ACTUALITATE 7 septembrie 2011

Premieră românească în Mont Blanc

de Monica Vrânceanu | 478 vizualizări

Doi tineri din Sfântu-Gheorghe au străbătut în premieră naţională traseul Colton-MacIntyre 1200 m din celebrul perete nordic al masivului Grandes Jorasses 4208m, munte din masivul Mont Blanc.

Cei doi alpiniști din Sfântu-Gheorghe sunt Radu Sorin Nichiforiuc și Koncz Alex Sasa, iar premiera a avut loc în urmă cu câteva săptămâni. Sorin povestește că aventura a început după o perioadă de acomodare și aclimatizare în Chamonix, cu cățărare pe fața nordică a vârfului Aiguille du Chardonnet pe culoarul Aureille-Feutren, cu o lungime totală de 500m de denivelare.

”Am plecat din Chamonix cu trenul  spre Montenvers, pe 16 august... un tren construit în 1908,  cu care li se dezvăluie turiștilor vederi spectaculoase asupra unora dintre cele mai prestigioase vârfuri din Chamonix: Dru 3754m, Grandes Jorasses 4208m sau Aiguille du Grepon 3482m. După o călătorie de 30 de minute, am ajuns la stația Montanvers, situată la 1913m, situată pe o creastă stâncoasă, la baza căreia se întinde celebrul ghețar Mer de Glace - cu o lungime de 7 km, este cel mai lung ghețar din Franța”, povestește Radu Sorin Nichiforiuc, amintind că locația este renumită inclusiv pentru Muzeul Faunei Alpine și Cristalelor.

Au înfruntat pericolul gheţii

Drumul tinerilor din Sfântu-Gheorghe, pasionați de escaladarea munților, a continuat apoi spre baza peretelui Grandes Jorasses, urmând poteca turistică de la Montanvers, cu o succesiune de scări montate pe versant, până la atingerea bazei ghețarului. A urmat apoi parcurgerea a 7 kilometri în trei ore, deoarece drumul se afla pe un câmp de gheață, tinerii ajungând apoi la refugiul Leschaux, unde și-au instalat cortul pe ghețar, la o altitudine de 2550m. Ascensiunea a început a doua zi, dimineața la ora 1,30, pornind spre baza peretului peste aproape o oră.

”Orientarea în noapte, printre crevasele gheţarului, nu a fost ușoară, zona fiind foarte periculoasă, însă am găsit ruta optimă pentru a ajunge la baza peretelui. La ora 04,30 am pornit pe primul câmp de gheață, lung de 200 m și cu o înclinație de 70°. După doar o oră, am ajuns la primul culoar, cu o înclinație de 85° și o lungime apoximativă de 120 m. După ieșirea din culoar a urmat un al doilea câmp de gheață, cu o lungime aproximativă de 150 m, nu foarte inclinat până la lungimea-cheie a traseului - 60 m de stâncă, acoperită de o gheață subțire”, explică tânărul alpinist.

Gheața și stânca au fost abordate așadar după 7 ore de efort susținut, ajungându-se în cele din urmă pe creasta Walker și apoi pe vârful masivului Grandes Jorasses, de 4208 m.

Coborârea s-a realizat pe partea italiană, spre refugiul Boccalatte, pe drum Radu și Sasa întâlnindu-se cu o altă echipă românească, care realizase traversarea Grandes Jorasses cu cele șase vârfuri: Young, Marguerite, Hélène, Mangali, Croz, Whymper și Walker. Cele două echipe au coborât împreună până la refugiu și de acolo înapoi la Chamonix.

Experimentaţi în ascensiuni rapide

Cei doi tineri, Radu Sorin și Alex Sasa, sunt renumiți pentru rezultatele lor în alpinism, toate inițiativele în acest sens fiind dictate în primul rând de pasiunea pentru acest sport. Astfel, în toamna lui 2009 ei au reuşit să parcurgă cu succes unul dintre cele mai renumite trasee din lume – The Nose – El Capitan – un adevărat zid de granit aflat la o înălţime de peste 1.200 de metri în Parcul Naţional Yosemite, SUA, reușind cea mai rapidă ascensiune a renumitului traseu. În urmă cu un an cei doi au parcurs traseul Directa Americană cotat ED – Extreme Difficile – din Petit Dru, poziționat pe fața vestică a masivului Mont Blanc și care necesită o pregătire intensă pentru a fi escaladat. Cei doi au reușit să facă acest lucru în 20 de ore, cu un singur popas la o altitudine de 3.200 de metri, ei devenind astfel printre cei mai rapizi cățărători români.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Simona, 12 decembrie 2011
Bravo voua! Va sunt fan! Imi pare rau ca n-am reusit sa vin in nov la Caminul Alpin sa va cunosc personal!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.