ACTUALITATE 21 august 2016

Pâine de 60 de kilograme, sfințită la Sfântu Gheorghe

de Sever Ioan Miu | 1213 vizualizări

Sâmbătă, în fața a 200 de oameni adunați în fața bisericii catolice din centru,  preoții maghiari au sfințit o pâine de 60 de kilograme și alte pâini oferite de către brutăria Dioszegi. Pâinile au fost oferite cu ocazia Sfântului Ștefan, una dintre Zilele Naționale ale Ungariei.

După o slujbă de pomenire a Sfântului Ștefan, în biserică, a urmat o festivitate în curtea din fața bisericii, cu cântece patriotice, poezii și mai multe discursuri. Unii dintre vorbitori au amintit cum regimul comunist ungar a încercat să transforme ziua Sfântului Ștefan în Sărbătoarea Pâinii Noi. „Acum se serbează împreună, Sfântul Ștefan cu Sărbătoarea Pâinii Noi. Considerăm că și pâinea sfântă, pâinea noastră cea de toate zilele aparține creștinismului. Mai ales pe meleagurile noastre, înainte de a tăia pâinea se face o cruce, este un moment creștin și acesta“, ne-a spus viceprimarul Sztakics Eva, prezentă la festivitate.

Viceprimarul Sztakics Eva l-a citat pe părintele Bojte Csaba, care a afirmat că nu își face griji pentru Europa din cauza imigranților, ci din cauza creștinilor care nu sunt capabili să-și păstreze valorile. „Cunoscând istoria, luând exemplul naturii, cred că trebuie să ne facem conștienți (...) că garanția supraviețuirii noastre va fi să ne ținem acasă copiii, să păstrăm pădurile, să strângem rândurile creștinilor și să trăim după regulile iubirii. Și cred că oamenii din Sfântu Gheorghe au dat dovadă de această unitate”, a spus viceprimarul, în fața celor adunați.

„Sfântul Ștefan era regele care a condus Ungaria spre creștinismul occidental. Considerăm că a fost un moment foarte important în istoria maghiarilor, cred că și astăzi are actualitate“, ne-a mai spus Sztakics. După sfințirea pâinilor, fiecare dintre cei adunați au putut lua câteva felii.

Teme articol: paine sfintire
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.