Fundașul Sepsi OSK a ajuns în România într-un moment în care simțea că are nevoie de o schimbare

Un oraș nou, o limbă pe care încă nu o vorbește și familia rămasă departe. Pentru Lindsay Rose, venirea la Sfântu Gheorghe a însemnat încă un început într-o carieră care l-a purtat prin mai multe țări și vestiare ale Europei. Din august este jucătorul Sepsi OSK, iar România, pe care înainte o cunoștea mai ales din ce învățase la școală, începe să-i devină familiară. La Sfântu Gheorghe a descoperit identitatea maghiară a orașului și un vestiar despre care spune deja că îi este familie. În spate are meciuri în prima ligă franceză și ani de sacrificii. Acum învață română, se pregătește pentru viața de după cariera de jucător și spune că, atât timp cât pasiunea rămâne, nu se gândește să se oprească. Am discutat cu el despre ce rămâne dincolo de meciuri și rezultate, despre distanța față de cei dragi, începuturile într-un loc necunoscut și planurile pentru ce va urma. Te invit să-l cunoști pe Lindsay Rose dincolo de fotbal.

- Ai jucat pe stadioane importante și ai trecut prin vestiare cu multă presiune. Ce te mai poate surprinde în fotbal la 34 de ani?

Fotbalul este mereu o nouă aventură. Fiecare weekend aduce o poveste nouă și tocmai de aceea iubesc atât de mult acest sport. Există întotdeauna presiune, așteptările sunt mari și trebuie să fii pregătit pentru orice moment. Eu încerc mereu să mă pregătesc atât fizic, cât și mental, astfel încât nimic să nu mă ia prin surprindere. Dar, în fotbal, nu știi niciodată cu adevărat ce se poate întâmpla!

- Care este povestea transferului la Sepsi OSK și cine a reușit să te convingă să alegi Sfântu Gheorghe?

Mi-am încheiat contractul cu fosta mea echipă, Aris FC, și îmi doream o nouă experiență în fotbal. Chiar dacă fostul meu club voia să-mi prelungească înțelegerea, am simțit că venise momentul pentru o schimbare.

Când am intrat în contact cu Sepsi OSK, am cerut mai întâi părerea unor prieteni care locuiesc în România și a unor jucători care evoluaseră aici înainte, ca să aflu mai multe despre club și despre loc. Dar ceea ce m-a convins cu adevărat să iau această decizie a fost discuția pe care am avut-o cu antrenorul Ovidiu Burcă. După acea conversație mi-am spus: „Vreau să vin aici și să lupt alături de acest om”, pentru că modul lui de a gândi și felul în care privește viața sunt foarte apropiate de ale mele. Apoi i-am cunoscut pe ceilalți oameni din club, pe președinte și pe directorul sportiv, și mi-am spus că sunt într-un loc bun.

- Ai venit într-un oraș cu o identitate aparte. Care a fost primul lucru pe care l-ai observat aici și ce ți s-a părut diferit față de locurile în care ai mai jucat?

Sunt de acord, aici este cu totul diferit. Oamenii sunt foarte amabili, respectuoși și deschiși. Nu pot face o comparație cu alte orașe din România, pentru că nu am avut ocazia să le cunosc în același fel, însă aici simt foarte puternic identitatea maghiară. Este foarte prezentă, iar datorită ei învăț în fiecare zi ceva nou despre cultură și istorie.

- Este prima ta experiență în România. Ce știai despre țară și despre fotbalul românesc înainte de transfer și ce îți dorești să descoperi aici?

Sunt genul de persoană căreia îi place să descopere culturi noi, să cunoască oameni și să afle povești și istorii noi. Înainte să vin aici, nu știam foarte multe despre România, în afară de ceea ce învățasem la școală și din istorie.

La fostul meu club am jucat deja alături de fotbaliști români și am avut întotdeauna relații foarte bune cu ei. Acum vreau să învăț câteva cuvinte de bază, atât în română, cât și în maghiară. Cred că este important să faci un efort pentru a-i înțelege pe oamenii din jurul tău și cultura locului în care te afli.

- Ai evoluat pentru Olympique Lyon și alături de jucători importanți. Care a fost cel mai valoros moment al carierei tale de până acum?

