ACTUALITATE 11 iulie 2012

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor: „Ceea ce am găsit la Primărie e mai rău decât m-am așteptat”

de Székely Emőke | 780 vizualizări

La Târgu Secuiesc alegerile locale au adus schimbare în conducerea orașului. Locul fostului primar PCM Rácz Károly a fost luat de fostul senator UDMR Bokor Tibor. A trecut o lună de la alegeri, iar în orașul breslelor a început munca, cu toate că aceasta nu merge ca pe roate. Am stat de vorbă cu noul primar pentru a avea o primă imagine despre situația de la Târgu Secuiesc.

– După o campanie electorală nu tocmai pașnică ați fost ales primar al orașului Târgu Secuiesc. Cum a decurs această primă lună de muncă?

– Eu mi-am desfășurat campania electorală în mod pașnic și liniștit, cu toate că nu mi-a fost ușor să înghit acuzațiile nefondate care mi s-au adus. Fiecare dintre noi este calificat și de comportamentul din timpul și de după campanie. Întotdeauna am fost de părere că există viață și după campania electorală, de aceea ar fi bine să vorbim numai despre lucrurile pe care suntem capabili să le realizăm mai târziu. Am conștientizat din timp faptul că nu voi avea o misiune ușoară, dar mi-am asumat răspunderea de a găsi soluții la problemele oamenilor din oraș. Știam că „moștenirea” va fi grea, dar ceea ce găsesc zi de zi la Primărie este mult mai rău decât m-am așteptat. Încerc să fac o radiografie a situației actuale, dar vin după o conducere a orașului total lipsită de comunicare. Nu se știe ce contracte au fost încheiate, în ce condiții. Vă puteți închipui ca într-o unitate a administrației publice locale dosarele care sunt pe rol la diferite instanțe judecătorești, să nu fie la Primărie? Pentru că acest lucru se întâmplă la Târgu Secuiesc. Dacă cei de la DNA ar efectua cercetări asupra relației dintre Primărie și o casă de avocatură din București, ar găsi lucruri interesante.

– Imediat după alegeri ați declarat că starea de spirit din cadrul Primăriei este încordată. Care este situația acum?

– Încerc să contribui la o stare de spirit normală printre angajații de la Primărie, dar acest lucru nu înseamnă că persoanele care sunt incompetente pentru a face față unui post vor rămâne. Nu sunt adeptul luării deciziilor pripite, sau a celor luate sub anumite impulsuri, analizez lucrurile în continuu și voi lua decizii judecând la rece și respectând legile în vigoare.

– Ați organizat diferite forumuri cu cetățenii. Care au fost acele probleme formulate de către locuitori ale căror soluționare trebuie urgentată?

– În timpul campaniei electorale m-am întâlnit cu foarte multă lume. Dacă ar fi să fac un top al nemulțumirilor, pe primul loc s-ar afla starea proastă a drumurilor. Am preluat un oraș fără proiecte, fără ca nimic să fi fost pregătit pentru a face un nou pas. Lipsesc documente, licitațiile nu au fost ținute la timp, și nu este de neglijat nici contul gol al orașului. Din păcate mulți bani publici au fost cheltuiți pe campanie. Printre primele măsuri pe care le-am luat se numără regândirea problematicii curățeniei în oraș. Am elaborat un program de lucru mai eficient și continuăm munca și în această privință.

– Ați declarat de asemenea că nu doriți să colaborați cu cei de la PCM. Ce ne puteți spune despre membrii altor partide care sunt în Consiliul Local? Mă gândesc în special la cei din PPMT.

– În principiu aș putea lucra cu oricine în beneficiul locuitorilor orașului, dar și eu sunt om în carne și oase, pot să iert, dar pentru vindecarea rănilor am nevoie de timp. Nu pot lucra cu oameni care sunt responsabili pentru situația gravă în care se află orașul. PPMT a declarat în campanie că va acorda vot favorabil acelor proiecte de hotărâre care sunt spre binele comunității. Din această afirmație am tras concluzia că vom găsi soluții comune care sunt spre binele acestui oraș.

– Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, este de părere că administrația publică trebuie să investească și în dezvoltarea spiritului comunitar, nu doar în asfalt și beton. Cum stă Târgu Secuiesc în această privință?

– Primarul Antal Árpád se află într-o situație favorabilă, pentru că după sute de kilometri de asfaltări și eu aș spune același lucru. Neîncrederea printre oamenii din Târgu Secuiesc este la cote destul de mari, aș dori să pot schimba acest lucru. Fiecare om merită să i se spună în față ce se poate face pentru rezolvarea unei situații. Nu sunt adeptul împărțirii de punguțe pe sub masă, chiar dacă unii spun că așa aș fi. Cred că prezența organizațiilor civile este foarte importantă, dar aceste organizații ar trebui să reprezinte orice categorie de oameni, mai puțin politicieni. Cei din Târgu Secuiesc au fost întotdeauna mândri de orașul lor, aș dori să întăresc acest sentiment, dar primul pas este schimbarea conducerii orașului. Patriotismul local în Târgu Secuiesc a fost mult mai puternic decât cel din Sfântu Gheorghe, și sper ca acest lucru să rămână așa.

– În opinia dvs., care sunt acele probleme la care se pot găsi soluții în cel mai scurt timp?

– Recâștigarea încrederii, dreptate și respect în administrație. Orașul este deja mult mai curat decât a fost acum o lună, iar peste puțin timp începem reabilitarea drumurilor. O gospodărire mai responsabilă și pedepsirea exemplară a celor care încalcă regulile pot fi rezolvate de asemenea în timp relativ scurt. Printre primele măsuri se numără și faptul că administrarea orașului este una deschisă, am demontat toate acele bariere care îi împiedicau pe cetățeni să circule liber prin Primărie.

– Cum stați cu investițiile? Există speranțe să vină investitori noi în oraș?

– Cred că acesta este scopul oricărei administrații publice locale. Mi-aș dori și eu să ne dezvoltăm în acest sens, am dat undă verde înființării parcului industrial, dar sunt multe subiecte controversate în acest sens, rămâne de văzut ce putem face pe mai departe.

– De-a lungul activității dvs. de senator ați „luptat” pentru păgubiții Dacia. Își vor primi oamenii banii înapoi, până la urmă?

– Problema se aseamănă unei lupte contra morilor de vânt. Guvernele Boc și mai nou Guvernul Ponta mi-au răspuns favorabil, dar nu așa cum mi-aș fi dorit. Eu sunt fizician, îmi plac datele exacte, cifrele, și răspunsurile care nu pot fi interpretate în mai multe feluri. Evident, răspunsurile le-am primit de la politicieni de fiecare dată… Oamenii au dreptul la despăgubire și îşi vor primi banii mai devreme sau mai târziu.

– Cum arată contul orașului? Și-au plătit cei din Târgu Secuiesc taxele și impozitele pe anul acesta?

– În mare parte localnicii și-au plătit dările, iar sumele încasate au fost deja cheltuite. Am moștenit un cont gol și un teanc de jumătate de metru de facturi neachitate. E drept, o parte din ele sunt facturi de campanie, a căror achitare nu este o prioritate pentru mine. Sper ca o parte dintre acestea să fie achitate de către cei de la PCM. Un astfel de gest ar putea fi primul pas către discuțiile de mai târziu.

– La final aș dori să vă întreb de Zilele Târgu Secuiesc. Ce detalii ne puteți da?

– Purtăm discuții despre zilele orașului. Anul acesta durata evenimentului va fi mai scurtă, bănuiesc că înțelege toată lumea de ce. În ceea ce privește calitatea, mi-aș dori altceva, să includ în program membrii comunităților din oraș, pentru că evenimentul este organizat pentru ei. Vor fi și concerte, sper că în scurt timp vă voi putea da și câteva nume. Nu este ușor să organizezi un eveniment de nivel înalt din bani puțini, dar echipa mea lucrează pentru realizarea acestui lucru. În plus, avem o relație foarte bună cu cei din Primăria Sfântu Gheorghe, iar ei cu siguranță ne vor da sfaturi utile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.