ACTUALITATE Acum 3 ore, 19 minute

Primarul din Reci, Dombora Lehel, despre anul 2024: „Comuna s-a transformat într-un șantier imens”

de Ștefania Găvăneci | 165 vizualizări

Pentru comuna Reci 2024 a însemnat un an în care au fost începute investiții record în comună, atât valoric, cât și cantitativ. Toate proiectele de investiții depuse pe diverse linii de finanțare în anii anteriori au intrat în lucru, ne-a spus primarul Dombora Lehel. Prioritatea autorităților locale pentru 2025 este finalizarea acestora.

Realizarea anului 2024 pentru primarul din Reci a însemnat o alegere foarte grea dintr-o listă amplă de proiecte. 

Chiar nu aș putea alege un singur proiect ca și realizarea anului, deoarece fiecare componentă este importantă, însă nu toate sunt identic spectaculoase sau vizibile pentru cetățeni”, ne-a spus primarul Dombora Lehel. 

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” acum se modernizează 6 kilometri de străzi în satele Reci și Bita. Tot în cadrul programului se derulează lucrări pentru înființarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Aninoasa și Saciova, ajunse la un progres de 70%, cu termen de finalizare în 2025. Un alt proiect prevede modernizarea stației de tratare a apei și construirea unui rezervor nou în Reci, alături de extinderea rețelelor în zona de agrement. Procedura de achiziție publică va începe în curând, iar lucrările sunt estimate să înceapă vara aceasta. 

În 2024 au fost finanțate încă opt proiecte prin Planul de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aflate acum în derulare.

Prin PNRR iarăși am atras fonduri semnificative, având opt proiecte în derulare: modernizarea Grădiniței din Reci, modernizarea fostei școli din Comolău, modernizarea căminului cultural, școlii, fostului consiliu local din Aninoasa, elaborarea Planului Urbanistic General al comunei, termoizolarea celor două blocuri de locuit din Reci și dotarea unităților de învățământ. 

Lângă acestea am modernizat și rețeaua de iluminat public în Saciova și Bita, astfel în toată comuna există numai becuri LED eficiente energetic, pe fiecare stâlp”, ne-a mai spus primarul.

Salvarea lacului din Reci a fost inclusă pe lista realizărilor din 2024. 

Poate realizarea anului 2024 a fost salvarea lacului din Reci. Am reușit, cu ajutorul instituțiilor abilitate, din fonduri proprii (modeste, pentru că marea parte a bugetului local e dirijat către investițiile în curs) să construim o stație de pompare, prin care am salvat lacul de la pieire”, a adăugat Dombora Lehel.

În ceea ce privește obiectivul pentru anul 2025, primăria se concentrează pe finalizarea lucrărilor demarate. 

Obiectivul principal pentru anul 2025 e să finalizăm investițiile demarate, să rezistăm atât financiar, cât și din punct de vedere al capacității administrative, deoarece aceste lucrări ne ocupă timpul și tot bugetul, iar comuna s-a transformat într-un șantier imens”, a încheiat edilul. 

♦♦♦

Acest articol face parte din campania „Aleșii covăsnenilor prezintă: Realizarea anului 2024 și Obiectivul pe 2025”, lansată de CovasnaMedia. Demersul continuă să ofere o platformă aleșilor locali din județ pentru a-și prezenta rezultatele și planurile, iar știrile sunt publicate de două ori pe săptămână pe covasnamedia.ro. Campania se va derula până la finalul lunii februarie.

Până acum, au mai fost publicate materiale în care au răspuns întrebărilor noastre primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, primarul din Valea Mare, Bogdan Ștefan Marin, primarul din Ilieni, Benkő Árpád-Jenő, primarul comunei Barcani, Nicolae Pastor, primarul din Întorsura Buzăului, Raul Urdă, primarul din Covasna, Gyerő József, primarul din Micfalău, Demeter Ferenc, primarul din Ozun, Bordás Enikő, primarul din Dobârlău, Bogdan Barbu și primarul comunei Bodoc, Fodor István.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.