Peste 1,2 miliarde de oameni, între care mai bine de un milion de români, au rostit noaptea trecută „Hristos a înviat!”. A fost un moment cu atât mai special, cu cât Papa Francisc, noul Suveran Pontif, a oficiat pentru prima oară slujba de Înviere la Bazilica Sfântul Petru din Vatican.

În acest an, catolicii serbează Paştele cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului de către cele două Biserici. La anul însă, Paştele va fi sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii, pe 20 aprilie.

Numele sărbătorii vine de la cuvântul "pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar apoi, trecerea poporului israelian, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal, din robia egipteană la libertatea deplină.

Dacă mielul pascal a prefigurat, încă de atunci, sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare creştin în parte, o trecere, atât de la moarte la viaţă cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu, de la rău la bine. 

Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii

Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii, care stă la temelia Bisericii creştine. Noaptea de Paşte era petrecută în biserici, cu priveghi şi rugăciuni. Tot atunci avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iarmomentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.

Citeşte şi De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele la date diferite