ACTUALITATE 28 septembrie 2014

O șoferiță a lovit un pieton, apoi l-a luat la plimbare

de Székely Emőke | 615 vizualizări

O persoană din Sfântu Gheorghe s-a prezentat joi la Urgență și le-a cerut medicilor ajutor de specialitate spunând că a fost victima unui accident rutier. Medicii au anunțat Poliția, și astfel oamenii legii au pornit să descifreze ițele poveștii.

În urma discuțiilor purtate cu victima au stabilit că aceasta, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a aleii din faţa Policlinicii Spitalului Judeţean, pe direcţia către str. Stadionului, a fost lovită uşor, din spate de un autoturism al cărui număr de înmatriculare, marcă sau culoare nu îl poate preciza, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. Imediat după aceasta, două femei au coborât din respectivul autoturism, una dintre ele fiind chiar conducătoarea acestuia, au ajutat-o să se ridice, după care au urcat-o pe bancheta din spate a maşinii în cauză, şi au plecat de la faţa locului.

După ce au plimbat-o pe victimă prin oraș, au lăsat-o să coboare din autoturism. La scurt timp, datorită durerilor pe care aceasta le acuza, s-a deplasat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale, fiind diagnosticată cu răni uşoare.

Polițiștii au identificat-o și pe șoferița care a produs accidentul, aceasta fiind cercetată pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului rutier.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.