ACTUALITATE 28 februarie 2022

Peste 160 de cazuri noi de COVID-19 raportate la final de săptămână

de David Leonard Bularca | 921 vizualizări

În ultimele trei zile din săptămâna trecută au fost descoperite 163 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV-2. Vineri au fost raportate 68 de cazuri, sâmbătă 38 și duminică 57, a anunțat Prefectura Covasna. În aceeași perioadă, au fost declarate și două decese ale unor persoane care sufereau de această boală, ambele sâmbătă. Incidența la nivelul județului este în scădere, a ajuns la 4,38/1.000. 

Duminică, gradul de ocupare al paturilor COVID din spitalele covăsnene era de 37,60%. 

„Gradul de ocupare al paturilor este de 37,60%. La Spitalul Județean de Urgență dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sunt 113 de paturi COVID-19, din care sunt ocupate 48. Sunt 8 paturi ATI COVID, sunt ocupate 7. La Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna sunt 70 de paturi COVID-19 din care 8 sunt ocupate. La Târgu Secuiesc sunt 50 de paturi, din care sunt ocupate 30, iar la Baraolt 9 de paturi, 6 sunt ocupate”, a transmis Prefectura Covasna.

În 25 de localități covăsnene rata de răspândire a COVID-19 este mai mare de 3/1.000. Comuna Valea Mare este singura localitate din județ care nu are nici un astfel de caz confirmat.

„La această oră, la nivelul județului, se înregistrează 990 de cazuri active.

Sunt 25 localități în care incidența raportată la mia de locuitori depășește 3 unități: la Covasna, unde sunt 133 de persoane infectate (incidența este de 12,17), 11 la Moacșa (8,83), 18 la Hăghig (7,06), 12 la Arcuș (6,94), 13 la Ilieni (6,26), 6 la Malnaș (5.90), 373 la Sfântu Gheorghe (5,87), 102 la Târgu Secuiesc (5,15),  13 la Ghidfalău (4,84), 21 la Zăbala (4,50), 6 la Brateș (4,28), 4 la Dalnic (4,26), 4 la Comandău (4,19), 6 la Chichiș (3,99), 10 la Bodoc (3,90), 36 la Întorsura Buzăului (3,80), 12 la Cătălina (3,62), 6 la Micfalău (3,39), 19 la Vâlcele (3,33), 12  la Ojdula (3,24), 16 la Zagon (3,14), 12 la Turia (3,13), 14 la Ozun (3,02), 7 la Reci (3,01) și 27 la Baraolt (3,00);   

În 19 UAT-uri incidența este mai mică de 3 la mie, astfel: 12 la Barcani (2,98), 5 la Poian (2,91), 7 la Valea Crișului (2,80),  8 la Brețcu (2,34), 4 la Vârghiș (2,32), 9 la Cernat (2,22), 4 la Lemnia (2,20), 10 la Bățani (2,10), 3 la Aita Mare (1,87), 9 la Sita Buzăului (1,89), 2 la Estelnic (1,79), 5 la Belin (1,51), 6 la Ghelința (1,15),  4 la Sânzieni (0,87), 1 la Mereni (0,79), 4 la Brăduț (0,77), 2 la Boroșneu Mare (0,61), 1 Bixad (0,59) și 1 la Dobârlău (0,44);

În comuna Valea Mare nu se înregistrează nici un caz activ”, arată datele autorităților. 

Duminică, la nivel național au fost raportate 4.247 de cazuri noi de COVID-19 și 56 de decese asociate acestei boli.

Sursa foto: pixabay.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.