ACTUALITATE 10 ianuarie 2022

Prefectura Covasna: încă 9 cazuri noi de COVID-19 depistate în județ

de David Leonard Bularca | 840 vizualizări

De duminică până luni, la nivelul județului Covasna au fost raportate nouă cazuri noi de COVID-19 și au fost efectuate 39 de teste, toate rapide. În aceeași perioadă, polițiștii covăsneni au verificat 254 de persoane aflate în carantină la domiciliu pe raza județului. Nouă persoane s-au vindecat de această boală și nu s-au înregistrat decese, a anunțat Prefectura Covasna. Incidența la nivelul județului este 0,72/1.000.

Chiar dacă numărul de infectări și vindecări este același, fără decese, numărul cazurilor active a crescut față de duminică. Asta se întâmplă pentru că cifrele privind cazurile noi de COVID-19 sunt preluate de pe platforma coronaforms, iar acestea pot avea întârzieri de două-trei zile, însă cifrele privind vindecările sunt preluate de la DSP, acestea fiind la zi, ne-au explicat reprezentanții Prefecturii Covasna. 

„De la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 13473 cazuri, s-au înregistrat 9 cazuri noi, iar incidența la nivel de județ este 0,72 – conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP);

351 de persoane sunt în carantină la domiciliu, 145 în izolare la domiciliu;

S-au verificat 254 de persoane carantinate, astfel: 116 în Sfântu Gheorghe, 64 în Târgu Secuiesc, 39 în Covasna, 25 în Baraolt și 10 în Întorsura Buzăului.

Nu s-a identificat nici o persoană care nu a respectat măsurile de carantină.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 39 teste, 0 teste PCR și 39 teste rapide;

9 pacienți s-au vindecat, în total 12602 de la începutul pandemiei;

Nu s-au înregistrat decese. Până în prezent, numărul celor decedați se ridică la 581. 

La Spitalul Județean de Urgență dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sunt 89 de paturi COVID-19, din care sunt ocupate 22. Sunt 12 paturi ATI COVID, din care sunt ocupate 2. La Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna sunt 50 de paturi COVID-19 din care 11 sunt ocupate. La Târgu Secuiesc sunt 42 de paturi, din care nici unul nu este ocupat, iar la Baraolt 20 de paturi, din care 8 ocupate”, a transmis Prefectura Covasna. 

Luni, la nivel județean erau active 156 de infectări cu SARS-COV-2, conform autorităților. 

„În nicio localitate incidența raportată la mia de locuitori nu depășește 3 unități; 

În 26 de UAT-uri incidența este mai mică de 3 la mie, astfel: 8 persoane sunt infectate la Boroșneu Mare (incidența este de 2,43), 4 la Arcuș (2,33), 2 la Dalnic (2,13), 10 la Zagon (1,96), 3 la Poian (1,74), 5 la Belin (1,52), 7 la Bățani (1,47), 5 la Zăbala (1,07), 1 la Comandău (1,05), 9 la Baraolt (1,00), 4 la Barcani (0,99), 4 la Sânzieni (0,86), 8 la Întorsura Buzăului (0,85), 53 la Sfântu Gheorghe (0,83), 4 la Sita Buzăului (0,83), 4 la Ghelința (0,77), 8 la Covasna (0,73), 1 la Aita Mare (0,62), 12 la Târgu Secuiesc (0,60), 3 la Brăduț (0,58), 2 la Brețcu (0,58), 1 la Vârghiș (0,58), 2 la Cernat (0,49), 1 la Vale Crișului (0,40), 1 la Bodoc (0,39), 1 la Cătălina (0,30) și 1 la Ojdula (0,27).

În celelalte 19 UAT-uri nu sunt înregistrate persoane infectate cu Sars-CoV-2”, a mai informat aceeași sursă. 

Puțin peste 70 de doze vaccin anti-COVID administrate în ultimele 24 de ore

De duminică până luni 72 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19. Dintre acestea, cele mai multe cu a treia doză.

„În ultimele 24 de ore s-au administrat 72 doze, din care s-au vaccinat 17 persoane cu doza 1, alți 9 cu doza 2, iar 43 cu doza 3. De asemenea 3 vaccinări erau cu Johnson&Johnson care nu necesită rapel”, conform Prefecturii Covasna. 

Luni, la nivel național au fost raportate 4.104 cazuri noi de COVID-19 și 16 decese asociate acestei boli. 

Sursa foto: unsplash.com 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.