Călătorii grăbiți, aflați într-un continuu du-te-vino pe peroanele Gării din Sfântu Gheorghe, s-au oprit poate măcar o dată, în așteptarea trenurilor, la o cafea sau o băutură răcoritoare pe terasa cafenelei deschise de mai puțin de un an lângă sala de așteptare.

Cel mai probabil, majoritatea celor care poposesc câteva minute în cafenea o apreciază ca pe o cafenea oarecare, un loc ca toate locurile, nebănuind povestea care se ascunde dincolo de pereții frumos zugrăviți și de mesele la care își află tihna.

În cafenea nu e loc de discriminare

Și totuși, ce are special această cafenea? Ei bine, nu doar că este un exemplu elocvent de spațiu accesibil tuturor, indiferent că pășesc pe propriile picioare sau se deplasează cu ajutorul scaunelor rulante, dar a luat naștere din inițiativa unui tânăr pe care printr-o fatalitate, soarta l-a obligat să treacă de la viața de persoană validă, la cea de persoană invalidă. În noua postură, Tamás Hunor András, căci acesta este numele celui ce a inițiat proiectul, a venit în contact cu neajunsurile unei existențe duse într-un cărucior electric și, mai ales, cu discriminările făcute mai mult sau mai puțin voit de oameni obișnuiți, autorități sau patroni de localuri, care adesea se poartă de parcă n-ar fi auzit că, printre noi, există inși cu handicap. Așa se face că orașul abundă de spații în care oricine poate intra cu condiția să aibă picioare funcționale. În caz contrar, poate rămâne îndelung în fața clădirilor spre a le contempla în încercarea de a găsi o cale de acces care adesea nu se concretizează.

Aflat de zeci, sute sau poate mii de ori în situația aceasta, Hunor nu și-a pierdut timpul cu lamentări și drame personale. El a preferat să se adapteze la noua viață, încercând totodată să adapteze, atât cât poate, și locurile la nevoile sale, confirmând proverbul conform căruia omul sfințește locul. Așa se face că azi, datorită ideilor lui, cafeneaua de pe peronul gării este un spațiu în care nu e loc de discriminări. Perfect adaptată nevoilor persoanelor cu handicap, ea primește deopotrivă oameni valizi și invalizi, anulând granițele dintre normalitate și anormalitate.

Cine este Tamás Hunor András?

Tamás Hunor András este un tânăr de 30 de ani cu zâmbet cald și ochi inteligenți, pe care pasiunea pentru motoare l-a azvârlit brutal pe roți pentru tot restul vieții – dar nu pe roțile unei motociclete, ci pe cele ale unui scaun rulant.

Cu un psihic demn de invidiat, Hunor a acceptat rapid ideea că viața i s-a schimbat brusc și că schimbarea presupune o luptă pentru supraviețuire prin mijloace noi, complet diferite de cele de dinainte de accident.

Ca orice om, o vreme a sperat că totul nu este decât un episod care va trece și se va încheia cu bine. După mai multe încercări de recuperare, prin vizite repetate la specialiști din țară și de peste ocean, Hunor a înțeles că șansa nu-i va mai surâde niciodată și și-a construit rapid o nouă filosofie de viață. „Ori te obișnuiești și înveți să trăiești așa, ori arunci banii pe fereastră căci recuperarea este imposibilă. Doar dacă avansează medicina și va ieși ceva nou, s-ar mai putea spera la ceva, însă până atunci trebuie să învățăm să trăim așa”, spune cu seninătate Hunor, care afirmă totodată că acum, de când trăiește o viață de om cu dizabilități, el simte că știe să trăiască mai bine decât mulți oameni sănătoși. „Eu din experiența pe care o am până acum, pot să spun că trăiesc mai bine decât mulți oameni valizi pentru că știu să trăiesc intens și apreciez cu adevărat ce se întâmplă în jurul meu. Noul stil de viață m-a învățat și să am multă răbdare”, mărturisește el.

Sursă de inspirație și generator de speranță

În ziua în care, după accident, a trecut în fotoliu rulant pragul casei în care locuia, Hunor avea în suflet speranța că într-o zi va fi bine. Cu toate acestea, tatăl său, un om cu spirit antreprenorial, s-a ocupat să transforme casa în așa fel încât să îl ajute să se descurce singur, chiar și pe o durată limitată. Ulterior, a înțeles că transformările casei aveau să fie necesare pentru mulți ani de atunci înainte. „Eu și înainte de accident am avut afaceri cu tatăl meu. Odată cu accidentul s-a distrus însă tot și am început apoi să iau totul de la capăt și am construit un nou stil de viață. Familia și prietenii mi-au fost aproape și asta m-a ajutat mult”, mărturisește în continuare Hunor.

În prezent, el este voluntar la Asociația Motivation, unde ajută oamenii care trec prin experiențe similare cu a lui să se reintegreze în societate, determinându-i să înțeleagă că viața poate fi trăită chiar și în varianta neplăcută de a fi om cu handicap. Dar lucrurile sunt mai complicate decât par căci dincolo de lupta cu sinele pe care îl forțează să accepte noua situație, oamenii aflați în postura lui Hunor se confruntă cu marea dramă a lipsei de accesibilizare. „În primul și în primul rând trebuie să accepți în tine problema ca să te poți reintegra. Dar ca să avem cu adevărat posibilitatea de a ieși și a veni în contact cu oamenii, este nevoie de accesibilizare. Dacă ar exista o accesibilizare, atunci mai mulți oameni cu dizabilități ar putea ieși din casă”, ne lămurește Hunor, care în cei opt ani de invaliditate s-a obișnuit să vadă numai jumătatea plină a paharului. „Îmi place că am cunoscut mulți oameni, personalități noi, și chit că ne e mai greu decât celor normali, suntem oameni deosebiți, care judecă și acționează diferit. Viața și situația noastră ne învață să fim mai răbdători și să gândim mai bine înainte de a face orice mișcare”, mai spune tânărul a cărui vitalitate pare neafectată de nimic.

Complet împăcat cu noul stil de viață, Hunor se plimbă prin oraș, se întâlnește cu prietenii, muncește și, cel mai important, are o iubită alături de care desfășoară activitatea din cafenea și își proiectează viitorul. „Nu pot să zic că nu poți să ai o familie când ești în cărucior sau ai alte dizabilități. Eu cunosc foarte mulți oameni care au prietenă, au și copil și l-au făcut în scaunul cu rotile. Cred că depinde de noi cât de mult vrem să avem așa ceva”, afirmă Hunor, care a cunoscut-o pe actuala lui iubită după accident.

Noi planuri de antreprenoriat

Deși e ajutat de scaunul cu rotile și nu are decât o mână sănătoasă, în marea lui ambiție, Hunor și-a proiectat un nou țel: să construiască la Malnaș un spațiu de cazare pentru persoanele cu dizabilități. „Încet, încet, vrem să facem ceva la Malnaș Băi, un loc care să fie accesibil pentru persoane cu dizabilități, dar acesta este un proiect mai îndelungat, care ține și de investiție, pentru că tot ce facem, facem din finanțare proprie”, ne-a mai spus el.

Până când visul lui Hunor devine realitate, cafeneaua de la gară, la crearea căreia a contribuit cu vârf și îndesat, rămâne un exemplu perfect de accesibilizare, care ar putea fi urmat în viitorul apropiat, cu precădere în contextul derulării celui mai nou proiect de transformare a orașului, lansat sub denumirea „Sfântu Gheorghe, un oraș accesibil”.