Interviu cu şefa secției de pediatrie de la Spitalul Județean, dr. Péter Margareta

Există mai multe trenduri în ceea ce privește problemele pediatrice. Pe de o parte copiii nu au o viață activă, alimentația lasă de dorit și astfel apar cazuri de copii supraponderali sau obezi, iar pe de altă parte există trenduri ale părinților care ba nu vor să își vaccineze copiii, ba nu acceptă alte medicamente în afară de antibiotice. Secția de pediatrie a Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe se confruntă și cu probleme sociale, legate în special de populația de etnie romă. Despre toate acestea am stat de vorbă cu șefa secției, dr. Péter Margareta.

– Specialiștii atrag atenția din ce în ce mai des asupra pericolului de obezitate la copii. Dumneavoastră cum vedeți această problemă?

– Din păcate avem din ce în ce mai mulți copii supraponderali și obezi. Situația este mai prezentă în rândul copiilor de la oraș, care se mișcă foarte puțin. La țară copiii mai ajută la treburile gospodărești și sunt în aer liber, însă la oraș copiii stau foarte mult în fața calculatorului și a televizorului. Pe de altă parte copiii nu mănâncă sănătos. Aceste alimente semipreparate, chipsurile, hamburgerii, toate duc la probleme. Copiii mănâncă un sandvici pe unde apucă, între timp butonează telefoanele și jocurile electronice în loc să stea la masă și să mănânce o farfurie de supă. Alimentația se face fără cap.

– Ce consecințe au aceste obiceiuri proaste? Câți copii diabetici avem?

– Una dintre cele mai grave probleme este diabetul. Eu mă ocup de copiii diabetici din 1996, iar numărul pacienților la nivel de județ este în jur de 60, ceea ce este foarte mult. Printre județele mici suntem pe loc fruntaș în ceea ce privește numărul copiilor cu diabet. Vorbim aici doar de pacienți dependenți de insulină, întrucât la copii există doar diabet de tip 1. În ultimii ani tendința este de creștere, apar din ce în ce mai mulți noi pacienți. În medie apar 7-8 cazuri noi, anul record a fost 2007, când am avut 11 cazuri noi. Desigur, aici intervine și factorul genetic, de cele mai multe ori în cazul acestor copii au fost antecedente de diabet în familie. La factorul genetic se adaugă un factor declanșator al diabetului. Acesta poate fi o gripă, varicelă sau o încercare sufletească, de exemplu pierderea unui părinte.

– Există un trend – mulți părinți refuză să își vaccineze copiii...

– Eu sunt adepta vaccinurilor. Cred că ceea ce oamenii citesc pe internet, că copilul va fi autist dacă este vaccinat, este prostie. Cred că fiecare copil ar trebui să primească cel puțin vaccinurile de bază. Ideal ar fi să le primească și pe cele care nu fac parte din program, dar măcar cele de bază trebuie administrate. Din păcate în cadrul pacienților noștri vaccinarea nu merge așa cum ar trebui, pentru că avem cazuri în care copilul are deja 1 an și încă nu are certificat de naștere. Problema e că nici mama nu are, și atunci intervin cei de la Protecția Copilului, rezolvă întâi actele pentru mamă, și astfel putem înregistra și copilul. Avem multe probleme din cauza faptului că acești copii nu au CNP. Noi raportăm aceste cazuri la Casa de Asigurări de Sănătate, dar CAS nu plătește pentru ei pentru că teoretic acel copil nu există, nu îi putem prescrie rețete gratuite, și pentru că nu au certificat de naștere, medicul de familie nu poate înscrie copilul pe listă, și dacă nu e medic de familie, nu e nici vaccin.

– Cum stăm în privința copiilor uitați în spital?

– Situația s-a îmbunătățit în această privință în sensul în care copiii nu mai stau aici luni întregi, cei de la DGASPC sunt mai operativi. Scenariul este următorul: mama naște copilul la neonatologie, de multe ori pleacă deja în aceeași zi. Cei de la neonatologie au grijă de copil în jur de 28-30 de zile, după care ajunge la noi. Între timp cei de la Protecția Copilului încep deja demersurile pentru a plasa copilul la un asistent maternal profesionist. De obicei acești copii stau la noi în jur de 4-6 săptămâni. Avem însă multe cazuri în care copilul este semi abandonat. În aceste cazuri mama ia copilul acasă, îl ține câteva zile, și ba nu are cu ce să îl hrănească, ba condițiile de acasă sunt foarte rele, și astfel îl aduce înapoi. O zi-două acasă, 3-5 săptămâni aici.

– Așadar aveți probleme sociale. Acestea sunt mai frecvente în rândul populației de etnie romă?

– Da. Cei din Hetea, de exemplu, folosesc ambulanța pe post de taxi. Degeaba au hârtia de internare dimineața, nu vin la spital, pentru că atunci ar trebui să vină cu o căruță sau cu autobuzul. Și atunci așteaptă până seara, când sună la ambulanță, și ambulanța merge, ia copilul, ia mama și îi aduce aici. Plus că nu au cultură igienică, sunt murdari, nesimțiți, câteodată ne este frică, mai ales când vine câte un tătic și țipă că el vrea să știe ce are copilul.

– Am auzit la multe mame în ultima vreme că imediat cum copilul are o răceală, trec pe antibiotice...

– Nu sunt adepta antibioticelor. Prima dată prescriem medicație simptomatică şi doar dacă aceasta nu dă rezultate, atunci trecem la antibiotice. Dar aici există o problemă. Părinții pur și simplu nu renunță până când copilul nu primește antibiotice. Dacă nu primește antibiotice, acel copil parcă nici nu a primit medicamente. Părintele umblă până când i se prescriu antibiotice. Pur și simplu nu sunt mulțumiți de serviciul oferit dacă nu le prescrii antibiotice. Sunt foarte rare acele mămici care înțeleg că mai întâi e bine să vadă dacă copilul răspunde la tratamentul simptomatic. Sau un alt trend este acela că părinții merg dimineața la medicul de familie, acela prescrie un tratament, iar după masa aduce copilul la policlinică sau la spital și spune că copilul are în continuare febră sau tușește. Nu vindecăm prin atingere, trebuie avută răbdare ca și acele medicamente să își facă efectul. Părinții nu au încredere în medici. Aduc copilul ca la revizie, dar atâta răbdare nu au să vadă dacă un medicament sau altul își face efectul.

– Probleme de personal există pe secţia pe care o conduceţi?

– Dacă ne uităm pe hârtie, nu avem, suntem 6. Dar practic suntem 4 medici pentru că două colege sunt în concediu de creștere a copilului. Ne bucurăm pentru ele, sunt tinere și trebuie să își întemeieze o familie. Ne descurcăm, însă muncă este. Avem pacienții internați, plus copiii care se prezintă la urgență sunt trimiși la noi, așadar ne ocupăm și de ei.

– Cum vă descurcați cu spațiul, cât de mult vă deranjează lucrările de renovare?

– Secția de pediatrie a fost deja renovată, deși nu se vede. Degeaba am pus de exemplu folie pe geamuri pentru ca pacienții să aibă cât de cât intimitate, aceștia au dat-o jos pe alocuri să vadă ce se întâmplă în salonul de lângă. Ceea ce ne lipsește este acea sală de joacă pe care am avut-o și sala de mese. Momentan nu le avem din cauza lucrărilor de reabilitare, dar sper să fie mai bine după ce aceste lucrări se vor termina.