Ofertele prin telefon pot fi periculoase
Oamenii de cele mai multe ori nu înțeleg ceea ce le spun operatorii.
Nu acceptați ofertele prezentate de către diferiți operatori printr-un simplu apel telefonic. Acestea pot părea avantajoase, dar directoarea Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Covasna, Rigó Magdalena, spune că aceste oferte trebuie acceptate numai dacă suntem absolut siguri că am înțeles toate clauzele unui eventual contract.
În ultima perioadă mai multe persoane, în special bătrâni, au semnalat faptul că după ce au răspuns apelului telefonic venit din partea companiilor de telefonie, factura care a venit luna următoare a fost mai mare decât cele trecute. În alte cinci cazuri au fost semnalate „păcăleli” venite din partea unor societăți de asigurări.
Rigó Magdalena spune că în mai multe cazuri au cerut convorbirea telefonică, iar după ce au ascultat înregistrările au ajuns la concluzia că de fapt nu s-a încălcat nicio lege, clienții au acceptat ofertele propuse.
Cei de la Comisariat spun că greșeala constă în faptul că oamenii de cele mai multe ori nu înțeleg ceea ce le spun operatorii, de cele mai multe ori confuziile fiind date de neînțelegerea limbii române. Acest lucru explică faptul că bătrâni de 70-80 de ani și-au dat acceptul pentru modificarea contractului de telefonie cu includerea serviciilor de internet mobil.