ACTUALITATE 19 iunie 2017

Opt cazuri de rujeolă în județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 4973 vizualizări

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna susţin că cele opt cazuri de rujeolă semnalate în ultima perioadă în judeţ au fost 'importate' din judeţul învecinat Braşov.

Potrivit reprezentantei instituţiei, Igyarto Gabriella, din cadrul Departamentului de supraveghere şi control a bolilor transmisibile, trei cazuri au fost depistate la copii sub vârsta de 7 luni, care i-au contaminat pe alţi membri ai familiilor lor.

'Sunt cazuri izolate, nu au apărut în colectivităţi şi sunt importate din judeţul Braşov. Noi ne facem probleme pentru că sunt mulţi părinţi din Întorsura Buzăului, Araci şi Hetea care se duc cu copiii la Braşov, la Pediatrie la urgenţă şi nu la noi în judeţ (...) Acolo au intrat în contact cu copii cu rujeolă şi au primit şi ei. Deci, avem trei cazuri de rujeolă importate din Braşov, iar restul sunt fraţi, surori şi chiar şi o mamă în vârstă de 17 ani care au luat şi ei boala. Cei trei copii nu au vârsta vaccinală, deci au sub 7 luni', a declarat luni, pentru AGERPRES, Igyarto Gabriella.

Ea a mai menţionat că aproape 90% din totalul populaţiei judeţului Covasna este vaccinată împotriva rujeolei, dar în ultima perioadă s-au înmulţit cazurile de refuz din partea unor părinţi.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, numărul total al cazurilor de rujeolă confirmate în România pâna la data de 16 iunie a.c. este de 7.233.

Au fost înregistrate 30 de decese, dintre care 8 în judeţul Timiş, 5 în judeţul Arad, 6 în judeţul Dolj, 4 în judeţul Caraş Severin şi câte unul în Bihor, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mures şi Bucureşti. Al 31-lea deces, înregistrat în judeţul Cluj, este în curs de confirmare/infirmare.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală. În România 9 din 10 părinţi îşi vaccinează copiii, precizează Institutul Naţional de Sănătate Publică pe pagina sa de internet.

AGERPRES

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.