ACTUALITATE 28 septembrie 2011

Obreja îi răspunde lui Grama: „PSD nu va avea drept de veto în numirea candidaţilor”

de Monica Vrânceanu | 400 vizualizări

PNL Covasna promite că nu va face niciodată nominalizări pe criterii etnice.

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat ieri că organizația pe care o conduce și o reprezintă nu va face niciodată nominalizări pe criterii etnice la alegerile din 2012.

Marius Obreja a ținut să precizeze că în ceea ce privește colaborarea cu PSD în cadrul Uniunii Social Liberale (USL), PNL Covasna va merge pe liste separate în cât de multe cazuri va putea, menționând că acolo unde vor trebui să existe candidați sub sigla USL, nominalizările se vor face de către PNL, conform celor stabilite deja la Centru între membrii Uniunii.

”Pe puținele liste comune ale PNL și PSD în cadrul USL, PSD nu va avea drept de veto. Nominalizarea listelor USL va cuprinde, desigur, negocieri, dar asta nu înseamnă că PSD va avea drept de veto. Prin urmare, la nivel de candidat pentru Primăria Sfântu-Gheorghe și președinte al Consiliului Județean (CJ) Covasna, nominalizările vor aparține PNL”, a subliniat Obreja, adăugând că indiferent de modul în care se vor finaliza listele USL în Covasna, atât primarii cât și consilierii PSD, fie ei cât de numeroși, vor avea la rândul lor nevoie de voturi, nefiind nimeni numit a priori.

”PSD are primari mulți în județ, e adevărat, dar aceștia nu sunt aleși pe viață. Eu cred că PNL va obține scoruri foarte apropiate sau chiar peste PSD, atât la Sfântu-Gheorghe cât și în județ. Acest lucru va justifica, cel puțin în Covasna, paritatea în concepția USL”, a mai spus Obreja, referindu-se la listele separate.

Revenind la posibilii candidați ai PNL – ca de exemplu prof. univ. Cziprian Kovacs Lorand pentru președinția CJ, Obreja a arătat că acesta este ”unul dintre posibilii candidați în acest sens” și a subliniat din nou că nominalizările PNL, care se vor definitiva în această toamnă, nu se vor face în niciun caz pe criterii etnice ci doar pe criterii de competențe.

Obreja, atac la Guruianu

Șeful PNL Covasna a lansat de asemenea o critică dură la adresa liderului PNL Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu, pe care a ținut să-l atenționeze, prin intermediul presei, „să nu transforme conferințele de presă în disconfort pentru simpatizanții PNL din județ”. Obreja a explicat că ultimele declarații ale lui Guruianu au creat oarecare confuzii în rândul simpatizanților ori membrilor PNL din județ, care au înțeles că liderul liberalilor din Sfântu-Gheorghe s-ar fi referit la decizii luate la nivel de organizație județeană și nu locală. În context, Obreja a mai arătat că nimic „nu este bătut în cuie la PNL Covasna” atunci când se vorbește de candidații pentru alegerile locale viitoare și a subliniat că  acest lucru include și candidatura lui Mădălin Guruianu la funcția de primar al municipiului Sfântu-Gheorghe; astfel, potrivit lui Obreja, candidat în acest sens ar putea fi și Cziprian Kovacs Lorand, nu neapărat Mădălin Guruianu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nea ion, 28 septembrie 2011
PAI DACA VA CERTAI SI VA SEPARATI,DUPA CE CA SANTEM SI PUTIN NO SA PUPATI NICI UN POST DE CONDUCERE IN MUNICIPIU.ACEST LUCRU IL STITI DE PESTE 20 DE ANI ASA CA AR FI CAZU SA VA UNITI TOATE PARTIDELE citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.