Observatorul de Covasna prezintă producţia sfârşitului de an! Hobincu faţă cu re(d)acţiunea. Episodul 3: DNA cercetează misterul construcţiei de la Reci
La Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) se află înregistrat un dosar penal pe numele directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna, Hobincu Zoltan, făcânduse cercetări faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infrac ţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Construcţie APM transformată în vilă personală?
Cercetările DNA se bazează pe o reclamaţie făcută încă din 2009 de un angajat al Agenţiei, Octaviean Vasilescu, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, reclamaţie în care se arată că Hobincu Zoltan ar fi casat o construcţie a APM de la Reci, transformând-o apoi în vilă personală. La acea vreme, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea DNA – Serviciul Teritorial Braşov.
În plângerea formulată de Octaviean Vasilescu se arată că APM Covasna a deţinut, între 2001 şi 2005, o vilă la Reci, imobilul fiind apoi „înstrăinat prin metode frauduloase, de către directorul executiv al APM – diplomat ecolog Hobincu Albert Zoltan”; alături de imobil se mai vorbeşte în plângere şi despre dispariţia mai multor materiale din cadrul APM - ţevi, cazane, vane şi pompe de reciclare.
„Am făcut respectiva plângere pentru că este vorba despre lucruri evident materiale, palpabile. Nu mai vorbim aici despre vorbe ci efectiv de fapte. Nu am făcut un calcul despre cât costau acele lucruri, dar erau pe inventarul Agenţiei. Aici cea mai mare problemă este însă cea morală - un funcţionar public, prin definiţia sa, trebuie să apere patrimoniul societăţii, cu atât mai mult un director”, spune Octaviean Vasilescu, fără a excepta varianta ca Hobincu Zoltan să fi venit director la APM „chitit pe ideea de a se îmbogăţi”.
Angajaţii APM susţin varianta lui Vasilescu
Angajaţii APM Covasna sunt nemulţumiţi şi supăraţi pe faptul că Agenţia ar fi pierdut, practic, un imobilul construit la Reci tocmai pentru ei şi din fondurile Agenţiei, oamenii arătându-se contrariaţi de faptul că cercetările durează atât de mult. Mai mult de atât, se pare că imobilul de la Reci reprezintă şi o sensibilitate pentru cei din APM, deoarece acolo a murit în trecut un coleg de-al lor. Construcţia fusese proiectată ca un centru de vizitare, accesibil angajaţilor din APM, aceştia putând petrece timp acolo.
„Directorul Agenţiei, Hobincu Zoltan, a luat construcţia prin păcălirea noastră, să zic aşa. Omul s-a bazat pe faptul că acea casă este în paragină, foştii directori au ţinut-o în conservare. Casa era cons truită de angajaţii APM, din sponsorizări, a fost trecută în evidenţele contabile, terenul fiind dat de Primăria Reci către APM Covasna, dar fără niciun fel de act (...). El (Hobincu Zoltan - n.r.) a încercat să acopere în momentul în care s-a dus la Bucureşti - de aici s-a văzut că era abuz, şi i-a cerut vicepreşedintelui de atunci al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Vasile Bran, aprobare că-i dă lui casa. Acela i-a semnat o hârtie, i-a transmis-o... deci a încercat să se acopere cât mai bine de tot ceea ce înseamnă hârtii”, explică un angajat al APM, sub protecţia anonimatului.
Acesta susţine că de la momentul în care Hobincu Zoltan a primit anumite „hârtii“, a început să demoleze şi să refacă părţi din construcţia de la Reci, ceea ce a deranjat foarte mulţi dintre salariaţii APM. Angajatul APM susţine că multe din materialele folosite la construcţia sediului APM pot fi regăsite şi în construcţia de la Reci, ceea ce
iar nu pare a fi în regulă. În plus, se pare că Hobincu Zoltan ar fi lucrat la construcţia de la Reci inclusiv cu câţiva angajaţi din APM, care cunoşteau situaţia contrucţiei.
„Este un abuz ceea ce s-a întâmplat cu casa... e greu de demonstrat? De ce a abuzat de funcţia sa de director, când alţi directori nu s-au atins de acea construcţie? Indiferent că el (Hobincu Zoltan- n.r.) a încercat să se acopere cu acte - pentru că nu s-a lăsat chiar descoperit, lumea e foarte supărată în APM. Nu trebuia luată această casă, organele abilitate ar trebui să facă puţină dreptate, este vorba de un funcţionar public care a făcut aşa ceva. Chiar dacă putrezea acolo, construţia trebuia lăsată, mai ales că a murit un om de la APM, lucrând acolo. Este o chestie sensibilă, mulţi au ţinut la construcţia asta”, mai spune angajatul din APM.
Proprietate încâlcită
Potrivit plângerii înaintate de Octaviean Vasilescu, angajaţii APM Covasna ar fi fost obligaţi la semnarea unor documente care declarau imobilul de la Reci al Agenţiei ca fiind în stare avansată de degradare, fiind formată chiar şi o comisie internă care să constate această degradare şi care să solicite demolarea imobilului, deşi, în realitate, altele ar fi fost intenţiile. În acelaşi document se explica modul în care imobilul APM Covasna a ajuns în proprietatea lui Hobincu Zoltan: înstrăinarea către Hara Janos, din Târgu Mureş (oraşul natal al lui Hobincu), menţionând că „în fapt, imobilul a trecut în proprietatea domnului Hobincu”.
Hobincu Zoltan a fost acuzat totodată că ar fi făcut să dispară „toate utilajele din fosta centrală termică a Agenţiei – trei cazane de gaz, un rezervor de apă caldă cu o capacitate de aproximativ 1500-2000 de litri, toate pompele de recirculare, toate ţevile şi toate vanele”, înstrăinând totodată şi nişte ferestre metalice din aluminiu cu geam termopan. Octaviean Vasilescu a solicitat, la momentul depunerii plângerii, cercetarea lui Hobin cu pentru săvârşirea mai multor „fapte penale”, iar rezultatul plângerii a fost trimiterea cercetărilor la DNA.