Adevărul este că am jucat pentru câteva echipe mari, la cel mai înalt nivel în Europa. Dar nu sunt genul de om care privește prea mult în urmă. Eu mă uit întotdeauna înainte.

Să ajungi la acel nivel și, mai ales, să reușești să te menții acolo presupune foarte multă implicare și multe sacrificii. De-a lungul carierei mi-am făcut mulți prieteni, am călătorit mult și am jucat împotriva unor echipe mari și a unor nume importante.

Dar, dacă ar trebui să spun ce mi-au oferit toate aceste experiențe, aș spune că fiecare moment și fiecare echipă nouă m-au învățat ceva și m-au ajutat să evoluez ca om. Am crescut prin toate aceste experiențe nu doar ca fotbalist, ci și ca persoană.

- Cum e Lindsay Rose în afara terenului și ce îți place să faci atunci când nu ai antrenamente sau meciuri?

Lindsay Rose iubește fotbalul. A fost pasiunea mea înainte să devină meseria mea, iar eu privesc acest sport ca pe o binecuvântare primită de la univers.

Nu este deloc o meserie ușoară, nici din punct de vedere mental, nici fizic. În timpul liber, mai ales aici, la Sfântu Gheorghe, nu sunt genul de persoană căreia îi place să-și irosească timpul. Îmi place să învăț în fiecare zi și să mă pregătesc pentru noi provocări.

În această perioadă mă pregătesc pentru un examen în domeniul scoutingului, pentru a putea evalua și identifica jucători pentru cluburile de fotbal. Îl voi susține peste câteva săptămâni. Și am început, de asemenea, cursurile pentru a deveni agent FIFA. În plus, caut și un profesor de limba română care să mă ajute să învăț limba.

Dar îmi place și să mă relaxez, să beau o cafea și să-mi limpezesc mintea. Din păcate, familia mea nu este aici cu mine, așa că nu pot petrece timp alături de ea. Probabil acesta este cel mai dificil lucru pentru mine.

- Care a fost momentul în care fotbalul te-a făcut cel mai fericit și care a fost momentul în care te-ai gândit că poate nu mai merită toate sacrificiile?

Cariera mea de fotbalist nu s-a încheiat încă, dar până acum a fost marcată de mai multe momente importante, de la semnarea primului meu contract de profesionist, la primul meci disputat în Liga 1, primul gol marcat și până la momentul în care am auzit pentru prima dată imnul Champions League. Și au mai fost multe altele.

Au existat multe sacrificii pe parcurs, dar, așa cum am spus, fotbalul este pasiunea mea. Și nimic nu poate schimba pasiunea pe care o am pentru acest joc. În ziua în care o voi pierde, mă voi opri. Dar sper să nu-mi pierd niciodată această pasiune și această dorință de a continua.

- Viața unui fotbalist înseamnă multe mutări și multe despărțiri. Ce îți lipsește cel mai mult de fiecare dată când începi un nou capitol într-o altă țară și ce speri să găsești în România?

Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri din fotbal, pentru că, în timp, colegii de echipă devin familia ta. De fiecare dată când luptați împreună pe teren, atât în momentele bune, cât și în cele grele, ajungeți să formați o familie.

Sunt o persoană foarte emotivă și deschisă, așa că pentru mine este întotdeauna greu să văd oameni plecând sau să fiu eu cel care trebuie să plece. Dar asta face parte din viața de fotbalist.

Am găsit deja o familie aici, în România. Sunt singur aici, așa că oamenii de care m-am apropiat sunt colegii mei și membrii staffului. Este foarte important să existe acea conexiune și acea chimie în interiorul echipei, iar până acum chiar simt că le-am găsit aici.

- La finalul perioadei tale la Sepsi OSK, ce ai vrea să spună suporterii despre Lindsay Rose, dincolo de numărul meciurilor și de rezultate?

Sper să pot rămâne aici mult timp, chiar dacă actualul meu contract se încheie vara viitoare. De la președinte până la toți oamenii care lucrează în club, chiar simt că fac parte dintr-o familie. Iar acest sentiment nu îl găsești la fiecare club.

Eu voi rămâne mereu același om. Lindsay Rose este apropiat de cei din jur și dă întotdeauna totul, cu zâmbetul pe buze și cu bucurie. Iar lucrurile acestea vreau să le împărtășesc și cu suporterii, pentru că merită. Datorită lor, acest club merită tot ce este mai bun!