costurile ar fi însă foarte mari, tehnic se poate face orice, se găsesc soluţii, însă dacă va fi posibil, nu o vom mai construi”, a declarat Antal Árpád.
Primăria are un proiect referitor la modificarea totală a centrului oraşului, astfel încât acesta să fie transformat în spațiu pietonal și zone verzi – pe porțiunea din fața Teatrului – Galeriile de Artă – Consiliul Județean – Prefectură, cu extinderea Parcului Elisabeta. Parcările de la suprafață ar dispărea, iar parcarea subterană ar avea 206 locuri. Proiectul este cuprins în PIDU din 2009, iar investiţia ar fi necesară întrucât de aceasta depinde realizarea unuia dintre cele şase proiecte cuprinse în PIDU, declarat eligibil, respectiv cel ce vizează amenajarea spaţiilor pietonale din centrul istoric al municipiului.
Concurenţa între investitori, cheia salariilor decente
Primarul Antal s-a referit şi la Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, amintind că lucrările de aici se află în faza în care se licitează execuţia lor. Antal Árpád a spus că nu renunţă la Parc, mai ales că acesta ar urma să aducă beneficii în primul rând oamenilor, deoarece va creşte concurenţa pe piaţa muncii, inclusiv între angajatori.
„Sunt nemulţumit de actualele salarii din Sfântu Gheorghe şi consider că este nevoie de o concurenţă între investitori. Îmi doresc pentru această zonă o ofertă de muncă diversificată care să crească salariile. Problema în prezent este că nu există o concurenţă a locurilor de muncă, astfel că angajatorii îşi permit să dea salarii foarte mici. În plus, nu trebuie să uităm că Statul, prin ajutoarele sociale, încurajează nemunca: e logic că un om preferă un ajutor social sub orice formă ar fi acesta, în condiţiile în care valoarea ajutorului se apropie de cea a unui salariu. Iar eu îmi doresc oameni salarizaţi, nu asistaţi social, astfel că de asta e necesară concurenţa dintre angajatori, să nu-şi mai permită să plătească atât de puţin”, a mai spus Antal Árpád.
În ceea ce priveşte nemulţumirile sau neîmplinirile majore în acest prim an din al doilea mandat, Antal Árpád a mărturisit că nu are aşa ceva, în condiţiile în care a lucra cu oamenii nu e acelaşi lucru cu a lucra cu maşinăriile, fiinţa umană fiind supusă greşelilor.