ACTUALITATE 8 aprilie 2014

Premiul I la Olimpiada de actorie a rămas la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 60 vizualizări

La sfârșitul săptămânii trecute, municipiul Sfântu Gheorghe a organizat etapa națională a Olimpiadei de arta actorului, eveniment la care au participat 125 de elevi din 12 județe. Competiția a fost acerbă, iar elevii Liceului de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe au reușit să obțină trei premii.

Antal Réka – cea mai bună la individual

Elevă în clasa a XII-a a Liceului de Artă din Sfântu Gheorghe, Antal Réka a obținut premiul I la categoria individual, reușind să impresioneze juriul prin expresivitate. „A fost un concurs greu, însă membrii prestigiosului juriu, format din cadre universitare, au fost de acord că eleva noastră este cea mai bună. (...) Réka a prezentat trei momente, din care unul a fost în limba română și două în maghiară, și cu toate că la cele în limba maghiară juriul nu a înțeles cuvintele, eleva noastră a reușit să transmită emoții și stări, astfel încât a luat premiul cel mare” – ne-a declarat reprezentantul secției de actorie a Liceului de Artă „Plugor Sándor”, Fazakas Misi. La aceeași categorie premiul 3 a fost obținut de Kiss Tamás, de asemenea elev în clasa a XII-a a liceului covăsnean.

Olimpiada actorie aprilie 2014 - 01

Locul secund la trupe

Covăsnenii au câștigat și un premiu la categoria trupe de teatru, adaptarea spectacolului „Chipul din oglinda apei” fiind recompensat de juriu cu premiul al doilea. Elevii din Sfântu Gheorghe au prezentat spectacolul în două limbi, secțiunile în maghiară fiind subtitrate. La această secțiune s-au născut și controverse, întrucât juriul a apreciat mai mult piesele contemporane decât cele clasice, gen Shakespeare. „Au fost discuții pe această temă, profesorii universitari au spus că prin punerea în scenă a pieselor clasice elevii adoptă o rigiditate de care cu greu mai pot scăpa chiar și la facultate. Noi nu am intrat în aceste discuții, am savurat piesele bune și ne-am bucurat pentru reușitele elevilor” – spune Fazakas Misi.

Nu există programă școlară

Acesta a spus că de fapt miezul problemei este lipsa programei școlare și a manualelor pentru clasele a XI-a și a XII-a, și astfel profesorii predau în aceste clase ceea ce cred ei că este bine. Unii ajung la piese contemporane, alții nu, și de aici apar divergențele. Fazakas a mai concluzionat că olimpiada organizată la Sfântu Gheorghe a fost un succes, și-au atins scopul prin promovarea valorilor culturale locale și prin oferirea unor programe prin care fiecare participant a plecat acasă mai bogat sufletește. „Ne-a făcut deosebită plăcere să îi vedem pe elevi împreună, cum cei din Galați, Brăila și Sfântu Gheorghe se simt bine împreună, savurează împreună spectacolul „Alias Sinatra”, și asta este mult mai important pentru noi decât unele discuții dintre profesori” – spune Fazakas Misi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.