Primăria Sfântu Gheorghe a evacuat fostul cinema Arta
În mod neobișnuit, presa nu a fost anunțată de nici una dintre părți de ceea ce urma să se întâmple.
După un proces ce s-a lungit ani de-a rândul și câteva încercări eșuate de evacuare, ieri Primăria Sfântu Gheorghe a reintrat de facto în posesia fostului cinema Arta. Așa cum era de așteptat, evacuarea nu a decurs în mod pașnic, polițiștii și jandarmii fiind prezenți să intervină în cazul în care lucrurile ar fi degenerat.
Evacuare neanunțată
În mod neobișnuit, presa nu a fost anunțată de nici una dintre părți de ceea ce urma să se întâmple. Surpriza a venit la conferința de presă a primarului Antal Árpád, care, liniștit, a declarat că în timp ce el stă de vorbă cu jurnaliștii, are loc evacuarea fostului cinema Arta. Când l-a sunat unul dintre angajații Primăriei, prezent la eveniment, și i-a spus că evacuarea nu merge ca pe roate, edilul a decis să meargă el personal să vadă cum stă treaba. Ajuns la fața locului, cu jurnaliștii după el, Antal părea să nu înțeleagă de ce timp de mai bine de o oră cei de la Primărie nu au reușit să intre în imobil.
Pe aici nu se trece
Executorul judecătoresc Máthé Péter, viceprimarul Sztakics Éva și muncitorii chemați la fața locului s-au lovit de omul de afaceri Gheorghe Iliescu, chiriaş al fostului Cinema, care nu le-a dat drumul să intre în clădire. Pe acesta nu aveau cum să îl dea de-o parte, așa că cei care au venit să ia imobilul în proprietate stăteau în fața ușii și nu știau ce să facă. Apariția primarului le-a mai dat curaj și într-un final meșterii primăriei au forțat cu o rangă o ușă laterală reușind astfel să intre în clădire. A urmat intervenția celor de la Distrigaz și Electrica, întrucât procedura spune că aceștia trebuie să verifice dacă există sau nu pericol de explozie.
Pe persoană fizică
Avocatul omului de afaceri Gheorghe Iliescu, Lucian Bătrânu, a declarat că ceea ce face Primăria este ilegal. „În acest moment posesorul clădirii este Gheorghe Iliescu și nu firma ILG Discret, care nu mai există. Când Primăria va avea un ordin de executare împotriva domnului Iliescu, îl poate da afară. Dacă nu, toți cei implicați vor fi acuzați de tulburare de posesie. Se pare că dânșii nu se tem nici de plângeri penale, atâta timp cât eu l-am informat pe executorul judecătoresc că SC ILG Discret nu mai are posesia acestui spațiu și că la data actuală Gheorghe Iliescu, în calitate de fost asociat, deține acest spațiu. Așadar Primăria va trebui să obțină pe cale judecătorească un ordin de evacuare pe numele lui Iliescu” – a declarat avocatul Lucian Bătrânu.
Acțiune împotriva românilor
Omul de afaceri Gheorghe Iliescu este de părere că primarul Antal Árpád este împotriva românilor din Sfântu Gheorghe. „Citesc ziarele, văd ce face primarul cu românii. Vrea să îi dea afară din oraș. Sunt la putere acum, dar n-or sta la putere o viață. Am investit 500.000 de euro aici, dacă făceam asta la Budapesta, deveneam cetățean de onoare, nu să fiu dat afară” – spune Iliescu. Acesta a mai spus că va depune plângere penală împotriva executorului judecătoresc, dar și împotriva Primăriei.
„Noi am aplicat legea”
Primarul Antal Árpád spune că ei au aplicat doar o lege votată de Parlamentul României în 2008. „Conform acestei legi, clădirile care au fost ale RADEF-ului pot intra în proprietatea consiliilor locale. Sunt zeci de asemenea clădiri în țară care au fost deja renovate și au intrat în circuitul cultural al acelor localități. Astfel de exemple avem și în județul nostru, în orașul Covasna. Noi nu am primit niciun ban drept chirie, cu toate că în 2008 am intabulat această clădire pe numele Primăriei” – a declarat primarul. El a mai spus că nu este surprins nici de faptul că Gheorghe Iliescu dă acțiunii o notă etnică, susținând că a făcut-o și până acum. „Dacă chiriașul s-ar fi numit Antal Árpád și nu Gheorghe Iliescu, am fi procedat la fel” – afirmă primarul.
Teatru în loc de discotecă
Spațiul atât de disputat va fi cedat Teatrului „Andrei Mureșanu”, întrucât acesta nu are un sediu propriu. Primarul spune că dorește ca toate instituțiile culturale să aibă propria lor casă. „Vrem ca TAM să primească clădirea fostului cinematograf. De asemenea vrem ca în acel spațiu să rulăm și filme, pe lângă activitatea teatrului. Dacă cei de la TAM vor pregăti o piesă care necesită Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”, o vor putea folosi, și vice versa. De asemenea sunt conștient de faptul că unii tineri care frecventau discoteca Club Cinema, vor fi nemulțumiți, dar cu siguranță cineva va deschide o altă discotecă, unde tinerii se vor putea distra” – afirmă Antal.