ACTUALITATE 17 noiembrie 2013

Pregătiri pentru greva generală din sănătate

de Székely Emőke | 501 vizualizări

Conform legii, pe durata grevei trebuie asigurată o treime din servicii

Pe data de 25 noiembrie angajații din sănătate vor ține o grevă de avertisment de două ore, după care pe data de 28 noiembrie vor intra în grevă generală pe termen nedeterminat.

Liderul Sindicatului Sanitas din Covasna, Vasile Neagovici, spune că situația sistemului sanitar este dezastruoasă. „La nivel național am strâns 80.000 de semnături, deși ne-ar fi fost de ajuns 55.000, așadar ceea ce spune Ministrul Sănătății, cum că această grevă ar fi ilegală, nu este adevărat. Acest ministru, în afară de promisiunea de a le oferi burse medicilor rezidenți, nu a venit cu nicio ofertă, așadar suntem practic obligați să facem grevă” – a declarat Vasile Neagovici.

Acesta a precizat că în următoarele zile Sanitas va elabora împreună cu cei din conducerea unităților sanitare un act cu privire la serviciile medicale care trebuie efectuate pe durata grevei. „În sănătate este mai greu să faci grevă. Legea spune că trebuie asigurată o treime din servicii, adică urgențele. Vom discuta cu șefii unităților sanitare și în următoarele zile vom aduce la cunoștința cetățenilor, a pacienților, care sunt acele servicii medicale care vor fi asigurate și pe perioada grevei” – spune liderul de sindicat.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rokko, 20 noiembrie 2013
Bani pentru sanatatea romanilor au fost intotdeauna ,dar nu au fost alocati de cei care au condus politicile economice si sociale pana azi...adica de aceasta clasa politica IRESPONSABILA care tradeaza citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.