Comandante, ai ajuns la ţărm după 10 ani de colindat mările şi oceanele lumii cu transatlanticul numit România. Ai luat cu tine vreo 20 de milioane de români flămânzi de Dreptate şi Adevăr şi-ai adus pe uscat cam tot atâţia şi cam la fel de flămânzi de adevăr şi dreptate. Mulţi, vreo 7 milioane de călători, spun că ai navigat prost, la întâmplare, că ţi-ai pierdut de multe ori busola, că ai plecat urechea la cântecul sirenelor Elene, că te-ai izolat în cabina ta de căpitan, de unde ţi-ai trimis vulturii-procurori să ciugulească ficatul hoţilor şi corupţilor cocoloşiţi de nişte structuri mafiote apărute pe navă cu 25 de ani în urmă. Milioanele astea de călători te-au blestemat mai ales pentru că le-ai tăiat simbria pe vremea marii furtuni, din care nu-ţi puteai scoate vasul şi oamenii teferi decât dacă le reduceai soldele, raţiile de apă, mâncarea şi porţia de promisiuni. Tăierile astea au readus nava pe linia de plutire, dar oamenii n-au uitat şi nici nu cred că vor uita curând ce le-ai făcut, chiar dacă unii dintre ei recunosc că altfel vaporul se ducea la fund. Alţii te-au acuzat, pe bună dreptate, de compromisuri şi partizanat politic. Ai dezamăgit multă lume, ai fost şi vei fi înjurat şi detestat, dar asta-i soarta comandanţilor... N-ai fost deloc un sfânt, nici nu se putea, marinarii nu sunt niciodată pictaţi pe pereţii bisericilor.

N-ai avut lângă tine un echipaj fidel şi curajos decât vreo trei ani din cei 10 petrecuţi în ape tulburi, învolburate, săpând mereu la carena României. Ceilalţi şapte ani au trecut greu, cu tine din ce în ce mai singur la cârmă, cu un şef de echipaj ostil, mereu la pândă să te lovească la imunitate, la familie, la flota pierdută prin alte furtuni, la casele şi terenurile de pe uscat, la defectele tale hăhăite nonconformist, fără pic de diplomaţie. Nu te-au impresionat atacurile şi ameninţările ofiţerilor acoperiţi de pe vas; dimpotrivă, lupta asta te-a înviorat, te-a motivat să ridici şi mai sus „fustele” României, să vadă poporul-călător ce miroase atât de urât sub fardul atoateacoperitor.

Ce-am apreciat cel mai mult la tine, comandante, este că ţi-ai păstrat calmul, ai ţinut cârma drept spre Vest, spre oceanele Lumii libere, lăsând în urmă apele mici, mocirloase, periculoase ale mărilor-lacuri ruseşti, în care marinarii căutători de comori sperau să înoate. N-ai rătăcit drumul pe care te-ai hotărât să ne duci, chiar dacă furtuna permanentă din oceanele în care ai navigat de multe ori în derivă te-a lăsat fără singurul far călăuzitor: lumina din inimile oamenilor. Nu ţi-ai pierdut busola şi nici încrederea, lucruri esenţiale pentru un comandant de navă. Ai ţinut piept nu doar talazurilor, ci şi echipajului corupt şi îmbătat de vinul Puterii, împărţit cu dărnicie de cârlanul şef. Ai fost, de multe ori, singura voce care s-a opus dezmăţului şi corupţiei practicate de marinarii-piraţi pe corabie. Te-au alungat de la cârmă de două ori, dar n-ai cedat, ai revenit de fiecare dată, ajutat de oamenii care mai sperau să-i duci cu bine la ţărm. N-ai ştiut să-i preţuieşti, să-i ţii aproape şi-ai cam rămas singur pe puntea de comandă. Singur şi încrâncenat ca un pirat veritabil, cu sticla de rom şi muntele de cuburi de gheaţă la îndemână. Bine spuneai, cândva, către ziarişti: „Măi, fraţilor, ce junglă-i aici, pe uscat...”. Aşa-i, comandante, dar nu putem fi toţi marinari şi nici marea nu-i mereu perfectă. Te trădează şi ea când ţi-e lumea mai dragă! Pe tine marea nu te-a trădat, în schimb te-a trădat familia – fratele, fetele te-au pus în situaţii imposibile, care ţi-au redus din capacitatea de acţiune obiectivă la comanda „României”.

Finalul de mandat la timonă ţi-a fost, totuşi, favorabil. Ai reuşit să-ţi păstrezi bruma de credibilitate care ţi-a mai rămas şi să te impui în faţa unui echipaj mai bine înarmat. Ai jucat o scenă de credinţă veşnică faţă de-o blondă care se mişca popular şi i-ai păcălit pe toţi. Ai reuşit, astfel, să opreşti ascensiunea şefului de echipaj corupt către comanda navei, în favoarea unui marinar începător, cu vorbă domoală, pe care vreo şase milioane de călători de pe România şi de pe alte vase îl ştiau corect şi cinstit. Zilele astea, când vei preda timona noului comandant, veţi face tămbălău mare pe toate punţile. Vă veţi îmbăta cu visuri şi iluzii mai rău decât cu rom de Jamaica şi whisky scoţian. N-ar fi rău, comandante, să-i şopteşti neamţului domol că poporul călător va fi cuminte şi va mai aştepta o vreme, dar răbdarea lui are nişte limite pe care niciun sfetnic de taină, nici măcar Zeul Mărilor nu le cunoaşte. Tu ştii cel mai bine lucrul ăsta...

Şi n-ar fi rău să te mai gândeşti la un lucru: ce vei face tu, bătrâne preşedinte-pirat demonizat, după ce-ţi vei termina misiunea? Vei fi aruncat peste bord? Vei fi părăsit pe-o insulă pustie? Te vei pensiona pe terenurile agricole de la Nana? N-aş prea crede... Vei scrie, poate, o carte – cu Pleşu, Liiceanu şi Cărtărescu lângă tine poţi lua şi Nobelul pentru literatură. Aş zice, mai degrabă, că pasiunea pentru lecturi la bibliotecile din porturi va trece repede şi până la urmă tot în bordelul politic de pe uscat vei ajunge! Ca orice preşedinte-pirat care se respectă!

N-am găsit altă formă mai potrivită de a spune ce aveam de spus despre preşedintele cu apucături de pirat. Am încercat să evit maniera clasică, una care m-ar fi obligat să pastişez alte texte similare, de care presa românească e plină în aceste zile. Într-un limbaj mai puţin protocolar, aş spune „chapeau bas, mon president” pentru următoarele motive: *Şi-a sacrificat capitalul electoral pentru a salva de la faliment ţara *A condamnat oficial comunismul *A susţinut cu sinceritate şi eficienţă politica proatlantică şi proeuropeană *A încurajat şi promovat mai mult decât oricare alt preşedinte lupta anticorupţie *Nu a cedat Cotroceniul unui partid care se dorea stat.     

Bilele negre daţi-i-le dvs.! Sunt destule dar, în opinia mea, nu mai multe decât cele albe. V-aş ruga, totuşi, să vă imaginaţi cum ar fi arătat România după 10 ani de regim Adrian Năstase – Victor Ponta, care ne-ar fi aşteptat dacă Băsescu n-ar fi câştigat alegerile din 2004. Poate vă veţi lămuri în acest fel resorturile care au făcut, pentru unii dintre noi, din Traian Băsescu o rază de lumină în comparaţie cu muntele de întuneric personificat de Năstase şi Ponta.