ACTUALITATE Acum 6 ore, 45 minute

Accident în Ozun: un tânăr fără permis și băut a fugit de la locul accidentului

de Ștefania Găvăneci | 1640 vizualizări

Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat pe contrasens și a lovit un alt vehicul, condus de un bărbat de 31 de ani. Accidentul s-a întâmplat joi, 17 aprilie, în Ozun. Conform IPJ Covasna, conducătorul auto a părăsit locul accidentului. Mai mult, după verificări, oamenii legii au descoperit că acesta nu deținea permis de conducere, iar aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 103B, în localitatea Ozun. Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre Ozun spre Chilieni, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani.

După producerea evenimentului, tânărul a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat cu operativitate de polițiști, la domiciliul său. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna. 

„Șoferul” nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Covasna, iar ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Duminică, o tânără a ajuns la spital după ce a căzut cu motocicleta pe un drum forestier în localitatea Crasna.

Un alt accident rutier a avut loc luni,  21 aprilie, pe DJ 121, între localitățile Imeni și Catalina. O șoferiță de 18 ani, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina într-un gard.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.